Home » Istorie » Test de cultură generală. De ce Yamaha produce și motociclete și instrumente muzicale?

Test de cultură generală. De ce Yamaha produce și motociclete și instrumente muzicale?

Publicat: 09.04.2024

După cum probabil ați observat, Yamaha produce și motociclete și instrumente muzicale. Cum a ajuns compania să se implice în două sectoare atât de diferite?

De ce Yamaha produce și motociclete și instrumente muzicale? Pentru a răspunde, va trebui să ne adâncim puțin în istoria japoneză.

Mulți oameni au auzit de Yamaha datorită motocicletelor sale. Însă compania originală, înființată în 1887, s-a concentrat în principal pe fabricarea și repararea orgilor și a pianelor. Yamaha a devenit rapid cel mai mare producător de instrumente muzicale al începutul secolului al XX-lea, potrivit Distractify.

Pe măsură ce compania a crescut, au fost contractați în cele din urmă să producă elice de avion ca parte a eforturilor de război din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Japonia se afla într-o situație economică gravă în urma războiului, în mare măsură din cauza distrugerii suferite de pe urma bombardamentului nuclear. Yamaha nu a scăpat nici ea de această criză, dar compania a decis să le schimbe scopul produselor de război către o utilizare în scopuri de agrement odată cu încheierea războiului.

De ce Yamaha produce și motociclete și instrumente muzicale?

În 1955, compania a creat o divizie de motociclete, folosind multe dintre piesele dezvoltate în timpul războiului în noile lor linii de vehicule. Primul lor vehicul, motocicleta YA-1 de 125 cc, a devenit în scurt timp un succes, după ce a câștigat cursa anuală de urcare pe Muntele Fuji. După un succes major la început, Yamaha a început să se angajeze serios în fabricarea de vehicule. La sfârșitul anului, Yamaha era deja în competiție directă cu alți producători de vehicule japonezi precum Honda și Suzuki.

De atunci, compania Yamaha Motor a devenit la fel de prolifică precum compania-mamă din domeniul muzical. Yamaha Motor produce în prezent de la motociclete la snowmobile, bărci, mașinuțe de golf, motoare auto, biciclete, scutere și chiar tractoare.

Compania se ocupă chiar și de piscine, de freze de zăpadă și chiar de elicoptere fără pilot. Și totul pornește de la eforturile inițiale ale companiei de a-și extinde și reutiliza tehnologia după cel de-al Doilea Război Mondial.

Vă recomandăm să citiți și:

În urmă cu 197 de ani era vândut primul pachet de chibrituri

Explorator lăudat sau impostor? Adevărata poveste a primului om care s-a luptat cu gheţurile pentru a ajunge în „Vârful lumii”

Winston Churchill, buldogul englez care suferea de psihoză maniaco-depresivă

Ziua în care „pastorul de vise” s-a stins, dar lupta pentru libertate a continuat – IMAGINI DE ARHIVĂ

Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș este blogger începând cu anul 2009, având experiență și în domeniile publicitate și jurnalism. Este pasionat de marketing și de tehnologie, dar cel mai mult îi place să știe lucruri, motiv pentru care a fost atras de Descopera.ro. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase