Primele ninsori, temperaturile scăzute și vântul puternic au provocat pagube în 79 de localități din 19 județe din România.
Potrivit IGSU, județele afectate au fost: Argeș, Bihor, Brăila, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dolj, Galați, Hunedoara, Ilfov, Iași, Prahova, Suceava, Teleorman, Tulcea, Vaslui și Vrancea.
În zilele de sâmbătă și duminică, vremea rea a cuprins mai multe zone din centrul, sudul și estul țării, perioadă în care pompierii au acționat pentru degajarea a 411 copaci, 50 de elemente de construcție și 19 stâlpi de electricitate căzuți pe carosabil. În urma acestor evenimente, aproape 60 de autoturisme au fost avariate.
Pe lângă situațiile generate de intensificările vântului, precipitațiile au produs inundații punctuale, pompierii acționând în 14 cazuri pentru evacuarea apei din clădiri, curți, subsoluri sau de pe străzi.
În prezent nu sunt intervenții în desfășurare pentru înlăturarea efectelor meteo, iar în perioada următoare nu sunt prognozate fenomene meteorologice periculoase.