Home » Cultură » Prima actriță franceză care a luat un Oscar pentru un film în franceză. Marion Cotillard, cea mai bună versiune a cântăreței Édith Piaf

Prima actriță franceză care a luat un Oscar pentru un film în franceză. Marion Cotillard, cea mai bună versiune a cântăreței Édith Piaf

Prima actriță franceză care a luat un Oscar pentru un film în franceză. Marion Cotillard, cea mai bună versiune a cântăreței Édith Piaf
Sursa foto: COLLECTION CHRISTOPHEL © Legende Films / TF1 International/Profimedia
Publicat: 16.05.2023

Pentru portretizarea cât mai fidelă a artistei Édith Piaf în filmul La vie en rose lansat în 2007, în regia lui Oliver Dahan (un film care a luat peste 60 de premii, dintre care două Oscaruri) actrița franceză Marion Cotillard (47 de ani) și-a ras părul și sprâncenele.

Rolul îi cerea să o întruchipeze pe celebra cântăreață ca pe o femeie răvășită, îmbătrânită, obosită, iar machiajul necesar dura chiar și cinci ore.

Performanța ei din acest film a uimit criticii și publicul, talentul cu care a adus-o pe Édith Piaf în fața telespectatorilor fiindu-i răsplătit cu 27 de premii, printre care un Oscar pentru cea mai bună actriță, un Césare, un premiu Globul de aur (pentru aceeași categorie) și alte numeroase premii ale criticilor de film, premii europene și americane.

Revelația din La vie en rose

Marion Cotillard este unul dintre cei doar șase actori care au câștigat un premiu Oscar pentru un rol vorbit într-o limbă străină, Sophia Loren, Robert De Niro, Benicio Del Toro, Roberto Benigni și Christoph Waltz fiind ceilalți cinci și, de asemenea, prima actriță franceză care a câștigat un Oscar pentru un film vorbit în limba franceză.

Cu acest rol (cel al lui Édith Piaf din filmul La vie en rose), Marion Cotillard a reușit să ofere, în opinia multora, una dintre cele mai extraordinare interpretări din istoria cinematografiei, mulți numind-o o revelație. După încheierea filmărilor pentru La vie en rose, Cotillard declara pentru The Guardian că destul de mult timp a continuat să fie bântuită de Piaf, vorbind uneori cu vocea ei gravă. „Am încercat totul. Am făcut exorcizări cu sare și foc. Am călătorit în Bora Bora pentru a scăpa de ea. Am mers în Peru, la Machu Picchu, și am făcut ceremonii șamanice străvechi pentru a mă purifica, dar în cele din urmă mi-am dat seama de ce nu puteam să o las să plece. Fusese abandonată când era copil. Cea mai mare frică a ei era să fie singură.”

La vie en rose este cel de-al treilea film francofon cu cele mai mari încasări în Statele Unite din 1980 încoace (aproape 11 milioane de dolari și 90 milioane de dolari, încasări totale), după Amélie (2001) și Brotherhood of the Wolf (2001). În cadrul celei de-a 57-a ediții a Festivalului de Film de la Berlin, când La vie en rose a fost prezentat în deschidere, publicul a ovaționat și aplaudat în picioare timp de 15 minute performanța actorilor și profesionalismul întregii echipe care a contribut la realizarea acestei producții.

S-a alăturat lumii filmului încă de când era copil

Actrița Marion Cotillard s-a născut la 30 septembrie 1975 la Paris, fiind fiica lui Jean-Claude Cotillard, actor, dramaturg și regizor, și a lui Niseema Theillaud, actriță și profesoară de teatru.

Crescută în Orléans, Franța, Cotillard a debutat în film în copilărie fiind distribuită într-una dintre piesele de teatru regizate de tatăl ei. A studiat arta dramatică la Conservatoire d’Art Dramatique din Orléans, iar după apariții minore în alte câteva piese de teatru, Marion a jucat în seriale de televiziune precum Highlander (1992) și Extrême limite (1994). Cariera sa de actriță de film a început la mijlocul anilor 1990. Avea 18 ani când a fost distribuită în primul ei rol dintr-un film artistic, L’histoire du garçon qui voulait qu’on l’embrasse (1994), urmând roluri mai mici, dar notabile, în filme precum My Sex Life… or How I Got Into An Argument (1996), de Arnaud Desplechin, și comedia The Green Planet (1996), de Coline Serreau.

În 1996, a primit primul ei rol principal într-un film de televiziune – Chloé (1996), interpretând rolul unei adolescente fugite de acasă care este forțată să se prostitueze. Cotillard a jucat alături de actrița, regizoarea, scriitoarea și cânăreața danezo-franceză Anna Karina (1940 – 2019).

