În 1971, pe 24 noiembrie, un bărbat carea avea să fie cunoscut drept D.B. Cooper sare dintr-un avion, în spațiul aerian dintre Portland, Oregon și Seattle, Washington cu o geantă plină de bani, nefiind prins și identificat vreodată.
Dan Cooper (pseudonim), care s-a parașutat cu 200.000 de dolari din aeronava Boeing 727 zborul 305, a intrat în istorie ca fiind primul și singurul terorist aerian care a reușit să deturneze un avion pe teritoriul SUA. Nu a fost prins, cazul lui nefiind soluționat nici până în ziua de azi.
Atunci când s-a îmbarcat, Cooper avea bilet doar dus, destinația fiind Seattle, Washington. Descris de personalul aeronavei ca fiind liniștit, un bărbat în jur de 40 de ani, îmbrăcat într-un costum de business, cămașă albă și cravată neagră, Cooper și-a comandat o băutură bourbon și apă minerală, în timpul de așteptare dinaintea decolării avionului.
La scurt timp după, în jurul orei 3 pm, în momentul în care una dintre însoțitoarele de zbor a ajuns în dreptul său, i-a atras atenția, spunându-i că că are o bombă ascunsă în valiză și i-a sugerat să se așeze pe locul de lângă el. Stewardeza, șocată, a făcut exact ceea ce i s-a cerut.
În acel moment, D.B. Cooper, pentru a-i confirma spusele, și-a desfăcut valiza, i-a arătat femeii încâlceala de fire care ar fi putut declanșa o mare tragedie în orice moment și-ar fi dorit pasagerul terorist și a pus-o să scrie ceva pe un bilețel, după care a trimis-o la căpitanul aeronavei. Pe bilet scria că are nevoie de patru parașute și suma de 200.000 de dolari în bancnote de douăzeci de dolari. În plus, le-a ordonat piloților să aterizeze conform orarului și programului aeronavei pe aeroportul Tacoma din Seattle.
După ce avionul a ajuns la destinație, teroristul a eliberat cei 36 de pasageri în schimbul banilor și parașutelor pe care le ceruse, ținând cu el doar câțiva dintre membrii echipajului, după care avionul a decolat din nou, zburând, la ordinul lui D.B. Cooper, spre Mexico City.
Undeva între Seattle și Reno, cu puțin înainte de ora 8 pm, atunci când avionul se afla la altitudinea de 3000 de metri deasupra munților și pădurilor izolate din Washington, deturnătorul și-a scos cravata de la gât (mai târziu a servit drept probă pentru testele ADN.), după care a sărit din avion cu parașuta în spate și geanta cu bani.
Piloții au aterizat în siguranță, nu a fost nimeni rănit sau bruscat însă Cooper, după ce a dispărut în noapte, nu a mai fost găsit vreodată, soarta sa reprezentând încă un mister.
S-au scris zeci de cărți, sute de articole, s-au făcut filme despre acest personaj și faptele sale și, mai mult, oportuniștii și escrocii au încercat să facă bani pe seama acestui subiect, pretinzând că ar fi însuși D.B. Cooper. Toate investigațiile, toate speculațiile și teoriile despre acest caz nu au reușit să aducă la lumină nicio informație validă despre Cooper. Astfel că nu i se cunoaște identitatea reală și nici nu se știe dacă acesta a murit sau nu după ce s-a parașutat din avion. Cazul este o întreagă nebuloasă.
FBI a aflat despre caz chiar în timpul zborului și a deschis imediat o anchetă amplă care a durat mai mulți ani. Numind-o NORJAK, de la Northwest Hijacking, în timpul anchetei am intervievat sute de oameni, am urmărit intens pistele din toată țara și am cercetat aeronava în căutare de dovezi. După cinci ani de investigații, aveam deja peste 800 de suspecți și peste 20.000 de documente cu date și informații. După ce au fost interogați pe rând, i-am eliminat pe toți cu excepția a 24 dintre ei, arată pagina oficială FBI.
O persoană aflată pe lista celor 24, Richard Floyd McCoy, era suspectul numărul 1. McCoy a fost arestat pentru deturnarea unui avion similar și fuga cu parașuta, la mai puțin de cinci luni după zborul lui Cooper. Însă după ce a fost făcut portretul robot al lui Cooper, cu ajutorul descrierilor celor care au stat mai mult timp în preajma lui în avion, McCoy a fost exclus de pe lista suspecților deoarece nu se potrivea cu semnalmentele fizice aproape identice ale lui Cooper oferite de două însoțitoare de bord.
Ca probe, au existat cravata pe care o lăsase Cooper în avion și o geantă de pânză care conținea două dintre cele patru parașute cerute de el. Una dintre parașute o folosise pentru a lega, cu ajutorul cordoanelor ei de siguranță, bagajul cu banii pe care îi furase.
Este posibil ca D.B. Cooper să nu fi supraviețuit săriturii sale din avion, având în vedere faptul că parașuta pe care o avea nu putea fi controlată și ghidată, iar îmbrăcămintea și încălțămintea lui nu erau potrivite pentru o aterizare accidentată. În plus, acesta a sărit într-o zonă împădurită, pe timp de noapte, ploua, era foarte frig (la sol, temperatura era la limita înghețului) condiții periculoase și nerecomandate chiar și pentru un profesionist cu experiență cât cuprinde. În 1980, a fost găsit un pachet putrezit plin cu bancnote de douăzeci de dolari (în total 5.800 de dolari) care se potriveau cu numerele de serie ale banilor pe care îi primise Cooper pe răscumpărare.
Deturnarea îndrăzneață și dispariția acestui D.B. Cooper rămân un mister intrigant, atât pentru oamenii legii, cât și pentru detectivii amatori.
Dacă individul a supravieţuit saltului periculos din avion, ajungând mai apoi în civilizație și pierzându-și cu totul urma, nu se poate știi. Dar dacă trăiește pe undeva prin lumea asta, ar trebui să aibă în jur de 89 – 90 de ani.
Crima brutală care a inspirat serialul „Twin Peaks”, nerezolvată după mai bine de un secol