Satelitul pierdut care a orbitat nedetectat timp de 25 de ani este un satelit experimental lansat în 1974; acesta a fost găsit folosind date de urmărire de la Forțele Spațiale ale Statelor Unite.
Satelitul Infra-Red Calibration Balloon (S73-7) și-a început călătoria în necunoscut după lansarea sa de pe 10 aprilie 1974, prin Programul de Testare Spațială al Forțelor Aeriene a Statelor Unite. Inițial, acesta a fost conținut în ceea ce se numea „Sistemul Hexagon”, în care S73-7, satelitul mai mic, a fost desfășurat din Hexagonul mai mare KH-9 odată ajuns în spațiu. S73-7 măsura 66 de centimetri în lățime și și-a început viața într-o orbită circulară la o altitudine de 800 de kilometri.
În timpul orbitării, planul inițial era ca S73-7 să se umfle și să devină ținta de calibrare pentru echipamentele de detectare de la distanță. După ce acest lucru nu a fost realizat în timpul desfășurării, satelitul a dispărut în abis și s-a alăturat cimitirului de gunoaie spațiale nedorite până când a fost redescoperit în aprilie.
Într-un interviu pentru Gizmodo, Jonathan McDowell, astrofizician la Centrul de Astrofizică Harvard-Smithsonian (SUA), a declarat că a studiat arhivele de date și a descoperit că, înainte de descoperirea recentă, satelitul a ieșit din rețeaua radar nu o dată, ci de două ori, o dată în anii 1970 și apoi din nou în anii 1990.
„Problema este că, posibil, are o suprafață radar foarte mică. Și poate că ceea ce urmăresc este un dispozitiv de distribuire sau o bucată de balon care nu s-a desfășurat corect, deci nu este din metal și nu apare bine pe radar”, a spus McDowell.
Nu este o sarcină ușoară să știi locația și identitatea fiecărui obiect de pe orbită, deoarece acolo sunt mai mult de 20.000 de obiecte în acest moment. Prin utilizarea radarului terestru, precum și a senzorilor optici, gunoiul spațial poate fi urmărit și, când este cazul, introdus într-un catalog de sateliți, dar determinarea exactă a fiecărui obiect întâmpină provocări. Senzorii pot detecta un obiect din orbită, dar apoi acesta trebuie să fie potrivit cu un satelit care se află și el pe aceeași traiectorie.
„Dacă aveți un set de date orbitale recent și nu există prea multe lucruri care să aibă o orbită similară, este probabil o potrivire ușoară. Dar dacă este o zonă foarte aglomerată de parametri și nu l-ați văzut pentru o perioadă de timp, atunci nu este atât de ușor să faci potriviri”, a spus McDowell.
După lansare, inginerii de la sol au o idee bună despre unde se îndreaptă un satelit și altitudinea la care se așteaptă să derapeze. Cu aceste informații, ei pot examina progresia și compara cu locul în care a fost raportat ultima dată satelitul. Cu toate acestea, pentru a complica lucrurile, dacă există vreo modificare a planurilor originale de manevrare sau dacă un satelit derapează pe orbită, inginerii au mai mult de lucru pentru a-l găsi din nou.
„Dacă nu știți exact unde a fost manevra, s-ar putea să aveți probleme în localizare. Dacă derulez înapoi orbita unui obiect și apoi o derulez înainte pentru obiectul lipsă, punctul unde se întâlnesc este punctul în care a avut loc manevra?”, a spus McDowell.
De aceea, o descoperire precum satelitul pierdut care a orbitat nedetectat timp de două decenii și jumătate este o victorie pentru bărbații și femeile care încearcă să țină evidența zecilor de mii de sateliți și de alte resturi pierdute care orbitează planeta noastră. Dar pe măsură ce tot mai mulți sateliți se îndreaptă în spațiu, sarcina va deveni și mai grea pentru a ști exact ce se află acolo și ce amenințări ar putea prezenta.
„Dacă lipsesc unul sau două obiecte, nu este un risc imens. Dar vrei să faci o treabă cât mai bună posibil”, a declarat McDowell, citat de Space.com.
Telescopul Webb a detectat vremea de pe o exoplanetă aflată la 280 de ani-lumină depărtare
Din ce sunt făcute stelele? Răspunsul l-a dat Cecilia Payne Gaposchkin în 1925
Oamenii de știință vor să construiască „Zidul Morții” pe Lună
Telescopul Gemini a făcut o descoperire neașteptată despre stelele binare gigantice