Hitler despre garanția acordată de Marea Britanie Poloniei: „O să le gătesc o tocană care să le stea în gât”

Agresiunea lui Hitler asupra Cehoslovaciei a convins atât Marea Britanie, cât și Franța, că dictatorul nazist nu respectă nicio înțelegere. Era clar acum pentru întreaga lume că următoarea victimă a lui Hitler era Polonia. Prin urmare, la 31 martie 1939, Marea Britanie a oferit Poloniei garanția sprijinului militar britanic în cazul unui atac german. Franța s-a alăturat și ea demersului britanic. Dar care a fost impactul acestor garanții asupra politicii pe care o plănuia Hitler?

În toamna anului 1938, în urma Acordului de la München, Marea Britanie s-a angajat să asigure drepturile Cehoslovaciei în urma unei eventuale agresiuni externe.

• Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
• „Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman

Totuși, premierul britanic Neville Chamberlain, cel care semnase și Acordul de la München, a declarat în primăvara anului 1939, în fața Camerei Comunelor, că prin desprinderea Slovaciei angajamentul devenise nul, iar el nu se mai simțea constrâns să respecte obligațiile asumate de Marea Britanie.

Garanțiile acordate Poloniei

La 31 martie 1939, Chamberlain a făcut însă un anunț hotărâtor nu doar pentru soarta Marii Britanii și a Poloniei, cât și pentru soarta întregii lumi. Anunțul lui Chamberlain reprezenta o „cotitură” radicală și bruscă a politicii britanice de împăciuire de până atunci. Chamberlain anunța că Marea Britanie va sprijini Polonia împotriva „oricărei acțiuni ce amenința independența poloneză și căreia guvernul polonez considera, prin urmare, că era vital să i se opună”.

Istoricii au căutat să lămurească de unde a provenit această schimbare bruscă de atitudine a lui  Neville Chamberlain.

A contat presiunea publică sau propria indignare de a se fi lăsat prostit de Hitler? Un răspuns cert nu a fost identificat. Totuși, termenii categorici ai promisiunii făcute de Chamberlain au transferat destinul Angliei în mâinile conducătorilor Poloniei. Era clar că intenția principală a liderului britanic era să îl intimideze pe Hitler. Însă el lega atunci soarta Marii Britanii de Polonia, care avea şi o poziție geostrategică expusă.

Churchill: Lupta pentru Cehoslovacia avea sens în 1938

Referindu-se la intrarea Angliei în război – după ce descrie modul în care aceasta i-a permis Germaniei să se reînarmeze, apoi să înghită Austria şi Cehoslovacia, nesocotind totodată propunerile Rusiei de a iniția o acțiune comună, Winston Churchill spune în memoriile lui: „după ce s-au irosit toate aceste ajutoare şi avantaje, Marea Britanie iese în față, cu Franța de mână, pentru a garanta integritatea Poloniei – a aceleiași Polonii care, cu numai șase luni în urmă, se alăturase cu o poftă de hienă jefuirii şi distrugerii statului cehoslovac.

Lupta pentru Cehoslovacia avea sens în 1938, când armata germană de-abia dacă putea să scoată pe frontul de vest șase divizii bine instruite, iar francezii, cu aproape șaizeci sau șaptezeci de divizii ar fi izbutit cu siguranță să traverseze Rinul şi să intre în Ruhr. Numai că această variantă a fost socotită irațională, imprudentă şi imorală. Şi, totuşi, până la urmă, cele două democrații occidentale se declarau dispuse să-şi riște viaţa pentru integritatea teritorială a Poloniei.

S-ar putea scormoni mult şi bine prin cotloanele istoriei – despre care ni se spune că reprezintă palmaresul crimelor, al neghiobiilor şi al mizeriilor omenirii pentru a găsi un paralelism cu această bruscă şi totală răsturnare a unei politici de cinci – şase ani, ce promova un împăciuitorism indolent, transformat, aproape peste noapte, într-o disponibilitate totală de a accepta un război iminent, în condiții mult mai proaste şi la o scară infinit mai mare…

Apărea în sfârșit hotărârea, luată în cel mai neprielnic moment şi pe deplin nejustificată, care avea să ducă la uciderea a zeci de milioane de oameni”.

