Deșerturile pot lua multe forme, inclusiv dune de nisip, canioane stâncoase, stepe de arbuști și chiar câmpuri de gheață polară, întrucât există regiuni din Arctica și Antarctica care sunt considerate deșerturi. Dar toate acestea au un comun un singur lucru: lipsa de precipitații.
În general, orice loc în care cantitatea anuală de precipitații este mai mică de 250 de litri pe metru pătrat este considerat deșert, potrivit ecologistului Lynn Fenstermaker, de la Institutul de Cercetare a Deșertului din Reno, Nevada, SUA.
Bineînțeles, această lipsă de precipitații înseamnă că deșerturile sunt, după cum se știe, uscate. Dar de ce în unele locuri de pe Pământ plouă mai puțin decât în altele? Cu alte cuvinte, de ce sunt deșerturile uscate?
Modelele globale de circulație a aerului reprezintă cel mai important motiv, a spus Fenstermaker. Energia solară lovește Pământul direct la Ecuator, încălzind aerul și evaporând umiditatea. Aerul cald și uscat se ridică și se deplasează spre poli. Acesta tinde să cadă din nou în jurul a 30 de grade latitudine, a explicat Fenstermaker. Modelul de circulație se numește celulă Hadley și este cel care conduce alizeele. De asemenea, acesta este motivul pentru care multe dintre cele mai mari deșerturi din lume, cum ar fi Sahara și Gobi în emisfera nordică și Kalahari în emisfera sudică, se află la aceste latitudini medii, conform Live Science.
Dar povestea este mai complicată de atât. Modelele de vânt interacționează cu topografia pentru a influența locul în care se găsesc deșerturile. De exemplu, aerul care vine dinspre ocean și lovește un lanț muntos își va elibera umiditatea sub formă de precipitații sau zăpadă pe versanți, pe măsură ce se ridică. Dar în momentul în care aerul traversează munții și se scufundă pe cealaltă parte, este uscat, conform lui Fenstermaker.
Pe de altă parte, coasta nu înseamnă întotdeauna umiditate. Curenții oceanici reci care se ciocnesc cu aerul care se deplasează spre coastă pot crea ceață. Atunci când această ceață circulă pe uscat, umiditatea rămâne în aer în loc să cadă sub formă de ploaie. Acest lucru poate crea deșerturi care se învecinează cu oceanele, cum ar fi Atacama din Chile, unul dintre cele mai aride locuri de pe Pământ.
Însă nu toate deșerturile sunt fierbinți. Zone din Arctica și Antarctica sunt considerate deșerturi. Aerul rece nu poate reține umiditatea la fel de bine ca aerul cald, a spus Andreas Prein, om de știință în domeniul atmosferei la Centrul Național pentru Cercetare Atmosferică din Boulder, Colorado, SUA.
Astfel, temperaturile scăzute de la poli duc la foarte puține precipitații, chiar dacă o cantitate mare de apă este stocată sub formă de gheață.
Pe măsură ce modelele climatice globale se schimbă, la fel se întâmplă și cu deșerturile. De exemplu, cu mii de ani în urmă, deșertul Sahara era acoperit cu pășuni și păduri tropicale. În prezent, schimbările climatice remodelează limitele deșerturilor din întreaga lume.
„La nivel global, odată cu încălzirea, ceea ce anticipăm este că vom avea mai multă evaporare și doar o extindere a regiunilor deșertice existente”, a precizat Fenstermaker.
De ce au deșerturile de sare un model de fagure? Cercetătorii au aflat!
Al Jassasiya, enigmaticele sculpturi rupestre care se „târăsc” prin deșertul din Qatar
Canalele din Veneția au secat din cauza mareelor neobișnuit de scăzute
Uraganele produc mai multă ploaie decât înainte, arată un studiu