Personalitatea ei a inspirat o carte și un film. Cartea, „The Devil Wears Prada”, scrisă de fosta ei asistentă Lauren Weisberger, a fost publicată în 2003 și s-a bazat pe experiențele personale trăite de Weisberger în perioada în care a lucrat pentru Vogue ca mână dreaptă a editorului Anna Wintour.
Lauren Weisberger a dat lovitura cu acest roman. A avut succes și s-a îmbogățit teribil după ce a reușit să vândă peste 13 milioane de exemplare. Trei ani mai târziu, adică în 2006, cartea a fost ecranizată.
Filmul, „The Devil Wears Prada”, în regia lui David Frankel, cu un scenariu scris de Aline Brosh McKenna și de autoarea nuvelei, Lauren Weisberger, a primit două nominalizări la Oscar și le-a avut în rolurile principale pe Meryl Streep și mai tânăra Anne Hathaway. O comedie simpatică, pentru a cărei dinamică spectatorii i-au dat, pe IMDb.com, un rating de 6.9/10.
Dar cine este Anna Wintour și de ce a fost atât de importantă astfel încât să se scrie despre ea și, mai mult să se facă și un film care a stat la baza experiențelor trăite în redacția uneia dintre cele mai mari reviste de modă din lume – Vogue.
Anna Wintour este un nume proeminent în media fashion, dar și în lumea modei însăși. S-a născut la 3 noiembrie 1949, la Londra, în Anglia, colaborarea sa cu revista Vogue începând în 1988, în calitate de redactor-șef, și continuând până azi. Dar intrarea ei în mass media nu a fost chiar întâmplătoare, iar șansa pe care a avut-o, de a se „strecura” nu doar în acest domeniu, dar mai ales în echipa uneia dintre cele mai influente reviste de modă din lume se prea poate să fi fost înlesnită de tatăl ei, Charles Vere Wintour, care fusese, de două ori, editor al ziarului londonez Evening Standard. Nepotism sau nu, Anna Wintour, odată aflată pe culoarele media, și-a dovedit flerul și talentul, reușind să rămână în branșă timp de 35 de ani.
În 1966, Wintour a abandonat liceul North London Collegiate în 1966, iar patru ani mai târziu a fost angajată pe postul de asistentă de modă în cadrul revistei Harper’s & Queen. După ce a lucrat ca editor de modă pentru o serie de reviste din New York, a fost editor (1986) al revistei British Vogue și editor (1987) al revistei House & Garden, pe care a relansat-o în Statele Unite sub numele de HG.
Sursa: YouTube
În 1988, Wintour a înlocuit-o pe Grace Mirabella în funcția de redactor-șef la American Vogue, asta după ce revista franceză Elle se lansase și pe piața din Statele Unite ale Americii, rivalizând în mod direct cu Vogue. Astfel, Wintour a trebuit să vină cu inovații în politica editorială a publicației Vogue pentru a o menține pe poziții de top și printre strategiile pe care le-a aplicat s-a numărat prezentarea pe coperțile Vogue a unor femei proeminente (inclusiv actrițele Nicole Kidman și Angelina Jolie și politicianul Hillary Clinton), asta în loc să folosească exclusiv modele. Pe lângă asta, a scos paginile de modă cu ședințe foto realizate în studio, mutând acțiunea în stradă.
„Cariera mea a avut un început foarte nesigur odată cu abandonul studiilor la vârsta de 18 ani. În ciuda lipsei mele de pregătire academică, am obținut un loc de muncă ca asistent de modă la Harper’s & Queen. Știu acum că acest lucru nu s-ar fi întâmplat niciodată în Statele Unite, deoarece una dintre marile diferențe dintre jurnalismul american și cel britanic este cerința calificărilor. Ca să obții un loc de muncă ca secretară la American Vogue, de exemplu, ți se cere o diplomă cu greutate. Cei care au abandonat liceul, chiar și cei care se arată promițători, nu au prea multe șanse”.
Sursa: YouTube
„Sunt adesea întrebată de ce am plecat din Londra la New York la sfârșitul anilor ’70, iar motivul este că cinci ani în care am fost întrebată fără încetare dacă sunt fiica lui Charles Wintour (editor al London Evening Standard, 1959-1980) au fost mai mult decât suficienți. În mulții ani pe care i-am petrecut în New York, nicio persoană nu m-a întrebat vreodată cine este sau a fost tatăl meu sau cu ce se ocupă.
