Printre altele, cofondatorul Microsoft vrea ca toată lumea să afle că și el a făcut greșeli; nu este vorba despre cele deja cunoscute, ci de altele. Care este marele regret al lui Bill Gates?
„Nu înseamnă că ești leneș dacă îți rezervi niște timp și pentru tine”, le-a spus Gates absolvenților de silvicultură și inginerie ai Universității Northern Arizona (NAU) din SUA într-un discurs pe care l-a publicat ulterior și pe blogul său.
„Atunci când eram de vârsta voastră, nu credeam în vacanțe. Nu credeam în weekenduri. Îi forțam pe toți cei din jurul meu să lucreze mult timp peste program”, a declarat Bill Gates.
„În primele zile ale Microsoft, biroul meu avea vedere la parcare și îmi notam cine pleacă devreme și cine stă până târziu”, spune miliardarul.
Dar, după cum a recunoscut Gates la scurt timp după aceea, intensitatea cu care monitoriza parcarea s-ar putea să nu fi fost în întregime sănătoasă, nici pentru el și cu siguranță nici pentru oamenii din jurul lui, scrie Futurism.
„Dar pe măsură ce am îmbătrânit, și mai ales după am devenit tată, mi-am dat seama că viața înseamnă mai mult decât muncă”, a adăugat Gates.
Care este marele regret al lui Bill Gates? „Nu așteptați atât de mult cât am așteptat eu pentru a învăța această lecție. Faceți-vă timp pentru a vă menține relațiile, pentru a sărbători succesele și pentru a vă reveni după momentele mai grele”, a completat el.
„Luați o pauză atunci când aveți nevoie. Fiți mai blânzi cu cei din jurul vostru atunci când au nevoie”, a continuat miliardarul.
Este un sfat bun de la un om care a făcut miliarde de dolari din, se pare, notițe despre cine se suprasolicita și cine nu, în timp ce nu a reușit să-și mențină relațiile interpersonale. Într-un fel, Bill Gates vă transmite să nu fiți ca el. Este posibil să câștigați o sumă mare de bani, dar în cele din urmă veți ajunge în fața unor absolvenți și le veți vorbi cu dor despre vacanțele pe care regretați că nu le-ați avut.
Dar Gates nu este singurul miliardar cunoscut pentru o etică a muncii, probabil, prea intensă. Directorul executiv al Tesla, SpaceX și Twitter, Elon Musk, care și-a văzut averea scăzând în ultimul timp din motive care nu țin de vacanțe, este renumit pentru că doarme pe podelele fabricii Tesla sau pentru că nu doarme mai deloc, în timp ce Silicon Valley este cunoscută pentru fascinația sa colectivă pentru „biohacking” ca mijloc de creștere a productivității.
Însă, potrivit lui Bill Gates, munca în exces nu este calea care trebuie urmată. Nu fiți ca Bill!
Lansarea rachetei europene Ariane 6 ar putea avea loc la începutul anului 2024
Tot mai multe atacuri ale piraților, din cauza schimbărilor climatice
Agenția Spațială Europeană a reparat antena sondei JUICE
Omul din spatele ChatGPT vrea să scaneze ochii tuturor oamenilor de pe Pământ