Un concurs la o școală a declanșat dorința unei tinere de a inventa un sutien care să detecteze cancerul mamar. Kemisola a pus bazele unui dispozitiv care poate detecta o tumoră în mai puțin de 30 de minute.
„Profesorul meu de fizică a venit cu ideea construirii unui transmițător radio și a unui receptor. Am început apoi să lucrez la asta cu colegii mei de clasă. Am participat la competiție și am ieșit pe locul doi, dintr-un număr mare de alți concurenți de la alte școli. Atunci a fost momentul când am descoperit că pot fi un inventator. Așa a început pasiunea mea”, povestește Kemisola Bolarinwa.
Acum, Kemisola este un antreprenor în domeniul tehnologiei și a pus bazele companiei Nextwear Technology, cu sediul în capitala nigeriană Abuja.
În curând, compania va lansa ceea ce pare a fi primul sutien care funcționează cu baterie și care va detecta cancerul mamar: Smart Bra, potrivit The Guardian.
Kemisola Bolarinwa a lucrat, de asemenea, la dezvoltarea unui colier cu GPS care să monitorizeze localizarea celui care îl poartă. Colierul a fost lansat în anul 2020, ca răspuns la numeroasele cazuri de răpire din Nigeria. Pe lângă acest colier, Kemisola a mai lansat și un ceas care monitorizează temperatura corpului, presiunea arterială, nivelul de glucoză și de oxigen din sânge, ritmul inimii și al respirației.
Tânăra inventatoare a pus bazele companiei în anul 2019, când mătușa ei a murit din cauza cancerului mamar, eveniment care a declanșat o „teamă palpabilă” și a inspirat Smart Bra. Un oncolog i-a spus Kemisolei că mătușa ei ar fi supraviețuit dacă boala ar fi fost detectată mai devreme.
„Atunci când m-am aventurat în lumea tehnologiei smart, în 2019, primul lucru pe care l-am avut în minte a fost dezvoltarea unui dispozitiv care să detecteze cancerul în faza incipientă”, a explicat ea.
Prototipul, care folosește ultrasunete pentru a detecta posibilele tumori în 30 de minute, va fi supus anul acesta unui test la scară mare în Nigeria. La o tehnologie similară se lucrează în prezent în Elveția și în Mexic.
Femeile pot purta sutienul acasă, iar rezultatele sunt afișate printr-o aplicație pentru telefonul mobil. Dacă este cazul, dispozitivul trimite rezultatele unui medic.
Cancerul mamar este vinovat pentru cele mai multe decese în Nigeria. În 2020, peste 28.000 de femei au fost diagnosticate și peste jumătate dintre paciente au murit. Într-o țară cu peste 220 de milioane de oameni, Nigeria are mai puțin de 90 de oncologi la 100.000 de pacienți.
O nouă eră pentru biosenzorii capabili să identifice cancere și alte boli
Cum poate fi redus riscul apariției cancerului prin efortul fizic de zi cu zi
Un studiu a descoperit un mecanism nou și neașteptat de răspândire a celulelor canceroase
Șoarecii transparenți ar putea revoluționa terapia anti-cancer