Angajații unei organizații caritabile din conducerea căreia face parte și Prințul Harry, sunt acuzați de viol și tortură. Reprezentanții asociației au început o anchetă internă după apariția acuzațiilor care îi vizează pe angajații din Congo, potrivit Sky News.
Organizația African Parks gestionează 22 de parcuri naționale și zone protejate din 12 țări.
Gardienii plătiți de organizația de caritate sunt acuzați că au fost implicați în bătaia, violul și torturarea localnicilor din pădurile tropicale din Republica Congo, potrivit unui raport din Mail On Sunday. Ulterior, organizația a început să ancheteze acuzațiile și a cerut tuturor celor care au informații să le prezinte public.
African Parks a fost fondată în 2000 și își propune să protejeze parcurile naționale ale Africii și să promoveze conservarea faunei sălbatice din întreaga lume. Organizația gestionează peste 20 de milioane de hectare de zone protejate.
Pe lângă faptul că face parte din consiliu, Ducele de Sussex este și fost președinte al organizației non-profit.