Deținător a 7 premii Emmy – cele mai multe câștigate vreodată de un performer bărbat din industria divertismentului – unul dintre actorii care l-au interpretat pe Moș Crăciun de cele mai multe ori (respectiv 8), Ed Asner (1929 – 2021) a fost un actor american cunoscut pentru vocea sa distinctă, guturală și pentru rolul Lou Grant, un producător de știri exigent, dar foarte simpatic, din serialul „The Mary Tyler Moore Show” (serial difuzat între 1970-1977 și câștigător a 29 Premii Emmy, mai mult decât a câștigat vreodată un alt serial din istoria televiziunii).
Edward Asner s-a născut în Kansas City din părinți ruși de origine evreiască, tatăl său, Morris David Asner, fiind fondatorul și proprietarul companiei de reciclare Asner Iron & Metal Company din Kansas City.
După absolvirea facultății din Chicago (în 1949), Ed și-a câștigat existența lucrând ca muncitor într-o oțelărie, agent de vânzări și angajat al General Motors. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a fost înrolat în armata americană și trimis în Franța unde i-au fost încredințate sarcini birocratice, iar imediat după terminarea războiului a intrat în lumea teatrului alăturându-se Playwrights Theater Company din Chicago.
În 1955, după ce s-a mutat la New York, Ed Asner a apărut pe Off-Broadway în opera poetului și dramaturgului german Bertolt Brecht „The Threepenny Opera” jucând rolul principal, Jonathan Peachum, Regele Cerșetorilor.
Cinci ani mai târziu, și-a făcut debutul pe Great White Way alături de actorul Jack Lemmon în drama judiciară „Face of a Hero”, din acel moment începând să lucreze în mod regulat la televiziune în drame antologice.
Debutul anilor ’60 l-au găsit pe Asner având o agendă foarte încărcată, chiar dacă rolurile pe care le primea erau, cele mai multe dinte ele, secundare, fizicul său destul de corpolent și vocea răgușită formându-i imaginea de figură autoritară și dură deși el, în esență, avea o personalitate blândă.
În 1976 a fost distribuit într-unul dintre cele mai bine primite de public seriale ale acelei perioade „Om bogat, om sărac” în care a jucat alături de actori precum Petre Strauss, Nick Nolte, Dorothy McGuire, Susan Blakely, Robert Reed, un an mai târziu a apărut în „Rădăcini”, un serial câștigător a 9 premii Emmy, lui Asner însuși provenindu-i unul dintre aceste trofee (pentru cea mai bună interpretare a unui actor în rol secundar într-un serial de comedie sau dramă).
În cariera sa de peste 60 de ani dedicați profesiei de actor, Asner a câștigat șapte premii Primetime Emmy (din 21 de nominalizări), fiind singurul actor care a câștigat atât la categoria comedie, cât și la dramă. În urma succesului înregistrat de „The Mary Tyler Moore Show”, personajul lui Ed Asner, Lou Grant, a devenit atât de îndrăgit, încât actorul a primit propriul său serial intitulat „Lou Grant”, care a fost difuzat timp de 5 sezoane între 1977 și 1982.
Dincolo de cariera de actor, Ed Asner a fost un activist pasionat, folosindu-și faima și influența pentru a susține diverse cauze. De-a lungul vieții sale, a fost implicat în campanii de susținere a drepturilor civile, a eforturilor împotriva războiului și a conservării mediului, felul în care s-a dedicat justiției sociale și cauzelor umanitare făcând din el o figură respectată în rândul colegilor și admiratorilor săi.
Mandatul său ca președinte al Sindicatului Actorilor (în engleză Screen Actors Guild Award – SAG), din 1981 și până în 1985, a fost marcat de atitudinea sa fermă vizavi de problemele legate de muncă și drepturile actorilor, în același timp susținând cauze sociale precum locuințele accesibile, asistența medicală universală și drepturile animalelor.
În timp ce cariera în televiziune i-a adus cea mai mare recunoaștere, Asner a avut, de asemenea, contribuții semnificative în filme pentru marele ecran, dar și în teatru. În anii 1980 și 1990 a apărut în mai multe pelicule memorabile, printre care „Fort Apache, The Bronx”, „JFK” și „Elf”, iar pe scenă rolurile cele mai lăudate au fost acelea din producții precum „Born Yesterday”, „The Tempest” și „Grace”. Dedicarea lui Asner pentru teatru a fost evidentă, deoarece a revenit pe scenă pe tot parcursul carierei sale, teatrul reprezentând pentru Ed Asner o dragoste fără sfârșit.
În 1996 a fost inclus în Television Hall of Fame, iar în 2002 a primit Screen Actors Guild Lifetime. A împrumutat vocea personajului principal Carl Fredriksen în filmul animat creat pe calculator „Pixar Up” (2009), producție premiată cu două Oscaruri, a fost Moș Crăciun în „Elf” (2003) și Nicolas Drago în „Game Maker” (2014). Referitor la rolul personajului pe care copiii îl iubesc cel mai mult, Ed Asner l-a interpretat pe Moș Crăciun de 8 ori – în „Highway to Heaven” (1986), „The Story of Santa Clause” (un serial Tv animat din 1996, în care Asner „a fost” vocea lui Moș Crăciun), un alt desen animat dedicat sărbătorilor de iarnă, „Olive, the Other Reindeer” (1999), „The Ellen Show” (2001), Elf (2003), filmul animat din 2012 „The regular Show Christmas Special”, „Christmas on the Bayou” (2013) și „Elf: Buddy’s Musical Christmas” (2014), o adaptare muzicală nominalizată pentru un premiu Primetime Emmy.
Ed Asner a fost căsătorit de două ori – între 1959 și 1988 cu actrița Nancy Skyes, cei doi având împreună trei copii. În 1991 a fost logodit cu producătoarea Cindy Gilmore, cei doi căsătorindu-se abia în 1998. În 1987, Asner a devenit tatăl lui Charles Edward Vogelman născut în urma unei relații în afara căsătoriei pe care actorul american a avut-o cu Carol Jean Vogelman.
Ed Asner s-a stins din viață la 29 august 2021 în Los Angeles, la vârsta de 91 de ani, fiind ultimul membru al distribuției originale a serialului „The Mary Tyler Moore Show” (1970) care a decedat.
Surse:
https://www.britannica.com/biography/Edward-Asner
https://www.imdb.com/title/tt0075572/awards/?ref_=tt_awd
https://www.hollywoodreporter.com/gallery/ed-asner-dead-8-times-actor-played-santa-claus-1004645/
Veste tristă despre actorul Bruce Willis, diagnosticat cu demență frontotemporală