Carol al II-lea și amenințarea sovietică

Vestea încheierii Pactului Ribentrop-Molotov (23 august 1939) a căzut la București precum un „trăsnet din senin” sau ca „o lovitură de teatru”. Mulți oameni politici români au intuit corect că cele două părți, respectiv Germania și URSS, s-au pus de acord și asupra unor teritorii pe care urmau să le împartă, iar printre victime se aflau cu siguranță atât Polonia, cât și România. Dar cum privea Carol al II-lea amenințarea sovietică?

Atenția lui Carol al II-lea, la finalul lunii august și în luna septembrie, era îndreptată către confruntarea cu legionarii, mai ales după ce aceștia l-au asasinat la 21 septembrie pe primul-ministru Armand Călinescu. În tot acest timp, evenimentele dramatice se succedau pe scena internațională cu o viteză amețitoare.

• Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
• „Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman

După ce, la 1 septembrie 1939, Germania atacase Polonia, autoritățile române au făcut tot ce le-a stat în putință, încălcând uneori regulile neutralității, pentru a-i sprijini pe polonezi. Mai mult, la 17 septembrie URSS a atacat și ea Polonia, pentru a participa la cea de a patra împărțire a acestei ţări. Conform tratatul de alianță din 1921, România trebuia să acorde sprijin militar Poloniei, însă, la acel moment, cele mai înalte autorități ale statului polonez  erau deja în refugiu, iar obligația asumată de România în 1921 rămăsese fără obiect:

„Pentru noi fericire că s-a întâmplat aşa, căci această dizolvare a statului polon ne scapă de argumente oareşicum trase de păr, reacțiunea noastră și neintervenirea noastră față de URSS. Este o lașitate practică. Vai ce ar urla neintervenționişii dacă ar şti această frază”.

Nimic despre faptul că România putea fi următoarea victimă a URSS.

Țările Baltice, Finlanda și România

Apoi, Stalin și-a îndreptat atenția către statele baltice și România. A impus statelor baltice un tratat de „ajutor reciproc” care legalizau staționarea Armatei Roșii pe teritoriul lor, un prim pas către anexarea lor. Semnalele care au urmat de la Moscova erau mai mult decât îngrijorătoare pentru România.

La sfârşitul lunii noiembrie, în oficiosul Cominternului era publicat un articol ce preciza că „interesele popoarelor României, dezvoltarea lor liberă şi pașnică, viitorul lor mai bun sunt imposibile fără încheierea imediată a unui tratat de ajutor reciproc cu URSS, după tipul tratatelor intervenite între Uniunea Sovietică şi ţările baltice”.

Stalin se pregătea să implementeze aceeași strategie pe care a avut-o cu statele baltice și România, însă a intervenit ceva la care dictatorul sovietic se aștepta mai puțin: Armata Roșie se confrunta cu o dârză rezistența a finlandezilor. În aceste condiții, sovieticii au hotărât să amâne confruntarea cu România.

Însărcinatul cu Afaceri al URSS la Bucureşti, P.G. Kukolev, i-a declarat ministrul de Externe, Grigore Gafencu, că nu există nici o amenințare din partea țării sale la adresa României.

Sovieticii reiau amenințările la adresa României

La foarte puțin timp după sfârșitul războiului sovieto-finlandez, sovieticii și-au îndreptat atenția și pretențiile teritoriale din nou asupra României. Astfel, la 29 martie 1940, într-o cuvântare în fața Sovietului Suprem, Molotov a declarat că URSS nu avea un tratat de neagresiune cu România deoarece există o problemă nesoluționată în relațiile bilaterale, „problema Basarabiei, a cărei cotropire de către România Uniunea Sovietică nu a recunoscut-o, deşi niciodată nu a pus problema înapoierii Basarabiei pe cale militară”.

Era pentru prima dată, din 1924, când o înaltă personalitate sovietică reafirma public pretențiile URSS asupra Basarabiei. La 9 aprilie 1940, Molotov i-a făcut reproșuri aspre ambasadorului României la Moscova, Gheorghe Davidescu, în legătură cu pretinse incidente de frontieră puse pe seama României.

