Erik Satie, compozitorul sensibil, omul bizar și domnul de catifea

Eric Alfred Leslie Satie (1866 – 1925), care s-a semnat cu numele Erik Satie după anul 1884, a fost un compozitor și pianist francez, cunoscut pentru stilul său muzical inovator și influent, dar și pentru personalitatea bizară.

Născut în Honfleur, Franța, Satie a rămas orfan de mamă la doar 6 ani, iar în perioada anilor lui de formare, tatăl l-a lăsat în grija bunicilor și a unchiului. Mai târziu, l-a adus la Paris unde tânărul a urmat cursurile Conservatorului din Paris (pe care însă le-a abandonat din dezinteres). Operele muzicale ale lui Satie erau adesea experimentale, având armonii, ritmuri și structuri neobișnuite.

• Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
• Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a…

Printre cele mai cunoscute lucrări ale lui Satie se numără Gymnopédies și Gnossiennes, care se caracterizează prin muzicalitatea simplă și hipnotică, și Trois morceaux en forme de poire, o piesă capricioasă și satirică ce parodiază formele clasice.

Satie a fost, de asemenea, asociat cu mișcarea artistică și literară cunoscută sub numele de simbolism și a fost prieten și colaborator al multor artiști și scriitori proeminenți ai vremii sale, unele dintre aceste personalități fiind Pablo Picasso, Jean Cocteau și James Joyce.

Influența lui Satie poate fi observată în lucrările multor compozitori de mai târziu, printre care Claude Debussy, Maurice Ravel și John Cage, printre alții.

Avea umor

Muzica lui, spun unii, poate fi mai bine descrisă prin ceea ce nu este decât prin ceea ce este.

„Satie a scris muzică anti-emoțională, anti-virtuoasă și anti-wagneriană, respingând practic toate tendințele majore ale muzicii clasice din secolul al XIX-lea și deschizând o nouă cale – poate fără să vrea – pentru modernism”, potrivit CBC (Canadian Broadcasting Corporation).

Debussy, Ravel și Stravinski îl citează pe Satie ca fiind o influență importantă în rândurile muzicienilor, cota de popularitate a lui Satie în rândul artiștilor și poeților importanți ai vremii sale fiind destul de ridicată. Și totuși, muzica sa este plină de glume, unele pe seama ascultătorului, altele pe seama lui. A dat compozițiilor sale titluri absurde, a inventat cuvinte și și-a umplut partiturile cu instrucțiuni precum „întreabă-te despre tine însuți” sau „deschide-ți mintea”. A scris chiar și articole „mai altfel” pentru Vanity Fair, într-unul dintre ele, spre exemplu, revelându-și franc admirația pentru animale. „Îmi plac găinile, oile, rațele, somonul afumat, carnea de vită și curcanul umplut cu castane”.

Părintele muzicii ambientale

Astăzi, muzica lui Satie este înțeleasă greșit. Din cauza faimoasei sale lucrări pentru pian din anii 1880 și ’90, cu ritmuri joase, fără acute sau joase emoționale, a fost supranumit părintele muzicii ambientale, ceea ce este adevărat, dar multe dintre informațiile biografice despre Satie nu spune decât o parte din povestea sa.

Trois Gymnopédies pentru pian solo, ce reprezintă cele mai cunoscute compoziții ale lui Satie, se caracterizează prin melodii sinuoase, în sferturi de notă, și acompaniamente, care valsează lent, acestea regăsindu-se adesea în compilațiile de relaxare, o alegere la îndemâna multor pianiști datorită faptului că sunt foarte ușor de interpretat.

„(…) Dar foarte puțini pianiști se obosesc să le cânte atât de încet cum le dorea Satie. Majoritatea înregistrărilor sunt mult mai rapide, iar din punctul meu de vedere se pierde ceva din spiritualitatea acestor lucrări”, spunea David Jalbert, profesor în cadrul Universității Ottawa și, conform CBC, unul dintre cei mai buni 15 pianiști de muzică clasică din Canada.

