Home » Cultură » Blaise Pascal, unul dintre cei mai importanți oameni de știință ai secolului XVII

Blaise Pascal, unul dintre cei mai importanți oameni de știință ai secolului XVII

Publicat: 18.03.2023

Blaise Pascal (1623 – 1662) a fost un matematician, fizician, inventator și filosof francez. Unul dintre cei mai importanți oameni de știință ai secolului al XVII-lea, a devenit cunoscut datorită Teoremei lui Pascal care afirmă că într-un hexagon înscris într-un cerc, punctele de intersecție ale laturilor opuse sunt coliniare. Lui i se atribuie și Legea lui Pascal (Presiunea exterioară exercitată asupra unui fluid se transmite în toate direcțiile și în toată masa fluidului) și Pascal, unitatea de măsură a presiunii.

De asemenea, Pascal a revoluționat știința și prin invențiile sale fantastice. Pascaline a fost denumirea calculatorului mecanic creat de Blaise în 1642, un aparat cu discuri mobile, fiecare disc reprezentând o unitate numerică.

Pascal a avut realizări și în domeniul fizicii experimentale, prin cercetările sale încercând să identifice modul în care presiunea atmosferică poate fi estimată cu unitățile de măsură ale greutății. Este inventatorul ruletei, denumire dată de el după franțuzescul „roulette” (roată mică) și al ceasului de mână și autorul unor numeroase texte în domeniul matematicii și al religiei.

Copil dotat

Blaise Pascal s-a născut în 1623 în Clermont-Ferrand, Franța, de la vârsta de 3 ani fiind crescut doar de tatăl său, un om pasionat de matematică și, în general, de știință. De aici și pasiunile pe care le-a avut Pascal de la o vârstă destul de fragedă, demonstrând înclinații evidente pentru științele exacte.

A scris Teorema lui Pascal la vârsta de 16 ani, conform căreia într-un hexagon înscris într-un cerc, punctele de intersecţie ale laturilor opuse sunt coliniare.

În copilărie, la un pas de a muri

Nu avea decât un an când s-a îmbolnăvit brusc de o afecțiune necunoscută pe care familia și apropiații o asociau cu farmecele făcute de o vrăjitoare și, mai mult, unii dintre ei acuzând-o pe o bonă a copilului că ar fi responsabilă de starea micuțului. La presiunea și insistențele familiei lui Pascal, femeia a recunoscut într-un final că a aruncat o vrajă asupra copilului, aceasta spunând că singura modalitate de a-l vindeca pe Pascal fiind transferul vrăjii.

Astfel, femeia i-a aplicat pe stomacul lui Pascal un tratament din plante și a adus în preajma copilului două pisici maidaneze pe care, mai apoi… le-a aruncat pe geam. În mod misterios, Pascal și-a revenit în mai puțin de o săptămână.

Inventatorul calculatorului mecanic

În vreme ce tatăl lui Pascal lucra ca și supraveghetor de taxe în Rouen, tânărul matematician a realizat că tatălui său i-ar fi de mare ajutor o mașinărie care să-l ajute cu calculele, ceea ce i-ar fi ușurat vizibil munca, astfel că și-a pus mintea la contribuție și a proiectat un calculator mecanic.

Asta s-a întâmplat în 1642, atunci când Pascal avea doar 19 ani. În următorii 10 ani, Blaise a realizat 70 de astfel de calculatoare, pentru invenția sa primind un brevet special acordat de însuși Regele Louis al XIV-lea, mașinăriile lui fiind numite oficial după numele inventatorului.

Contribuții în domeniul geometriei

Atras încă de mic de tainele matematicii, Blaise Pascal, cu mintea lui strălucită, a publicat un tratat de geometrie proiectivă la vârsta de 16 ani, materie pe care începuse să o studieze încă de la 12 ani, împotriva voinței tatălui său, atunci când a și descoperit că „suma unghiurilor unui triunghi este egală cu două unghiuri drepte”.

Impresionat de performanța fiului, seniorul Pascal i-a permis adolescentului său fiu să aibă o copie a „Elementelor” lui Euclid.

A inventat seringa

Pe lângă contribuțiile sale în domeniul matematicii, Blaise Pascal a contribuit considerabil și în domeniul hidrodinamicii și hidrostaticii, care s-au bazat pe descoperirile sale privind principiile fluidelor hidraulice. Conform legii lui Pascal, o modificare a presiunii în orice punct al unui fluid închis în repaus este transmisă nediminuată în toate punctele din fluid.

Presiunea exercitată asupra unui fluid într-un recipient închis este transmisă în mod egal și nediminuat către toate părțile containerului și acționează în unghi drept față de pereții de închidere. Bazându-se pe principiile rezultate din această lege, Pascal a inventat prima seringă modernă cu ajutorul căreia erau introduse în corpul unui bolnav soluțiile medicale.

A fost foarte religios

În 1646, după o căzătură în urma căreia și-a fracturat șoldul, Blaise Pascal era cât pe ce să-și piardă viața. Experiența l-a marcat atât de tare, încât vindecarea lui a considerat-o a fi un dar divin, astfel că din acel moment a devenit foarte religios.

Oamenii trebuie cunoscuți pentru a fi iubiți. Dumnezeu trebuie iubit pentru a fi cunoscut.

Pascal a fost un adept al jansenismului, o ramură a catolicismului și curent social-religios apărut în Olanda și în Franța la mijlocul sec. al XVII-lea, care exprima opoziția unei părți a burgheziei față de iezuitism, preluând concepția despre predestinare și promovând o morală austeră. Cercetătorii au considerat acest aspect drept „prima convertire” a lui Pascal, cea de-a doua având loc în 1654, perioadă în care a început să scrie texte teologice, încetând complet să lucreze în domeniul matematicii.

