Home » D:News » Câți litri de vin consumă, în medie, un român pe lună?

Câți litri de vin consumă, în medie, un român pe lună?

Sursa foto: Envato
Publicat: 08.03.2023

Un român bea, în medie, 24,6 litri de vin pe an, adică puţin peste doi litri de vin pe lună, arată datele de la Organizaţiei Internaţionale a Viei şi Vinului (OIV), citate de Ziarul Financiar. Este vorba de consumul persoanelor de peste 15 ani.

Această valoare poziţionează pia­ţa locală undeva la jumătatea cla­samentului mondial, alături de multe ţări europene, precum Germania, Cehia, Marea Britanie şi Ungaria, dar departe de vârf.

Podiumul băuto­rilor de vin este ocupat de portu­ghezi, francezi şi italieni, în această ordine. Este interesant de observat că cele trei ţări sunt nu doar mari consumatoare, ci şi mari producă­toa­re de vin.

România, pe locul 13 la nivelul marilor producători de vin din lume

Totuşi, când vine vorba de producţie, podiumul nu mai arată la fel, cu Spania la vârf şi cu Portugalia undeva în top 15.

Şi România este unul dintre cei mai mari producători de vin din lume (locul 13 conform datelor pe 2021, cele mai recente oficiale). Şi ce este interesant este că aproape toată producţia (circa 95%) este băută intern. În alte ţări, precum Franţa, spre exemplu, vinul este brand de ţară şi ajunge în toată lumea, în pofida apetitului localnicilor pentru licoarea lui Bacchus.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?

O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”

ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?

Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”

SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship

Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski

Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte

Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?

Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte

Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?

Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice

Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ

Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați

A fost descoperită o structură complexă care ar fi putut să fie creată doar de neanderthalieni

„Coșmar ecologic” în Regatul Unit! 1 milion de țigări electronice, aruncate la gunoi în fiecare zi

„A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”

De la nopți obositoare, la coșmaruri: cum ne dă peste cap consumul de alcool

De ce sunt basmele benefice pentru sănătatea copiilor?