Student talentat, dar leneș

Deși se înscrisese la Conservatorul din Paris, Satie a renunțat la școala de muzică pentru că simțea că nu i se potrivește. De fapt, scrie CBC, nu a fost unul dintre cei mai activi și dedicați studenți, profesorul său de pian descriindu-l ca fiind cel mai leneș elev din Conservator.

Cu studii neterminate, dar cu talent înnăscut, Satie avea nevoie de un venit pentru a se întreține, astfel că, descurcăreț, și-a găsit destul de rapid o colaborare într-o cafenea unde întreținea atmosfera cântând la pian.

Și, părând că mediul i-a priit, aici, în această cafenea, s-a inspirat pentru unul dintre cele mai frumoase cântece ale sale, valsul Je te veux, scris pentru Paulette Darty, o cântăreață de marcă pe care Satie o acompania adesea la pian, lucrarea devenind un fel de cântec tematic al Belle Époque pariziene.

Enigmatic și excentric

Era excentric, plin de umor și unii îl considerau chiar genial. Satie își promova o imagine cel puțin ciudată, spunând despre el ba că mânca doar alimente albe sau avea asupra lui un ciocan pe care-l lua în toate locurile posibile în care mergea, ba că a devorat la o singură masă 150 de stridii și că ar fi scris o piesă cu instrucțiunea de a o repeta de nu mai puțin de 840 de ori. Adevărul este că Satie era un avangardist, la modul general, nu doar în muzică și prefera originalitatea în locul banalului.

Mănânc numai mâncăruri albe: ouă, zahăr…grăsime de animale, viţel, sare, cocos…mucegai de pe fructe, orez, ridichi…paste, brânză…

La un moment dat, și-a atras porecla de gentelmenul (domnul) de catifea și asta pentru că avea în garderobă 12 costume de catifea, toate identice, colecție vestimentară pe care cheltuise aproape o avere.

Erik Satie a fost pasionat de misticism, astfel că printre preocupările sale compozistice s-au numărat și creațiile scrise pentru francmasoni.

Apropiat de poeți și artiști suprarealiști, Satie era cunoscut pentru stilul său de viață boem și umorul satiric, precum și pentru părul său lung și pălăria de fetru, pe care le purta în mod constant. Relația sa furtunoasă cu pictorița Suzanne Valadon (mama pictorului Maurice Utrillo) este una dintre singurele iubiri cunoscute ale compozitorului. Limpede, parcimonios și lipsit de retorică, tehnica sa simplă, aproape copilăroasă, este totuși inimitabilă. Muzica sa ridică o serie de întrebări estetice care vor fi explorate de generațiile de compozitori care vor urma.

Prieten cu Brâncuși

Erik Satie și Constantin Brâncuși au fost prieteni și colaboratori la începutul secolului al XX-lea. S-au întâlnit pentru prima dată în 1911, atunci când Brâncuși locuia la Paris și lucra într-un atelier din apropierea apartamentului lui Satie. Au devenit rapid prieteni, împărtășind interesul pentru arta modernă și dorința de a crea noi forme de expresie artistică.

Brâncuși obișnuia să-l numească Socrate pe Satie, datorită înțelepciunii lui, în 1922 dedicându-i sculptura în lemn pe care a intitulat-o chiar așa: Socrate.

Erik Satie a murit la 1 iulie 1925 la Paris, Franța, din cauza unor complicații dezvoltate de ciroza hepatică, în onoarea sa, la Paris fiind ridicat un mic monument de piatră. Satie a beneficiat de multă atenție postumă, prietenii și colegii săi descoperind multe dintre lucrările sale rămase nepublicate.

Surse:

https://www.cbc.ca/music/read/essential-erik-satie-10-pieces-you-should-know-1.5053020

https://www.britannica.com/biography/Erik-Satie

Vă mai recomandăm să citiți și:

Domenico Scarlatti, compozitorul celor 555 de sonate pentru clavecin

Johannes Brahms, unul dintre cei mai mari compozitori ai epocii romantice

Jóhann Jóhannsson, unul dintre cei mai apreciați compozitori de film din ultimele decenii

30 de lucruri despre Joseph Haydn, „compozitorul universal”