„Ce are Iașiul deosebit de-l cântă poeții și-l preamăresc scriitorii?”

V-ați întrebat vreodată cum arăta Iașiul interbelic și care erau principalele locuri de atracție din oraș? V-ați întrebat ce are Iașiul deosebit de l-au cântat poeții și l-au preamărit scriitorii?

Dacă da, atunci revista „Realitatea Ilustrată”, una dintre cele populare reviste din România interbelică, a reușit să surprindă într-un reportaj publicat în numărul 529, din 1937, frânturi din spiritul capitalei Moldovei din anii interbelici.

• Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
• „Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman

Iașiul interbelic era dominat de mirosul gutuilor, de frumusețea caselor vechi aliniate pe străzi și ulițele orașului, dar și de o liniște ce plana oricând peste orașul dominat de statuile lui Ștefan cel Mare și a lui Alexandru Ioan Cuza și de turnul mănăstirii Golia.

Mirosul gutuilor din Iașiul interbelic

„Pătrunzi în Iași cum ai pătrunde într-o casă de moșnegi, casă liniștită, cu încăperi scunde, în care mirosul caracteristic de bătrân se îmbină cu un parfum fraged, mireasmă încântătoare: e mirosul gutuilor, cu obrajii mari, bucălați, galbeni, gutui ascunse cu grijă, între geamuri, ca și cum ar trăi acolo o viață a lor, o viață veșnică de tinerețe, de purure frăgezime. Mirosul gutuilor nu trăiește însă numai într-o singură casă, ci domneşte peste toate încăperile și de aici zbucnește afară, pentru a se împrăștia deasupra orașului, peste toate străzile și ulițele cu nume curioase, dând Iașului un miros al său aparte de gutui, viață și melancolie, amalgam din care se naște liniștea ce domnește oricând, în orice anotimp sau ceas din zi, peste vechea cetate, străjuită de Ștefan Vodă.

Din Cuza Vodă, înspre Piața Unirii, viața pașnică descinde din bătrânul și atât de curiosul turn al Goliei, coboară din vechea mănăstire Golia și, lăsând singure mormintele de sub zidurile crăpate, pleacă spre centru, urcând spre a fugi parca de zgomotul tramvaielor, strigătele căruțașilor și gălăgia copiilor, pentru a se opri la picioarele statuii lui Alexandru Ion Cuza, care se înalță majestoasă, mândră, în mijlocul târgului”, relata revista „Realitatea Ilustrată”.

Strada Lăpuşneanu, locul de plimbare al ieșenilor

Locul preferat de promenadă al ieșenilor era strada Lăpuşneanu. Aici locuitorii orașului se întâlneau sâmbăta și duminica pentru a socializa, bucurându-se de liniștea orașului.

„Tăcerea cuprinde adesea şi strada Lăpuşneanu, locul de plimbare al ieșenilor, cu localuri mari, luminoase, de obicei pline. Întotdeauna sâmbătă și duminică, pe la orele 6-8 seara, întâlnești aici figurile tipice ale Iașiului, venite să-și vorbească, să se bârfească, să arate toalete și să mănânce semințe, ca în orice oraș pierdut de provincie. De aici aceeași liniște, întâlnită peste tot, va porni mai departe, peste reclamele luminoase, ca și pe străzile murdare, ca să ajungă până la turlele sclipitoare ale bisericii Trei Ierarhilor, amenințate să-și piardă traiul pașnic din cauza unui nou cinematograf, ce se clădește peste drum.

Locaș vechi de închinăciune, Mitropolia Moldovei privește spre clădirea imensă a Palatului Administrativ, pe ale cărui zeci de turle ciorile găsesc totdeauna un loc prielnic de consfătuire, de altfel ca și pe zidurile roșii ale bisericii Sf. Nicolai Domnesc, sau chiar pe statuia ecvestră a lui Ștefan cel Mare”, nota „Realitatea Ilustrată”.

Iașiul, o stare de spirit îmbogățită de istorie

Iașiul interbelic era caracterizat de o liniște aparte care dăinuia printre vechile biserici și monumente ale orașului, era locul perfect pentru îndrăgostiți.

„Ce are Iașiul deosebit de-l cântă poeții și-l preamăresc scriitorii? Poate doar liniștea, care nu e întâlnită aiurea; poate miile dăngate de clopote, ale nenumăratelor biserici ce se găsesc aici; poate monumentele și inscripțiile din trecut, unele interesante prin originalitatea lor, cum ar fi de pildă cișmeaua secată de la biserica Sf. Spiridon, aceeaşi cișmea peste care o inscripție slavonească spune că apa de aici e curată, ca lacrimile îndrăgostiților, și va dura cât și iubirea lor.

Cișmeaua de la Sf. Spiridon nu curge de ani de zile. Oare şi dragostea o fi secat astfel la Iași? Se pare că nu. Iașiul mai are încă multe perechi de îndrăgostiți, cari colindă seara – fără a băga de seamă de e frig sau nu – străzile în neștire (…)”, consemna „Realitatea Ilustrată”.

Iașiul, între „tinerețe fără bătrânețe” și „bătrânețe fără de moarte”

Spiritul Iașiului era condimentat și de lungile străzi ale Socolei şi Nicolinei, de mirosul micilor perpeliți pe grătar, de lăutarii de pe stradă, de zarva copiilor și de lătratul câinilor. Cei care vizitau Iașiul atunci aveau să își amintească toată viața de atmosfera din orașul moldovenesc întins pe șapte coline.

„Iașiul trăiește mediatoriu, între `tinerețe fără bătrânețe` și `bătrânețe fără de moarte`, continuând să rămână astfel cum e, vechi, cu străzi înguste, prăfuite, inestetice. Dar, aşa cum e, capitala Moldovei a fost îndrăgită de toți cei care au trecut cândva pe aici, care au cutreierat străzile fără sfârșit ale Socolei şi Nicolinei, cu glod mult, cârciumi dese, cu miros de fleică şi mititei, întorși măiestru pe grătar, de mâinile rumene ale vreunei țărăncuțe, cu obraji fragezi și trup de piatră. Au urcat alene dealul Sărăriei, îmbâcsit de bodegi, în care un muzicant tuciuriu `îi zice duios din scripcă`, atent urmărit de pensionarii cartierului, sau de un călător rătăcit, în căutare de inedit.

Nu au uitat desigur să treacă și prin Tătăraşi, sau Țicău, urmăriți peste tot de zarva copiilor și lătratul câinilor. Totdeauna însă, oriunde s-ar afla, vor aminti și de Iași, de acest târg moldovenesc, așezat pe șapte dealuri, oraș în care vor reveni oricând cu drag, pentru a retrăi câteva ceasuri din copilărie sau adolescență, risipite pe străzile-i vechi și liniștite…”, mai consemna „Realitatea Ilustrată”.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Ady Endre, poetul transilvăneano-maghiar

Lord Byron, poetul tuturor pasiunilor. „Deși de moarte strașnic ne ferim, totuși un sfert din viață noi dormim”

Charles Baudelaire, unul dintre cei mai influenți poeți ai secolului al XIX-lea

William Butler Yeats, unul dintre cei mai iubiți poeți irlandezi