Regele Harald al Norvegiei își va reduce activitățile publice. Monarhul în vârstă de 87 de ani are probleme medicale. Totuși, regele a anunțat că exclude varianta abdicării.
Regele Harald își va reduce definitiv numărul de activități oficiale, a anunțat casa regală, potrivit Reuters.
Harald, cel mai bătrân monarh în viață din Europa, a fost spitalizat în februarie pentru o infecție în timp ce se afla în vacanță în Malaezia și ulterior a primit un stimulator cardiac.
Regele Harald și-a reluat atribuțiile constituționale de șef al statului, după aproape două luni de concediu medical. El a exclus abdicarea, spunând că jurământul său ca rege este pe viață.
Prințul moștenitor Haakon a îndeplinit îndatoririle de rege în timpul în care Harald a fost absent din motive medicale.