Majoritatea astronomilor sunt de acord că în sistemul nostru solar există doar patru planete terestre (stâncoase), toate aflate în apropierea Soarelui. Cu toate acestea, noi cercetări sugerează că ar putea exista încă cinci planete asemănătoare cu Pământul la marginea Sistemului Solar.
Planetele libere (FFP) sunt obiecte de dimensiuni planetare care nu orbitează în jurul unei stele. Cunoscute și sub denumirea de planete rătăcitoare, acestea se formează fie din nori de gaz neconectați la nicio stea, fie în jurul stelelor, dar sunt aruncate din orbitele lor inițiale. Telescopul Spațial James Webb (JWST) a identificat sute de planete rătăcitoare în Calea Lactee și dincolo de ea, inclusiv perechi de planete de dimensiuni jupiteriene în constelația Orion. Simulările arată că majoritatea FFP-urilor sunt probabil de mărimea lui Marte.
În timp ce unele planete rătăcitoare sunt ejectate de stele, stelele ar putea, de asemenea, să atragă acești rătăcitori solitari cu gravitația lor, făcându-i membri permanenți ai unui sistem solar. În noul studiu, publicat în Astrophysical Journal Letters, un cercetător propune că și Soarele nostru, în stadiul său incipient, ar fi putut atrage astfel de planete stâncoase.
Pentru a determina probabilitatea acestui scenariu, autorul studiului, Amir Siraj, doctorand în astrofizică la Universitatea Princeton (SUA) și director al programului de studii interstelare al universității, a utilizat mai multe modele dezvoltate anterior, bazate pe observații ale FFP-urilor.
Presupunând că șansa ca steaua noastră în devenire să captureze o planetă rătăcitoare era de 1 la 50, o estimare conservatoare, conform lui Siraj, au fost efectuate 100 de milioane de simulări, ajustând factori precum forma orbitei pentru a determina câte planete asemănătoare cu Pământul ar fi putut captura Soarele.
Siraj a presupus, de asemenea, că mediul de naștere al Soarelui era destul de aglomerat, pentru a estima numărul în cel mai pesimist scenariu, deoarece în astfel de împrejurări „capturarea planetară este mai dificilă”, a declarat astrofizicianul.
Studiul a arătat că două planete de dimensiunea lui Marte sau trei până la cinci cu o masă similară cu cea a lui Mercur ar putea exista la aproximativ 1.400 de unități astronomice (AU) distanță de Soare. (O unitate astronomică este distanța dintre Pământ și Soare.) Acest lucru le-ar plasa în norul Oort, o buclă ipotetică de miliarde de obiecte stâncoase și ghețoase care înconjoară Sistemul Solar, menționează Live Science.
Planetele propuse nu au legătură cu Planeta X, o lume ipotetică de tip Neptun, despre care se presupune că orbitează la aproximativ 43 AU distanță de Soare. Spre deosebire de noul studiu, care se bazează pe teorie, existența Planetei X a fost prevăzută de oamenii de știință în urma observațiilor privind traiectoriile ciudate ale obiectelor din Centura lui Kuiper, o regiune în formă de inel de corpuri gazoase care se extinde de la Neptun până la norul Oort.
Cu toate că planetele capturate ar putea fi planete asemănătoare cu Pământul, spre deosebire de Planeta X, potențialul lor ca locuință rămâne speculativ. Deși apa ar putea exista sub formă de straturi de gheață, lumina solară ar fi „foarte slabă, comparabilă cu luminozitatea Lunii aici pe Pământ”, a declarat Siraj. Dar deoarece planetele teoretizate provin din alte sisteme stelare și sunt, astfel, exoplanete, viitoarele misiuni spațiale care investighează exoplanetele ar putea să le vizeze.
Totuși, identificarea planetelor propuse va fi chiar mai dificilă decât identificarea Planetei X, deoarece acestea sunt mult mai mici și mai îndepărtate decât cea din urmă. Siraj crede că Observatorul Vera C. Rubin aflat în construcție în Chile, programat să devină operațional în 2025, ar putea identifica o fostă FFP aflată la mai puțin de 700 AU, dar numai dacă „este în emisfera sudică și destul de aproape de noi, cu un albedo suficient de mare”, adăugă el.
Test de cultură generală. Cât combustibil arde Soarele într-o secundă?
Fața nevăzută a Lunii este mai conductivă, a descoperit o misiune sud-coreeană
Ce s-ar întâmpla cu un asteroid dacă ar fi distrus cu arme nucleare?
Ce a descoperit Telescopul Spațial James Webb despre planetele stâncoase?