Primul ei rol important pe ecran a fost Lilly Bertineau în filmul de succes al lui Gérard Pirès, Taxi (1998), rol pe care l-a reluat în două continuări: Taxi 2 (2000) și Taxi 3 (2003), și care i-a adus prima nominalizare la premiul César (echivalentul francez al Oscarului) pentru cea mai promițătoare actriță în 1999.

Debutul lui Cotillard în Franța a avut loc în 2003, odată cu rolul din dramo comedia Love Me If You Dare (2003) a lui Yann Samuell, în care a interpretat-o pe Sophie Kowalsky, fiica unor imigranți polonezi care trăiește o relație de dragoste și ură cu prietena ei din copilărie, iar primul ei film la Hollywood a fost Big Fish (2003), de Tim Burton, în care a jucat alături de actori precum Ewan McGregor, Albert Finney, Jessica Lange, Helena Bonham Carter și Robert Gullaume. Au urmat rolurile din A Good Year (2006), de Ridley Scott, A Very Long Engagement (2004) în regia lui Jean-Pierre Jeunet, pentru care Cotillard a câștigat, în 2005, premiul César pentru cea mai bună actriță în rol secundar pentru interpretarea personajului Tina Lombardi.

„Una dintre cele mai bune interpretări de film din toate timpurile”

În 2007, Cotillard a primit recunoaștere internațională pentru interpretarea iconică a lui Édith Piaf în La Vie En Rose (2007), regizorul Olivier Dahan declarând că a ales-o pe Cotillard în rolul legendarei cântăreațe franceză pentru că „ochii ei erau precum cei ai lui Piaf”, ajutând-o, de asemenea, și faptul că știa să cânte.

Sursa: YouTube

Sir Trevor Nunn (83 de ani), apreciat regizor britanic de teatru și de film, spunea despre interpretarea lui Cotillard a lui „Piaf” că este „una dintre cele mai bune interpretări de film din toate timpurile”.

În topul celor mai bine plătiți actori din Franța

În 2009, Marion Cotillard a jucat alături de Johnny Depp în Public Enemies, în regia lui Michael Mann, iar mai târziu, în același an, a interpretat-o pe Luisa Contini în muzicalul Nine (2009), în regia lui Rob Marshall.

Revista Time a clasat-o pe locul al cincilea în topul celor mai bune interpretări ale unei femei în anul 2009. În 2010, Cotillard a preluat rolul antagonistului principal, Mal, în filmul Inception al lui Christopher Nolan, în 2011 a avut roluri memorabile în Midnight in Paris și Contagion, iar în 2012 s-a reunit din nou cu Christopher Nolan în The Dark Knight Rises.

Cea mai bine plătită actriță străină de la Hollywood

De altfel, în 2011 și 2012, Marion Cotillard a apărut pe primul loc în topul revistei Le Figaro al celor mai bine plătiți actori din Franța, fiind pentru prima dată în nouă ani când o femeie se afla în fruntea listei. Cotillard a fost, de asemenea, cea mai bine plătită actriță străină de la Hollywood.

În 2012, a reușit din nou un rol memorabil prin interpretarea dresoarei de orci fără picioare Stéphanie din filmul Rust and Bone, câștigând, pentru prestația ei, Globe de Cristal (echivalentul francez al Globului de Aur), premiul Étoile d’Or și fiind nominalizată la Globurile de Aur, SAG, BAFTA, Critics’ Choice și César Awards.  Alte filme în care a mai jucat Marion Cotillard sunt The Immigrant (2013), Two days, one night (2014) (pentru care a câștigat primul ei premiu european pentru cea mai bună actriță), Macbeth (2015), From the Land of the Moon (2016), It’s Only the End of the World (2016), Assassin’s Creed (2016) și Allied (2016) (cu Brad Pitt).

Marion Cotillard este căsătorită cu Guillaume Canet, actor, regizor și scenarist. Cotillard și Canet au împreună doi copii.

Surse:

https://www.britannica.com/biography/Marion-Cotillard

https://www.imdb.com/name/nm0182839/bio?ref_=nm_ov_bio_sm

https://www.theguardian.com/film/2014/aug/03/marion-cotillard-Édith-piaff-tortured-genius-family-two-days-one-night

Vă mai recomandăm să citiți și:

O actriță a câștigat în instanță un milion de dolari pentru un film care nu s-a mai făcut

Jane Fonda, cea mai activistă actriță

Elvira Popescu, marea actriță care i-a fascinat pe francezi. „Această delicioasă fiică a României”

Marlene Dietrich, actrița de origine germană care putea să frângă inima oricui

Roxana Ioana Ancuța
Roxana Ioana Ancuța
Roxana-Ioana Ancuța este jurnalist cu o experiență de aproape 15 ani în presa scrisă. Absolventă a facultății Școala Superioară de Jurnalistică și având un master în Comunicare și Relații Publice, îi place foarte mult să scrie, aceasta fiind nu doar o profesie, ci un mod de a fi ea ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase