Cel mai nou episod de podcast „Altceva cu Adrian Artene” o are ca și invitat pe Carmen Harra, vestită în toată lumea pentru capacitățile ei de a „citi” viitorul. Desigur că printre temele de interes discutate au fost pericolul izbicnirii celui de-al Treilea Război Mondial, căderea lui Putin, iminența unui cutremur puternic, dar și felul în care trebuie să ne gestionăm finanțele pentru a nu avea probleme financiare în 2024.
De departe, însă, cea mai mare temere a oamenilor, în contextul multiplelor conflicte care se desfășoară pe Planetă, este posibilitatea declanșării celui de-al Treilea Război Mondial.
„Apropo de conflict și războaie, 2024 duce conotația și pericolul unui război… este un război care prinde lumea întreagă. Este un război care, de fapt, începe în Orientul Mijlociu, că de acolo încep, întotdeauna, războaiele, apropo de karma. Karma omenirii se întoarce în Orientul Mijlociu, acolo unde, cu mii de ani în urmă, s-a creat primul război. Pericolul, în 2024, este ce se întâmplă în spatele războiului dintre Israel și Palestina, cine sunt puterile care trag sforile, de unde pericolul care poate veni și escalada în Europa, în America. Lupta care se duce între China, America, Rusia… marile puteri ale lumii”, a a declarat Carmen Harra, în exclusivitate, în cadrul podcastului „Altceva cu Adrian Artene”.
În plus, clarvăzătoarea a declarat faptul că anul 2024 este karmic, revoluționar, precizând mai în glumă, mai în serios, că nici nu ne așteptăm la ce o să urmeze.
„Pericolul lumii vine din Orientul Mijlociu și în spatele luptei de acolo se poate afla Rusia, se poate afla China… Marile puteri, dacă intervin pe parcursul acestui an, și aici ar trebui să fie toți conștienți, ne trezim cu adevăratul război mondial (…) Dacă se accentuează conflictul, vorbim de ani de zile de bătălie. Nu speriem pe nimeni, doar spunem de un avertisment – un an karmic poate să aducă în actualitate lucruri pe care noi le-am mai experimentat în ultima sută de ani. Să ne rugăm ca 2024 să nu înceapă cu o escaladare a războiului din Orientul Mijlociu, care ar putea duce la o escaladare mondială”, a conchis Carmen Harra.
EDIȚIA COMPLETĂ POATE FI URMĂRITĂ MAI JOS:
CARMEN HARRA: PREVIZIUNI PENTRU 2024 | Căderea lui Putin, al Treilea Război Mondial și seisme majore
CONȚINUTUL MARCA „ALTCEVA CU ADRIAN ARTENE” POATE FI URMĂRIT INTEGRAL PE URMĂTOARELE CANALE: