Oamenii de știință au o idee surprinzătoare prin care astronauții ar putea face sport odată ajunși în viitoarele bazele de pe Lună. „Zidul Morții” le-ar permite să profite de forțele gravitaționale slabe.
Cu alte cuvinte, vorbim aici despre aceeași structură cilindrică (sau velodrom) folosită în spectacolele cu motociclete care acum ar putea ajuta astronauții să rămână în formă pe Lună, o problemă importantă ce trebuie rezolvată pentru că NASA are de gând să trimită oameni înapoi pe suprafața Lunii ca parte din programul Artemis în acest deceniu.
O echipă coordonată de profesorul Alberto Minetti de la Universitatea din Milano, Italia a testat ideea și a demonstrate cu succes că astronauții ar putea alerga în jurul unei astfel de mașinării. Cu niște corzi bungee și o macara telescopică, cercetătorii au recreat nivelurile de gravitație de pe Lună.
O filmare arată cum un cercetător aleargă cu ușurință în jurul structurii circulare, ceea ce ar putea reprezenta chiar viitoarele ședințe de activitate fizică ale astronauților de pe Marte.
„Mă mir cum nimeni nu s-a gândit la asta până acum”, a spus Minetti pentru jurnaliștii de la The Guardian, citați de Futurism.
Perioadele îndelungate pe suprafața Lunii au consecințe vaste asupra sănătății oamenilor. Așa cum au arătat și studiile, mediul de microgravitație al spațiului are efecte precum pierderea osoasă și musculară și deficite ale sistemului nervos central. Chiar și gravitația slabă de pe Lună ar putea cauza probleme pe termen lung.
Așa cum astronauții de la bordul Stației Spațiale Internaționale fac cu regularitate exerciții fizice, viitorii colonizatori marțieni ar putea folosi Zidul Morții pentru a-și proteja sănătatea.
Potrivit oamenilor de știință, astronauții ar trebui să alerge cu viteze de până la 12,8 km per oră pentru a nu cădea. Totuși, sunt și experți care nu au fost convinși de idee.
Un studiu despre Zidul Morții a fost publicat în Royal Society Open Science.
A fost găsit craterul din care s-a desprins „a doua Lună” a Pământului
Mesaj de „Adio!” de pe Lună! Ultima fotografie trimisă de sonda Odysseus
Omenirea a lăsat deja peste 227.000 de kilograme de gunoi pe Lună