Telescopul Spațial James Webb (JWST) al NASA a surprins o pereche de stele în plină formare, cunoscute sub numele de Herbig-Haro 46/47, în lumină infraroșie apropiată, la înaltă rezoluție.
Pentru a le găsi, urmăriți vârfurile de difracție roz și roșie strălucitoare până când ajungeți în centru: stelele se află în pata alb-portocalie. Sunt îngropate adânc într-un disc de gaz și praf care le alimentează creșterea pe măsură ce continuă să câștige masă. Discul nu este vizibil, dar umbra sa poate fi văzută în cele două regiuni întunecate, conice, care înconjoară stelele centrale.
Cele mai izbitoare detalii ale acestor stele în plină formare sunt lobii cu două fețe care ies din ele, reprezentați în portocaliu aprins. O mare parte din acest material a fost aruncat din stele în timp ce acestea ingerau și ejectau în mod repetat gazul și praful care le înconjura în apropiere de-a lungul a mii de ani.
Atunci când materialul din ejecții mai recente intră în material mai vechi, acesta schimbă forma lobilor. Această activitate este ca o fântână mare care este pornită și oprită în succesiune rapidă, dar aleatorie, ducând la modele de ondulare în bazinul de sub ea. Unele jeturi trimit mai mult material, iar altele îl lansează cu viteze mai mari. De ce? Acest lucru este probabil legat de cât de mult material a căzut pe stele într-un anumit moment din timp.
Ejecțiile mai recente ale stelelor apar într-un albastru asemănător unui fir. Acestea rulează chiar sub vârful roșu de difracție orizontal, la ora 2. Pe partea dreaptă, aceste ejecții fac modele ondulate mai clare. Ele sunt deconectate în puncte și se termină într-un remarcabil cerc violet deschis inegal în cea mai groasă zonă portocalie. Liniile ondulate, de un albastru mai deschis, apar și în stânga, lângă stelele centrale, dar uneori sunt umbrite de vârful de difracție roșu strălucitor, descrie NASA.
Toate aceste jeturi sunt cruciale pentru formarea stelară. Ejecțiile reglează cât de multă masă adună stelele în cele din urmă. (Discul de gaz și praf care alimentează stelele este mic. Imaginați-vă o bandă strâns legată în jurul stelelor.)
Acum, întoarceți-vă privirea la a doua caracteristică proeminentă: norul albastru efervescent. Aceasta este o regiune de praf și gaz dense, cunoscută atât ca nebuloasă, cât și, mai formal, drept glob Bok. Atunci când este privit în principal în lumină vizibilă, pare aproape complet negru: apar doar câteva stele de fundal.
În imaginea clară în infraroșu apropiat a Telescopului Webb, putem vedea în și prin straturile ale acestui nor, arătând mult mai mult din Herbig-Haro 46/47 și dezvăluind în același timp o gamă profundă de stele și galaxii care se află mult dincolo de el. Marginile nebuloasei apar într-un contur portocaliu mai stins, ca un L invers în partea dreaptă și în cea de jos.
Această nebuloasă este semnificativă, prezența ei influențează formele jeturilor aruncate de stelele centrale. Pe măsură ce materialul ejectat se lovește în nebuloasa din stânga jos, există mai multe șanse ca jeturile să interacționeze cu moleculele din interiorul nebuloasei, făcându-le să se lumineze.
Există alte două zone de analizat pentru a compara asimetria celor doi lobi. Aruncați o privire spre dreapta-sus pentru a depista o ejecție aproape în formă de burete, care pare separată de lobul mai mare.
Doar câteva fire semi-transparente de material indică spre lobul mai mare. Forme aproape transparente, asemănătoare unor tentacule, par să plutească în spatele acestuia, ca niște serpentine într-un vânt cosmic. În schimb, în stânga jos, priviți dincolo de lobul mare pentru a găsi un arc. Ambele sunt alcătuite din material care a fost împins cel mai departe și posibil de ejecții anterioare. Arcurile par a fi îndreptate în direcții diferite și pot fi provenite din diferite fluxuri de ieșire.
Mai aruncați o privire la această imagine. Deși pare că Webb a fotografiat Herbig-Haro 46/47 perpendicular, o parte este înclinată puțin mai aproape de Pământ. În mod contraintuitiv, este vorba despre jumătatea dreaptă, mai mică. Deși partea stângă este mai mare și mai strălucitoare, nu este îndreptată spre noi.
De-a lungul a milioane de ani, stelele din Herbig-Haro 46/47 se vor forma pe deplin, curățând peisajul de aceste ejecții fantastice, cu mai multe nuanțe, ceea ce le va permite stelelor binare să fie în centrul atenției pe un fundal plin de galaxii.
JWST poate dezvălui atât de multe detalii din Herbig-Haro 46/47 din două motive. Obiectul este relativ aproape de Pământ, iar imaginea lui Webb este formată din mai multe expuneri, ceea ce îi sporește profunzimea.
Herbig-Haro 46/47 se află la doar 1.470 de ani-lumină distanță de noi, în Constelația Vela.
Webb a detectat vapori de apă într-un loc în care se formează planete similare cu Pământul
NASA a pierdut contactul cu Stația Spațială Internațională
O rachetă Falcon 9 de la SpaceX a găurit ionosfera Pământului
Descoperire năucitoare: Astrofizicienii au găsit o galaxie fără materie întunecată