Home » D:News » Vremea la jumătatea lunii iulie: Unde vor fi cele mai mari temperaturi?

Vremea la jumătatea lunii iulie: Unde vor fi cele mai mari temperaturi?

Vremea la jumătatea lunii iulie: Unde vor fi cele mai mari temperaturi?
Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 15.06.2024

Administrația Națională de Meteorologie anunță că temperaturi ridicate vor fi înregistrate în următoarele patru săptămâni în special în sudul țării. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile României, mai anunță meteorologii.

Potrivit ANM, în săptămâna 17 – 24 iunie, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile sudice. Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii țări, dar mai ales în zonele montane.

În săptămâna 24 iunie – 1 iulie, temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru acest interval în regiunile sudice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.

Temperaturi mai ridicate decât normalul perioadei

În săptămâna 1-8 iulie, temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă în regiunile sudice, iar în rest temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale. Regimul pluviometric se va situa în jurul celui specific pentru acest interval, la nivelul întregii țări.

În săptămâna 8-15 iulie, mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână în regiunile sudice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale. Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în cea mai mai mare parte a teritoriului, a precizat ANM.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase