Majoritatea pagubelor provocate de o tornadă sunt produse de vântul puternic care doboară structuri și împrăștie resturi în jur cu mare viteză.
Atunci când pietre, panouri metalice, țigle de acoperiș sau stâlpi sunt ridicați și aruncați cu mare viteză de vânt, toate aceste obiecte pot fi adevărat „gloanțe”.
Principalele pagube provocate de o tornadă nu au loc din cauza unei diferențe de presiune a aerului care face să explodeze casele. Din acest motiv, deschiderea ferestrelor înainte de o tornadă pentru a reduce presiunea aerului nu va diminua pagubele.
Ținând cont de această idee, cel mai sigur loc în care vă puteți duce în cazul unei tornade nu este afară, în mașină sau sub un pod. Este cunoscut faptul că tornadele pot lua pe sus mașini, camioane și chiar autobuze, scrie profesorul Dr. Christopher S. Baird.
Cel mai sigur loc în caz de tornadă este în interiorul unei clădiri rezistente, acolo unde veți fi protejați de resturile zburătoare și de prăbușirea pereților exteriori.
Agenția Federală pentru Managementul Situațiilor de Urgență (FEMA) recomandă următoarea strategie în cazul unei avertizări de tornadă: Dacă vă aflați într-o casă mobilă sau afară, mergeți cât mai repede posibil într-o clădire solidă.
Odată ajunși în clădire, „mergeți într-o zonă de adăpost desemnată în prealabil, cum ar fi o cameră de siguranță, un subsol, o pivniță sau cel mai mic nivel al clădirii”.
Mai mult, FEMA recomandă, dacă nu puteți ajunge la timp într-o clădire, să căutați un loc la joasă înălțime. „Dacă puteți ajunge în siguranță la o înălțime vizibil mai mică decât nivelul carosabilului, părăsiți mașina și întindeți-vă pe jos, acoperind capul cu mâinile. Nu vă ascundeți sub un pasaj sau un pod. Sunteți mai în siguranță într-o locație joasă și plată.”
De asemenea, fiți conștienți de faptul că o tornadă poate atinge solul și poate provoca pagube chiar dacă nu pare să atingă vizibil pământul. Vântul invizibil al tornadei este cel care provoacă pagubele și nu norul prins în tornadă.
Așadar, cel mai sigur loc este o încăpere de la etajul cel mai de jos al unei clădiri rezistente, cum ar fi subsolul.
Imagini dramatice arată o tornadă uriașă pe suprafața Soarelui
Vreme extremă în China. Țara, lovită de precipitații record, valuri de căldură și o tornadă
O tornadă în formare a fost filmată într-un sat din judeţul Arad