Este mult mai avantajos pentru om, pentru binele propriu, să creadă în existența lui Dumnezeu

Colecția articolelor sale teologice și filosofice au fost adunate în lucrarea „Cugetări” ce i-a fost publicată postum în anul 1670. Unul dintre cele mai importante texte din „Cugetări” este „Pariul lui Pascal”, scriere pragmatică despre credința în divinitate, venind cu argumente despre posibile pierderi și câștiguri ale omului atât în timpul vieții, cât și într-o posibilă existență după moarte. Fără a încerca să argumenteze că există un Dumnezeu, Pascal a emis ideea conform căreia că este mult mai avantajos pentru om, pentru binele propriu, să creadă în existența lui Dumnezeu.

În 1661, Pascale a inventat trăsurile cu cinci soli, reprezentând primul sistem de transport public din lume, prin care mai multe trăsuri trase de cai urmau să circule prin Paris, pe trasee prestabilite, și să oprească în locuri fixe pe ruta lor. Pasagerii plăteau cinci soli pentru o cursă, Pascal sugerând ca oamenii fără posibilități prea mari să plătească doar doi. Proiectul a fost primit cu mare entuziasm de Ludovic al XIV-lea.

Blaise Pascal a murit foarte tânăr, la vârsta de doar 39 de ani, pe 19 august 1662, în urma unei tumori maligne instalate în stomac.

Surse:

https://www.discoverwalks.com/blog/paris/top-10-interesting-facts-about-blaise-pascal/

https://www.britannica.com/biography/Blaise-Pascal

Vă mai recomandăm să citiți și:

Alexander Graham Bell, inventatorul telefonului. A fost împotriva căsătoriilor între surdo-muți

Inventatorul telefonului mobil crede că încărcătorul perfect pentru smartphone este chiar corpul uman

Ce părere are inventatorul World Wide Web despre criptomonede?

Vocea lui Alexander Graham Bell, inventatorul telefonului, va putea fi auzită din nou

Roxana Ioana Ancuța
Roxana Ioana Ancuța
Roxana-Ioana Ancuța este jurnalist cu o experiență de aproape 15 ani în presa scrisă. Absolventă a facultății Școala Superioară de Jurnalistică și având un master în Comunicare și Relații Publice, îi place foarte mult să scrie, aceasta fiind nu doar o profesie, ci un mod de a fi ea ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Scanările cerebrale dezvăluie un pericol ascuns în alimentele ultra-procesate
Scanările cerebrale dezvăluie un pericol ascuns în alimentele ultra-procesate
Curiosul drum al Japoniei, de la modernizare la război
Curiosul drum al Japoniei, de la modernizare la război
Ce au descoperit astronomii pe orbita unei stele antice?
Ce au descoperit astronomii pe orbita unei stele antice?
Ceva ciudat se întâmplă cu oamenii care nu mai merg la biserică, au observat cercetătorii
Ceva ciudat se întâmplă cu oamenii care nu mai merg la biserică, au observat cercetătorii
Povestea spărgătorului de nuci
Povestea spărgătorului de nuci
Curiozități Surprinzătoare Despre Smalț: Ce Impact Are Asupra Sănătății Tale? (P)
Curiozități Surprinzătoare Despre Smalț: Ce Impact Are Asupra Sănătății Tale? (P)
ARCMEDIA își consolidează portofoliul producțiilor video: Dan Capatos se alătură echipei CANCAN începând cu ianuarie 2026!
ARCMEDIA își consolidează portofoliul producțiilor video: Dan Capatos se alătură echipei CANCAN începând cu ianuarie ...
De ce vorbim singuri? Beneficii, explicații științifice și ce spun specialiștii
De ce vorbim singuri? Beneficii, explicații științifice și ce spun specialiștii
Stimularea unei singure proteine crește durata de viață și încetinește îmbătrânirea
Stimularea unei singure proteine crește durata de viață și încetinește îmbătrânirea
Test de cultură generală. Care este animalul cu cea mai puternică mușcătură?
Test de cultură generală. Care este animalul cu cea mai puternică mușcătură?
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Țara din Uniunea Europeană cu cele mai supraevaluate locuințe
Țara din Uniunea Europeană cu cele mai supraevaluate locuințe
Cum arată viața pentru adulții care încă nu au plecat de acasă
Cum arată viața pentru adulții care încă nu au plecat de acasă
De ce petrecerea de Crăciun la birou este, de fapt, tot muncă
De ce petrecerea de Crăciun la birou este, de fapt, tot muncă
Una dintre cele mai sângeroase organizaţii care provoacă teroare de peste 150 de ani: „Ei sunt, de fapt, urmaşii maimuţelor”
Una dintre cele mai sângeroase organizaţii care provoacă teroare de peste 150 de ani: „Ei sunt, de fapt, urmaşii maimuţelor”
Cum să mâncăm tot ce vrem de sărbători fără să ne fie rău?
Cum să mâncăm tot ce vrem de sărbători fără să ne fie rău?
Cea mai veche clădire din Anglia a fost construită în urmă cu 15 secole și încă mai este folosită
Cea mai veche clădire din Anglia a fost construită în urmă cu 15 secole și încă mai este folosită
Care sunt cele mai periculoase jucării de Crăciun și ce riscuri există pentru copii?
Care sunt cele mai periculoase jucării de Crăciun și ce riscuri există pentru copii?