Churchill a susținut inițial oferta insistentă a lui Chamberlain cu privire la garanția acordată Poloniei de către Anglia, apoi, ca urmare a precipitării evenimentelor, a renazalizat-o într-un mod lucid, așa cum trebuia să o facă în martie 1939.

Reacția lui Hitler

Garanția dată de Marea Britanie Poloniei a avut însă un efect contrar și nu l-a intimidat pe Hitler, ba din contră l-a provocat. „O să le gătesc o tocană care să le stea în gât”, a promis el.

În Germania exista sentimentul că, dacă puterile occidentale nu au luptat pentru Cehoslovacia, nu vor lupta nici pentru Danzig-ului, care era ținta germană în Polonia. De altfel, nimeni nu credea că divergențele cu Polonia puteau fi tranșate printr-un război. Hitler era convins – în baza reticenței arătate în 1936 și 1938 – că englezii și francezii nu vor face de fapt nimic. Se înșela.

Însă, la puține zile după anunțul privind garanțiile oferite Poloniei, Hitler a dat ordin armatei germane să se pregătească pentru un atac împotriva Poloniei. O lună mai târziu, el a denunțat pactul de neagresiune cu Polonia, dar și acordul naval cu Anglia.

Garanția acordată de Marea Britanie Poloniei mai avea un impact asupra unui alt actor puternic din Europa, Uniunea Sovietică. Stalin a considerat-o drept o încercare a puterilor occidentale de a îndrepta atenția lui Hitler către URSS.

De altfel, negocierile dintre Marea Britanie și Franța cu URSS, din vara anului 1939, au eșuat lamentabil din pricina neîncrederii reciproce existente între cele trei țări. În schimb, eșuarea acestor negocieri a făcut posibilă o apropiere ce părea inimaginabilă până atunci, cea dintre Germania lui Hitler și Uniunea Sovietică condusă de Stalin.

Pactul Ribbentrop-Molotov

La 23 august, ministrul de Externe german Joachim von Ribbentrop s-a deplasat cu avionul la Moscova, unde a semnat Tratatul de Neagresiune Sovieto-German. Acesta a fost însoțit de un protocol secret, care prevedea împărțirea Poloniei între Germania şi Rusia.

„Prin încheierea pactului, războiul devenea o certitudine, şi asta cu atât mai mult cu cât documentul fusese perfectat așa de târziu. Hitler nu putea bate în retragere în chestiunea poloneză, fără a-şi știrbi prestigiul în ochii Moscovei.

În plus, convingerea sa că guvernul britanic nu s-ar aventura într-o luptă zadarnică pentru apărarea Poloniei și că, de fapt, acesta nu dorea implicarea Rusiei, fusese recent întărită de atitudinea lui Chamberlain, care la sfârșitul lui iulie inițiase niște tratative confidențiale cu el prin intermediul consilierului său de încredere, Horace Wilson, în vederea încheierii unui pact anglo-german. Numai că pactul sovieto-german, fiind semnat atât de târziu, nu a avut asupra englezilor efectul scontat de Hitler. Dimpotrivă, provocase o îndârjire oarbă, indiferent de consecințe”, scrie istoricul Liddell Hart.

Chiar dacă garanția oferită Poloniei nu avea nicio importanță militară, nici Marea Britanie și nici Franța nu aveau cum să vină în ajutorul Poloniei, ea a fost respectată, iar pe 3 septembrie, la două zile după atacul german împotriva Poloniei, Marea Britanie și Franța declarau război Germaniei.

Vă mai recomandăm să citiți și:

O hartă care dezvăluie o comoară a naziștilor, făcută publică pentru prima dată

Fosta secretară a unui comandant nazist, trimisă după gratii pentru uciderea a peste 10.000 de oameni

Babi Iar, probabil cel mai amplu masacru comis de naziști în Uniunea Sovietică

Un profesor de istorie a găsit un depozit secret de artefacte naziste în peretele unei case