Home » Știință » Modificările pe care spațiul cosmic le produce asupra creierului uman

Modificările pe care spațiul cosmic le produce asupra creierului uman

Modificările pe care spațiul cosmic le produce asupra creierului uman
Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 12.06.2023

Spațiul cosmic poate să fie un loc neprietenos pentru corpul uman, deoarece condițiile de microgravitație și alți factori ne modifică fiziologia din cap până în picioare.

Un nou studiu finanțat de NASA oferă o înțelegere mai profundă a acestei probleme. Cercetătorii au declarat că astronauții care au călătorit pe Stația Spațială Internațională (ISS) sau pe navetele spațiale ale NASA în misiuni care au durat cel puțin șase luni au experimentat o expansiune semnificativă a ventriculilor cerebrali, adică spațiile din din creier ce conțin lichid cefalorahidian.

Acest lichid incolor curge în interiorul și în jurul creierului și a măduvei spinării. Lichidul cefalorahidian amortizează creierul pentru a ajuta la protejarea împotriva impactului brusc și elimină produsele reziduale.

De ce trebuie să aștepte astronauții trei ani între misiuni spațiale?

Pe baza scanărilor creierului a 30 de astronauți, cercetătorii au constatat că a fost nevoie de trei ani pentru ca ventriculii să se refacă complet după astfel de călătorii, sugerând că un repaus de cel puțin trei ani ar fi recomandabil între misiunile spațiale mai lungi, potrivit Reuters.

„Dacă ventriculii nu au suficient timp să se recupereze între două misiuni consecutive, acest lucru poate afecta capacitatea creierului de a face față schimbărilor de fluide în microgravitație. De exemplu, dacă ventriculii sunt deja măriți în urma unei misiuni anterioare, aceștia pot fi mai puțin flexibili și/sau pot avea mai puțin spațiu pentru a se extinde și a se adapta la schimbările de fluid în timpul următoarei misiuni”, a declarat Heather McGregor, cercetător în neuroștiințe la Universitatea din Florida, SUA, autorul principal al studiului publicat în revista Scientific Reports.

Extinderea ventriculară legată de vârstă, cauzată nu de microgravitație, ci de atrofierea creierului, poate fi asociată cu declinul cognitiv.

„Impactul expansiunii ventriculare la călătorii în spațiu nu este cunoscut în prezent. Este nevoie de o monitorizare a sănătății pe termen lung. Această expansiune ventriculară comprimă probabil țesutul cerebral din jur”, a declarat Rachael Seidler, profesor de fiziologie aplicată și chineziologie la Universitatea din Florida și autor principal al studiului.

Absența gravitației terestre atrage modificări cerebrale

La studiu au participat 23 de bărbați și șapte femei astronauți – cu vârsta medie de aproximativ 47 de ani – de la agențiile spațiale americană, canadiană și europeană. Opt dintre aceștia au călătorit în misiuni Space Shuttle de aproximativ două săptămâni. Optsprezece au fost în misiuni ISS de aproximativ șase luni și patru în misiuni ISS de aproximativ un an.

La astronauți, după misiuni scurte, au avut loc puține modificări ori deloc în ce privește volumul ventricular. Extinderea a avut loc la astronauți după misiuni de șase luni sau mai mult, deși nu a existat nicio diferență între cei care au zburat timp de șase luni și cei care au făcut acest lucru timp de un an.

„Acest lucru sugerează că cea mai mare parte a măririi ventriculului are loc în primele șase luni în spațiu, apoi începe să se reducă în jurul valorii de un an”, a spus McGregor.

Faptul că extinderea nu s-a agravat după șase luni ar putea fi o veste bună pentru viitoarele misiuni pe Marte, în care astronauții ar putea petrece doi ani în microgravitație în timpul călătoriei.

Alte efecte cauzate de microgravitație asupra corpului uman

Condițiile de microgravitație cauzează și alte efecte fiziologice, din cauza sarcinii fizice reduse asupra corpului uman.

Printre acestea se numără atrofia oaselor și a mușchilor, modificări cardiovasculare, probleme cu sistemul de echilibru din urechea internă și un sindrom care implică ochii.

Un alt motiv de îngrijorare este riscul crescut de cancer din cauza expunerii mai mari la radiațiile solare pe care astronauții o pot suferi cu cât se îndepărtează mai mult de Pământ.

Vă mai recomandăm și: 

China a trimis încă trei astronauți către stația spațială Tiangong

Inginerii experimentează cu un laser care să curețe orbita de gunoi spațial

Test de cultură generală. Care este diferența dintre astronaut și cosmonaut?

Cercetătorii au detectat o explozie record în spațiu care are loc o dată la o mie de ani

Claudia Cociug
Claudia Cociug
Claudia Cociug, absolventă a Facultății de Litere, specializarea Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a făcut parte din echipa DESCOPERĂ.ro din noiembrie 2022 și până în iunie 2023. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii