O gigantă roșie străveche a creat o nebuloasă „bipolară” rară pe măsură ce a murit

Resturile stelare lăsate de moartea unei gigante uriașe iau aspectul unui ulcior cosmic în ceea ce este o nebuloasă „bipolară” foarte rară.

Imaginea, surprinsă de Telescopul Gemini South, parte a Observatorului Internațional Gemeni, arată un nor de gaz și praf vărsat de o stea în timp ce s-a umflat în timpul fazei sale de gigantă roșie și a creat o nebuloasă „bipolară” rară.

• Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
• Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee

Nebuloasa, situată la aproximativ 1.200 de ani-lumină depărtare, în direcția constelației Carina (Carena), ar poate conține și rămășițele unei stele însoțitoare ale gigantei roșii, distrusă cu mult timp în urmă.

Nebuloasa, situată la aproximativ 1.200 de ani-lumină depărtare

Într-o declarație care însoțește imaginea, Observatorul Internațional Gemeni notează că structura portocalie strălucitoare seamănă cu un vechi vas englezesc de băut din ceramică, un Toby Jug, cu o formă de gnom, asemănătoare cu o persoană așezate, asemenea unor desene animate.

Prin urmare, această nebuloasă planetară, desemnată oficial IC 2220, este supranumită Nebuloasa Toby Jug. Dar în timp ce „tizul” său pământean este în mod intenționat destul de urât și de strident, această imagine uimitoare arată că IC 2220 nu este deloc așa.

Ce vârstă are steaua care a creat această nebuloasă „bipolară”?

În inima nebuloasei planetare Toby Jug cu doi lobi se află steaua gigantă roșie HR3126, care, la doar 50 de milioane de ani, este considerabil mai tânără decât Soarele, care are 4,6 miliarde de ani. HR3126 și-a atins faza de gigantă roșie mult mai rapid decât Soarele deoarece este de 5 ori mai grea decât steaua noastră, ceea ce înseamnă că și-a ars hidrogenul mult mai rapid decât o face Soarele.

Steaua pitică roșie pe moarte continuă să expulzeze gaz și face ca materialul care o înconjoară, care poate lua o varietate de forme, să strălucească puternic. Acest plic strălucitor de gaz este o nebuloasă planetară, explică Space.com.

Dincolo de valoarea sa estetică, această nebuloasă planetară cu doi lobi este de mare valoare pentru oamenii de știință care studiază evoluția stelară. Acest lucru i se datorează faptului că această fază specială de sfârșit de viață a stelelor gigante roșii este scurtă, iar nebuloasele planetare care se formează în jurul lor sunt de scurtă durată, durând doar aproximativ 20.000 de ani și, prin urmare, sunt rareori văzute.

Unde este steaua însoțitoare?

Se crede că structurile oarecum rare dublu-lobate, sau bipolare, precum cea a nebuloasei planetare iluminate de HR3126 sunt rezultatul interacțiunilor dintre o stea gigantă roșie și un însoțitor stelar. Cu toate acestea, observațiile anterioare ale IC 2220 nu au reușit să arate o stea însoțitoare a lui HR3126.

Această absență le sugerează astronomilor că steaua însoțitoare care a contribuit cândva la modelarea formei de clepsidră a lui IC 2220 a fost acum mărunțită, iar materialul său este acum dispersat în nebuloasă.

În ciuda numelui lor ușor înșelător, nebuloasele planetare de fapt nu au nimic de-a face cu planetele. În schimb, acești nori mari de gaz și praf sunt creați atunci când stelele cu masă intermediară, stele ceva mai puțin grele decât Soarele, de până la aproximativ de 8 ori masa stelei noastre, epuizează hidrogenul din nucleu.

Deoarece hidrogenul este combustibilul pentru fuziunea nucleară, acest lucru îi pune capăt procesului care formează heliu și oprește energia care oferă o susținere spre exterior împotriva forței interne a propriei gravitații a stelei.

Acest lucru duce la prăbușirea nucleului stelei, dar pentru că fuziunea are loc în continuare în straturile sale exterioare, aceste straturi procedează în sens invers, „umflându-se” și făcând ca steaua să se extindă până la de 400 de ori dimensiunea inițială.

Soarele va intra în faza de gigantă roșie peste aproximativ 5 miliarde de ani, umflându-se până aproape de orbita lui Marte, înghițind planetele de până acolo, inclusiv Pământul.

Vă recomandăm să citiți și:

Clima planetei Marte s-a schimbat dramatic în urmă cu 400.000 de ani

Astronomii au găsit cea mai mare „oglindă” din Univers

„Un corp” uriaș din granit de pe fața nevăzută a Lunii ascunde indicii despre vulcani antici

Test de cultură generală. De ce nu ne-am mai întors pe Lună?