Etta James, pe numele său întreg Jamesetta Hawkins (1938 – 2012), a fost o cântăreață americană ale cărei interpretări muzicale, punctate de o voce puternică, au reprezentat diferite genuri, inclusiv gospel, blues, jazz, R&B, rock and roll și soul.
James și-a început cariera muzicală în anii 1950 și a devenit rapid o senzație cu hituri precum „The Wallflower (Dance with Me, Henry)” și „Good Rockin’ Daddy”. „The Wallflower (Dance with Me, Henry)” a fost reeditat la Kent Records și a fost lansat sub numele „Roll with Me, Henry” (în 1960), Etta James primind un premiu Grammy Hall Of Fame pentru înregistrarea cântecului din 1955.
A continuat să imprime și să cânte pe parcursul anilor 1960 și 1970, câștigându-și reputația de a fi una dintre cele mai dinamice interprete live ale timpului său.
Unul dintre cele mai cunoscute cântece ale lui Etta James este „At Last” (lansat în 1960), o baladă romantică care a devenit un clasic în muzică, alte câteva hituri ale artistei fiind și „I’d Rather Go Blind”, „Tell Mama” și „Something’s Got a Hold on Me”.
Etta James s-a luptat cu dependența de droguri și cu probleme personale de-a lungul vieții, dar a continuat să facă muzică și să cânte până la moartea sa, în 2012. În 1993, James a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame și a primit numeroase alte onoruri și premii pentru contribuția adusă muzicii.
Clasată pe locul 19 în topul VH1 100 Greatest Women of Rock & Roll și votată a 62-a cea mai mare artistă rock ‘n’ roll din toate timpurile, de către populara revistă Rolling Stone, Etta James a fost una dintre cele mai mari cântărețe, o forță a naturii cu o voce inconfundabilă, o adevărată legendă a cărei influență s-a extins dincolo de blues și rhythm and blues pentru a cuprinde rock and roll, soul, funk și nu numai.
Etta James a venit pe lume la 25 ianuarie 1938, în Los Angeles, California, mama ei, cântăreață de gospel cu jumătate de normă, având doar 14 ani când a născut-o. James a fost crescută în mare parte de familii adoptive, iar la vârsta de 5 ani a început să cânte în corul unei biserici baptiste din Los Angeles. La 14 ani, a format împreună cu un grup de prietene trupa „The Creolettes” care a dus în cele din urmă la semnarea unui contract de înregistrare cu Modern Records, în 1954, la scurt timp după aceea, tânăra și talentata cântăreață întâlnindu-l pe muzicianul Johnny Otis, care a luat-o sub aripa sa. Otis a schimbat numele trupei în „The Peaches”, iar Jamesetta în numele de scenă Etta James. La începutul anului 1955 a fost lansat single-ul „Dance with Me, Henry”, care a ajuns pe primul loc în clasamentul Hot Rhythm & Blues Tracks. Datorită acestui succes, The Peaches a obținut un loc în deschiderea turneului național al lui Little Richard.
După ce a părăsit trupa, Etta a semnat un contract cu legendara casă de discuri Chess Records. Împreună cu cântărețul Harvey Fuqua a înregistrat single-urile „If I Can’t Have You” și „Spoonful”, iar cu piesa „All I Could Do Was Cry” (1960), Etta a avut primul succes solo. În același an, a fost lansat albumul ei de debut „At Last!”, care oferea o gamă variată de standarde de jazz, melodii de blues, elemente de Doo-Wop și Rhythm & Blues.
În anii ’70, Etta James a continuat să înregistreze și au fost lansate mai multe albume, deși nu a mai ieșit pe piața muzicală cu mari hituri. În 1978, a cântat în deschiderea trupei The Rolling Stones și în cadrul legendarului Festival de Jazz Montreux din Elveția. După ce a părăsit casa de discuri Chess Records, a încetat să mai lucreze o perioadă de timp, confruntându-se, în acest timp, cu mari probleme personale, inclusiv dependența de droguri și alcoolismul.
În 1989, Etta a semnat cu Island Records și au fost lansate albumele „Seven Year Itch” și „Stickin’ to My Guns”, trei ani mai târziu, a urmat LP-ul „The Right Time (la Elektra Records), iar în 1992 Etta James a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame.
Cu albumul „Mystery Lady: Songs of Billie Holiday” (1993), prin care i-a adus un tribut cântăreței americane de jazz Billie Holiday, Etta James a câștigat primul său premiu Grammy la categoria „Cea mai bună interpretare vocală de jazz”, iar zece ani mai târziu a fost onorată cu premiul Grammy pentru întreaga carieră. Următorul premiu Grammy (la categoria „Cel mai bun album de blues contemporan”) l-a obținut pentru „Let’s Roll” în 2005.
În noiembrie 2011 a fost lansat ultimul ei album, „The Dreamer”, iar la 20 ianuarie 2012, Etta James a murit la Riverside Communiy Hospital din Riverside (California), după ce fusese diagnosticată cu leucemie. James suferea, de asemenea, de demență și hepatită. S-a stins din viață cu doar cinci zile înainte de a împlini 74 de ani și la doar trei zile după moartea lui Johnny Otis, cel care o descoperise în anii ’50.
După moartea sa, Etta James a fost înmormântată la cimitirul Inglewood Park din Inglewood, California. Pe piatra funerară a artistei scrie: „Moștenirea ta este și va fi pentru totdeauna o sursă de inspirație”.
Etta James a fost căsătorită cu Artis Mills, din 1969 și până la moartea ei în 2012, cuplul având doi copii: Donto James și Sametto James.
Surse:
https://www.imdb.com/name/nm0416483/bio?ref_=nm_ov_bio_sm
https://www.britannica.com/biography/Etta-James
Tina Turner, regina Rock’n’Roll: „Câteodată trebuie să lași totul să curgă, să te purifici”
Vocea lui Alexander Graham Bell, inventatorul telefonului, va putea fi auzită din nou
Frank Sinatra – La voz (vocea). De ce a fost Sinatra atât de special?