Dacă îți plac plimbările pe plajă, iată o provocare: 226 de kilometri neîntrerupți de țărm nisipos. Cea mai lungă plajă din lume se numește Praia do Cassino și începe din Brazilia și ajunge tocmai până la granița sa cu Uruguay.
Deși lungimea exactă variază în funcție de surse, plaja este considerată a avea o lungime de 230 de kilometri. Prin comparație, asta înseamnă mai mult decât întreaga coastă a statului american New York, care ajunge la 204 kilometri, potrivit IFLScience care citează Congressional Research Service.
Zona este preferată de iubitorii sporturilor pe apă, dar și pentru fauna sălbatică. De asemenea, plaja este un loc perfect pentru cei care caută să evadeze din zgomotul orașelor și doresc un moment de relaxare. Mai mult, Praia do Cassino este locul în care este organizat cel mai lung ultramaraton pe plajă.
La 226 de kilometri, Extremo Sul Ultramarathon nu este o competiție pentru cei cu o condiție fizică precară, participanții având la dispoziție 54 de ore pentru a finaliza cursa. Chiar și mai experimentați alergători s-ar putea gândi de două ori înainte să se înscrie la ultramaratonul pe cea mai lungă plajă.
Cea mai lungă plajă este, de asemenea, supusă temperamentului Oceanului Atlantic de Sud, astfel că aici vântul suflă cu putere (un avantaj pentru surferi și ferma eoliană din apropiere, dar nu grozav pentru alergători). Furtunile fac și ele parte din peisajul meteorologic, o epavă din zona de nord datând chiar din 1976.
Brazilia nu este, însă, țara cu cele mai mari întinderi de nisip. Pe locul doi în lume, la peste 12.000 de kilometri depărtare de Praia do Cassino, avem plaja din Coorong National Park din Australia, cu o întindere de 194 de kilometri.
Pentru cei care ar prefera opusul celui mai lung ultramaraton, cea mai scurtă plajă din lume are o lungime de doar 40 kilometri. Playa de Gulpiyuri din Spania poate fi accesată doar pe jos și nu are acces direct la mare, însă există flux și reflux și aici din cauza mai multor tuneluri ce fac legătura cu Golful Biscay din apropiere.
O vidră a fost observată pe plaja din Eforie Nord
Un obiect cilindric misterios a fost găsit pe o plajă din Australia
O femelă de rechin-ciocan, găsită moartă pe o plajă din SUA, avea în pântece 40 de pui
Urme antice de oameni și animale, găsite pe o plajă din Regatul Unit