Ernst Ingmar Bergman (14 iulie 1918, Suedia – 30 iulie 2007, Suedia) a fost un cineast și dramaturg suedez, considerat pe scară largă unul dintre cei mai mari și mai influenți cineaști din toate timpurile, filmele sale fiind comparate cu „meditații profund personale asupra nenumăratelor lupte cu care se confruntă psihicul și sufletul”.
Bergman, care nu are nicio legătură cu actrița Ingrid Bergman (deși a fost căsătorit cu o Ingrid), a fost unul dintre regizorii favoriți ai lui Andrei Tarkovsky, Francis Ford Coppola, Guillermo del Toro, Woody Allen, Stanley Kubrick, Wim Wenders, Paul Schrader și Steven Spielberg. Spielberg, de altfel, afirma într-un interviu că este atât de fascinat de personalitatea și munca lui Ingmar Bergman încât i-a vizionat toate filmele.
La rândul său, Bergman i-a admirat pe Federico Fellini, Victor Sjöström, Akira Kurosawa, François Truffaut, Jean-Pierre Melville și Billy Wider, iar trei dintre filmele sale preferate sunt The Emigrants (1971), La Dolce Vita (1960) și Les Vacances de Monsieur Hulot (1953).
Cariera lui Bergman în film a început după o perioadă în care s-a evidențiat ca regizor de teatru.
Ingmar Bergman a fost votat al 8-lea cel mai mare regizor de film din toate timpurile de către Entertainment Weekly (revistă americană de divertisment exclusiv digitală cu sediul în New York, care acoperă subiecte din lumea filmului, televiziunii, muzicii, teatrului de pe Broadway, cărților și culturii populare)
Filmele sale The Virgin Spring (1960), Through a Glass Darkly (1961) și Fanny and Alexander (1982) au fost nominalizate la Oscar pentru Cel mai bun film într-o limbă străină. Toate cele trei filme au câștigat.
Câteva dintre cele mai bune filme ale lui Ingmar Bergman sunt The Circus (1928), Port of Shadows (1938), The Conductor (1980), Raven’s End (1963), The Passion of Joan of Arc (1928). The Phantom Carriage (1921), Rashomon (1950), La strada (1954), Sunset Blvd. (1950), Marianne & Juliane (1981), Andrei Rublev (1966), iar 10 dintre filmele lui sunt incluse în cea de-a cincea ediție a 1001 Movies You Must See Before You Die (editată de Steven Schneider), fiind al treilea cel mai bine reprezentat regizor (după Alfred Hitchcock și Howard Hawks) și având cel mai mare număr de credite ca scenarist. Pe listă se află filmele Smiles of a Summer Night (1955), The Seventh Seal (1957), Wild Strawberries (1957), Through a Glass Darkly (1961), Winter Light (1963), Persona (1966), Hour of the Wolf (1968), Shame (1968), Cries & Whispers (1972) și Fanny and Alexander (1982).
Ingmar Bergman, scrie IMDb.com, avea o aversiune intensă față de animale, motiv pentru care acestea apar uneori moarte în filmele sale.
Născut la 14 iulie 1918, la Uppsala, Suedia, Bergman a dezvoltat o pasiune profundă pentru artă încă de la o vârstă fragedă. Inițial, a urmat o carieră în teatru, lucrând ca regizor și dramaturg, iar în anii 1940 a trecut la cinematografie, regizând primul său lungmetraj, „Crisis” (1946).
Filmografia lui Bergman include peste 60 de filme, acoperind diverse genuri precum drame, thrillere psihologice și studii introspective de caracter.
Cunoscut pentru stilul său vizual distinctiv, pentru povestea sa poetică și pentru capacitatea de a explora emoțiile umane complexe, Bergman a lucrat adesea cu teme recurente ca mortalitatea, credința, dragostea și identitatea, filmele lui prezentând adesea interpretări intense și explorând luptele interioare ale personajelor sale.
De-a lungul carierei, Ingmar Bergman a primit numeroase premii și distincții, inclusiv trei premii Oscar pentru cel mai bun film într-o limbă străină și Premiul Memorial Irving G. Thalberg la Premiile Oscar din 1971, pentru contribuțiile sale semnificative la arta cinematografică.
În viața sa, Bergman a fost fascinat de prezența și existența feminină, pasiune care s-a reflectat și în cele peste 50 de filme care au avut ca temă, printre altele, analiza psihicului feminin la un nivel egalat de puțini dintre colegii săi.
Având un psihic destul de încercat de trăiri puternice și demoni mentali, Ingrid Bergman își sfătuia publicul: „Vorbește cu ei, pentru că urăsc să fie confruntați”. „Aprindeți lumina și spuneți-le: Mulțumesc foarte mult pentru prestația dumneavoastră; a fost foarte bună. Apreciez că ați venit aici”, iar când gândurile îl chinuiau și îl trezeau noaptea le nota pe noptieră. „Ce vise îngrozitoare în aceste nopți. Nicio împăcare”, „erotic, fiasco, conflictul”, „Am succes în carieră și tot nu dorm”, „Simt prezența lui Ingrid”, „frică, frică, frică”.
Bergman, care în decursul vieții sale a avut cinci soții și nouă copii, a murit la 30 iulie 2007, la două săptămâni după ce a împlinit 89 de ani, fiind înmormântat în locul pe care singur și-l alesese în cimitirul bisericii locale. Și-a planificat înmormântarea în detalii, de la florile roșii de pe sicriul de pin și până la preotul care avea să țină slujba. Bergman, care de-a lungul vieții a fost în permanență fascinat de femei, a dorit ca slujba să fie oficiată de un preot femeie cu părul castaniu și lung.
În testamentul pe care l-a lăsat în urma sa, a scris că vrea să-i fie distrus platoul de filmare, casele să fie vândute, la fel și mini cinematograful pe care-l deschisese într-un fost hambar, celui care va veni cu cea mai bună ofertă. Înainte de vânzare, familia a permis fanilor și reprezentanților media ca încăperile private ale regizorului să fie fotografiate pentru prima dată în vederea publicării.
Sursa:
https://www.wmagazine.com/story/ingmar-bergman
https://www.britannica.com/biography/Ingmar-Bergman
George Lucas, cel mai bogat regizor din lume
Stanley Kubrick, regizorul despre care s-a spus că ar fi filmat aselenizarea lui Neil Armstrong
Tim Burton, un regizor cu filme de milioane și două Oscaruri. „Monștrii sunt domeniul meu”