Gravitatea acestor declarații ar fi trebuit să declanșeze semnale maxime de alertă la nivelul conducerii României. Iată ce nota pe 10 aprilie 1940 Carol al II-lea în „Jurnalul” său privitor la aceste amenințări:

„De dimineață, (mă întâlnesc cu, n.a.) miniștri, începând cu Paul Teodorescu (…). Ultimul, Tătărăscu (prim-ministrul României la acel moment, n.a.), pe care-l găsesc cam îngrijorat și pesimist, mai ales din cauza unei telegrame a lui Davidescu (ambasadorul României, n.a.), din Moscova. Molotov cam ridică tonul în ce priveşte incidentele de frontieră. Cam așa au început și cu Finlanda lucrurile, trebuie să fim cu ochii în patru. Pe urmă, l-am scuturat serios asupra guvernării (…)”.

Stalin își schimbă din nou plănuirea atacului la adresa României

Stalin și-a schimbat din nou planurile după ce Germania a înfrânt Franța în doar 40 de zile (10 mai-22 iunie 1940). Considera că, după căderea Franței, urma cea a Marii Britanii, iar apoi Hitler își va îndrepta atenția către est.

Despre prăbușirea Franței, Carol al II-lea nota în „Jurnalul” său: „De dimineață, (mă întâlnesc cu, n.a.) miniștri (…). Ultimul, Tătărăscu, căruia îi anunț scrisoarea mea prin care-l rog să nu mai facă nici o serbare la 8 Iunie. (…) Ca și mine, este oripilat de succesele germane și de lipsa de rezistență, mai ales, a Armatei franceze. Ca toți oamenii noștri politici, și el își pierde cumpătul când lucrurile ies altfel decât au crezut şi sunt gata să facă sau să recomande o schimbare la față complectă.

Am mai văzut un caz tipic la Iași (retragerea din Primul Război Mondial, 1916, n.a.), după retragerea noastră, în primele zile. Ce deznădejde cuprinsese pe cei mari. Infailibilul și mândrul Ionel Brătianu a vorbit cu mine și, complect demontat, îmi spunea că-și pune întrebarea dacă Marghiloman şi Carp n-au avut dreptate.

Aşa sunt oamenii noștri, ce să faci. Vorba lui Lascăr Catargiu, nu putem aduce alții de la Viena! Încerc să-l remontez și cred că, întrucâtva, am reușit. După-amiază, Păiș, care-mi face un tablou destul de sumbru asupra Marinei. Materialul este veșnic în reparație. Au urmat Ilcuș și Țenescu (șeful Marelui Stat Major, n.a.). Îmi prezintă, mai întâi, noua ordine// de bătaie a Aviației, prin care Celăreanu devine comandant al forțelor aeriene, și Jienescu şef de Stat-Major. Discutăm și situația.

Acești generali sunt convinși că reacțiunea trebuie să vie și că operația de debarcare în Anglia li se pare atât de îndrăzneață încât nu cred că germanii o vor îndrăzni, în tot cazul nu înainte de 1-2 luni minimul. S-a discutat, pe urmă, chestiunea pentru care îi chemasem, adică studierea a noilor instrucțiuni tactice în vederea războiului cum se duce acuma”.

După căderea Franței, Stalin a resimțit o frică față de Hitler și își punea întrebarea dacă Germania victorioasă în Vest își va mai respecta angajamentele în Est? Astfel s-a hotărât să acționeze rapid.

La 17 iunie 1940, odată cu „cele mai fierbinți” felicitări pentru succesele armatei germane din Franța, Molotov i-a informat pe germani că guvernul sovietic era hotărât să rezolve problema statelor baltice.

Câteva zile mai târziu, la 23 iunie 1940, Molotov îi informa pe germani că sovieticii aveau să ceară României cedarea Basarabiei și Bucovinei. Începea tragedia pentru România.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Carol cel Mare, primul împărat al Sfântului Imperiu Roman

Cum a început idila dintre prințul Carol și Zizi Lambrino?

Ultimele luni din viața regelui Carol I. Era trist, slăbit și chinuit de gândul abdicării

Regele Carol I și amenințarea că va abdica: „Succesorul meu e aici”