Primul loc de muncă pe care l-am avut în Statele Unite a fost ca redactor de modă junior la Harper’s Bazaar. Mi-a plăcut, dar nu am stat prea mult timp acolo. Am fost concediată pe motivul că sunt prea europeană. Nu am știu ce a vrut să spună redactorul-șef prin asta dar, retrospectiv, am realizat că poate m-a perceput a fi încăpățânată. Nu acceptam indicații. Iar în ochii lui, nu eram nici comercială, nici profesională. (…) Și gândindu-mă la acel capitol din viața mea, mi se pare interesant faptul că lucrurile s-au schimbat foarte puțin: tinere englezoaice talentate, dar total egocentrice, vin acum să mă vadă cu o oarecare regularitate și tot cu o oarecare regularitate tind, ca și mine în trecut, să aibă un dispreț aproape total față de cititori. Constat cu regret că la rândul meu m-am apropiat de poziția editorului care m-a concediat. Deși, dacă aș fi fost în locul lui, nu cred că m-aș fi concediat, dar mi-aș fi dat o lecție severă – despre cum cititorii preferă să vadă fete sănătoase, energice și zâmbitoare în locul celor bolnave, triste și ciudate. Și poate că mi-aș fi reamintit, de asemenea, faptul că dacă nu îți cunoști publicul, cititorii, nu vei avea o revistă”.
În timp, Wintour a devenit un simbol cultural, fiind adesea menționată ca una dintre cele mai puternice figuri din industrie, iar coafura ei distinctivă și ochelarii de soare care o caracterizează sunt recunoscute la nivel mondial. Este apreciată pentru felul în care a abordat și prezentat tendințele modei, dar și pentru capacitatea sa de a descoperi și promova noi designeri și pentru impactul său general asupra lumii modei.
Sub conducerea lui Wintour, Vogue nu s-a ocupat doar de moda de lux, ci a abordat și subiecte culturale și politice mai ample, reflectând capacitatea ei de a surprinde spiritul momentului. I s-a atribuit meritul de a fi transformat Vogue într-o publicație modernă și relevantă, care depășește limitele personificării temelor legate de modă și frumusețe.
În timpul carierei sale dinainte de Vogue America, Anna Wintour a fost editor la publicații precum Harper’s Bazaar și British Vogue. În plus, ea s-a implicat în diverse acțiuni caritabile și a făcut parte din consiliile de administrație a numeroase instituții culturale și de modă.
Anna Wintour, redactor-șef al revistei americane Vogue și director artistic al Condé Nast, a fost numită cavaler de către Majestatea Sa, Regina Elisabeta a II-a.
Wintour este membră a Consiliului de Administrație al Muzeului Metropolitan din New York, rolul său fiind acela de a transforma gala anuală a muzeului într-unul dintre cele mai importante evenimente de profil ale anului.
Wintour, care are doi copii și locuiește în New York, a fost căsătorită de două ori. Cu David Shaffer, care este profesor în cadrul departamentelor de psihiatrie și pediatrie al Colegiul de medici și chirurgi de la Universitatea Columbia din New York (în prezent Colegiul de medici și chirurgi Vagelos al Universității Columbia) și cu Shelby Bryan, pionier în domeniul telecomunicațiilor, om de afaceri și investitor, de care a divorțat în 2020.
Wintour a fost numită Ofițer al Ordinului Imperiului Britanic (OBE) în 2008 și a fost avansată la titlul de Comandor al Ordinului Imperiului Britanic (DBE) în 2017. Într-o mișcare care a reflectat influența sa de mare anvergură, în 2013, Wintour a devenit director artistic la Condé Nast. Șapte ani mai târziu, a fost numită director global de conținut al companiei.
Surse:
https://www.imdb.com/title/tt0458352/
https://www.theguardian.com/fashion/2017/may/18/anna-wintour-vogue-editor-london-fashion-1997
https://www.businessoffashion.com/community/people/anna-wintour
https://www.britannica.com/topic/Vogue-American-magazine
Johnny Depp: „Sunt un tip de modă veche”
Paco Rabanne, arhitectul devenit creator de modă
Salvatore Ferragamo, drumul de la demisol la casa de modă cu 4000 de angajați
Coco Chanel, primul designer de modă major care a introdus un parfum, iar apoi l-a pierdut