Incendii în sudul Italiei. Dealul din jurul templului antic din Segesta, Sicilia, a fost redus la cenușă. În Puglia, turiștii fug de plaje de teama flăcărilor.
Imagini aeriene surprind incendiile care au cuprins dealurile din jurul templului din Segesta, rămășițele orașului antic datând din secolul al V-lea î.Hr. Flăcările au fost stinse, dar situl arheologic rămâne închis publicului pentru a permite verificările.
Valul de căldură din ultimele zile a afectat grav Sicilia, incendiile provocând morți și pagube mari.
Și Puglia continuă să ardă. Un incendiu de proporții a izbucnit în zona Ugento, în provincia Lecce, în regiunea ionică Salento.
Flăcările au fost alimentate de vântul puternic, au afectat pădurea de pini și au avansat până la Lido Marini, obligând turiștii să se îndepărteze de casele de vacanță și de plaje.
Trei mașini au fost, de asemenea, avariate, în timp ce o parte a unui hotel a fost evacuată.
Peste noapte, situația s-a îmbunătățit considerabil în Puglia, în condițiile în care răcirea vremii vine în ajutorul pompierilor.
Începând de duminică, pompierii au avut, potrivit Rai News, 3.232 de intervenții în Puglia, Sicilia, Calabria și Sardinia. Numai în Sicilia au fost efectuate 1.414 operațiuni de stingere a incendiilor forestiere, cel mai mare număr dintre sudul Italiei.