Echilibrul strategic din Europa, schimbat de Hitler printr-o singură lovitură

Destrămarea Cehoslovaciei, începută prin Acordul de la München din septembrie 1938, a constituit punctul maxim al cedărilor Franței și Marii Britaniei în fața Germaniei conduse de dictatorul nazist Adolf Hitler. Însă, dispariția Cehoslovaciei de pe harta lumii a avut și un puternic efect militar. Germania a ieșit profund întărită, iar echilibrul strategic al Europei a balansat puternic în defavoarea Franței şi a Marii Britanii.

Din momentul în care a fost numit cancelar al Germaniei – 30 ianuarie 1933, Adolf Hitler a început să submineze constant sistemul internațional convenit prin Tratatul de la Versailles din 1919. Chiar la câteva luni după ce a ajuns cancelar, Hitler a reușit să aplice o primă lovitură sistemului intențional instituit după Primul Război Mondial.

• Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
• „Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman

În octombrie 1933, Germania condusă de Hitler reușea să arunce în derizoriu negocierile din cadrul conferinței pentru dezarmare. Tot în acest an, Hitler a hotărât ca Germania să se retragă din cadrul Ligii Națiunilor.

În ianuarie 1934, Germania semnează un pact de neagresiune pe 10 ani cu Polonia. Pactul masca de fapt un act de subminare a sistemului francez de alianțe din Europa de Est.

În martie 1935, Hitler reintroduce serviciul militar obligatoriu, în ciuda protestelor puterilor occidentale care s-au întrunit la Stresa şi au condamnat acţiunea Germaniei. Câteva luni mai târziu, în iunie 1935, a fost semnat acordul naval anglo-german. Înțelegerea prevedea ca flota militară germană să reprezinte 35% din tonajul total al flotei britanice. Acordul a subminat alianța puterilor occidentalilor și a fost văzut ca o acceptarea a reînarmării Germaniei.

De la remilitarizarea Renaniei la anexarea Austriei

La 7 martie 1936, trupele Germaniei naziste intrau în Renania. Remilitarizarea Renaniei a fost o lovitură majoră dată Tratatului de Pace de la Versailles. Franța pierdea principalul avantaj strategic pe care îl avea în faţa Germaniei. Mai mult, prin faptul că nu au reacționat, Franța și Marea Britanie demonstrau că nu erau dispuse să întreprindă acțiuni în forță pentru a apăra înțelegerile de la Versailles.

Hitler a mizat și în acest caz pe faptul că Franța şi Marea Britanie vor aborda o poziție pasivă. A fost o victorie majoră a lui Hitler, atât diplomatic, cât şi de imagine, iar timiditatea şi ezitările democrațiilor occidentale l-au încurajat pe dictatorul nazist să meargă mai departe în demersul său de a submina Tratatul de la Versailles.

Următoarea țintă a lui Hitler a fost Austria. Profitând de o criză politică internă în Austria, Hitler a ordonat, la 12 martie 1938, trupelor trupele germane să intrat în Austria. Realizarea Anschluss a reprezentat „un moment hotărâtor pentru Hitler şi cel de-al Treilea Reich”, scria istoricul Ian Kershaw.

Din nou, Marea Britanie şi Franţa au fost extrem de pasive în fața agresiunii lui Hitler, lucru ce l-a convins pe liderul nazist că putea întreprinde acţiuni și mai îndrăznețe pentru a realiza „Marele Reich German”.

Destrămarea Cehoslovaciei

Cehoslovacia a ocupat în agenda lui Hitler un loc aparte nu doar datorită poziției strategice pe care o deținea statul cehoslovac în Europa Centrală, cât și datorită celor trei milioane de germani sudeţi care trăiau în interiorul granițelor Cehoslovaciei, așa cum fusese ele consfințite prin Tratatul de Pace de la Versailles. Mai mult, Cehoslovacia deținea una dintre cele mai mari industrii de armament din Europa, dar și o armată bine dotată și instruită.

În primăvara anului 1938, germanii sudeți, la ordinul lui Hitler, au cerut  autonomia teritorială pentru minoritatea germană. În zilele de 20 şi 21 mai, Cehoslovacia și-a mobilizat armata ca urmare a unor zvonuri referitoare la un iminent atac german. În fața susținerii Cehoslovaciei de către Marea Britanie, Franţa şi Uniunea Sovietică, Hitler a făcut un pas în spate, dar a continuat să determine și celelalte minorități, maghiară şi poloneză, din Cehoslovacia să facă revendicări similare.

La 12 septembrie 1938, într-un discurs fulminant ținut la Nürnberg, Hitler a amenințat din nou Cehoslovacia și a cerut autodeterminare pentru germanii sudeţi. În fața pericolului escaladării situației, premierul britanic Neville Chamberlain a negociat cu Hitler o detensionare a situației. Chamberlain a propus ca Cehoslovacia să cedeze Germaniei toate regiunile populate de germani în proporție de cel puţin 50%.

Conferința de la München

Propunerea premierului britanic nu îl mulțumea complet pe dictatorul nazist care a escaladat în continuare situația. Cum riscul declanșării unui război între Germania și Cehoslovacia era aproape iminent, la 29 septembrie 1939 are loc Conferința de la München la care au participat șefii guvernelor din Franța, Italia, Marea Britanie și Germania. Guvernul cehoslovac nu a fost nici invitat, nici consultat.

Participanții la conferință au hotărât ca Germania să ocupe regiunea sudetă până la 10 octombrie, iar mai târziu o comisie internaţională avea să traseze linia de frontieră. Apoi, Germania, Marea Britanie, Franţa şi Italia garantau Cehoslovaciei teritoriile rămase. Mai mult, Hitler a acceptat să semneze o declaraţie potrivit căreia Marea Britanie şi Germania „nu vor porni niciodată un război una împotriva celeilalte”.

Pentru Chamberlain, Pacul de la München însemna „pace pentru vremurile noastre”, în schimb pentru Hitler reprezenta un triumf de proporții internaționale. Chiar și așa, Hitler era în continuare hotărât să lichideze statul cehoslovac. Iar în prima jumătate a anului 1939 a profitat de disensiunile dintre slovaci și cehi pentru a dizolva Cehoslovacia. În martie 1939, trupele germane intrau în Praga.

„Acordul de la München modificase echilibrul strategic al Europei și pentru o vreme, cel puțin, puternic în defavoarea Franței şi Angliei.

Era de aşteptat ca multă vreme încă, în ciuda ritmului accelerat de înarmare, să nu se poată contrabalansa înlăturarea celor 35 de divizii bine înzestrate ale Cehoslovaciei şi, implicit, degajarea diviziilor germane pe care acestea le-ar fi putut ține în echilibru. Astfel, nivelul de înarmare atins de Franţa şi Anglia până în martie a fost mai mult decât contrabalansat de câștigul realizat de Germania prin cotropirea Cehoslovaciei lipsite de apărare, de la care a preluat fabricile de muniții şi echipamentele militare.

Numai în privința artileriei grele, bunăoară, Germania şi-a dublat resursele dintr-o singură lovitură”, scrie istoricul Liddell Hart.

Marea Britanie și Franța garantează frontierele Poloniei

Dezmembrarea Cehoslovaciei și ocuparea orașului Praga de către trupele germane au convins Marea Britanie că următoare țintă a lui Hitler era Polonia.

Prin urmare, pe 31 martie 1939, Marea Britanie a oferit Poloniei garanția sprijinului militar britanic în cazul unui atac german.

Și Franța s-a alăturat demersului inițiat de Marea Britanie, dar Hitler nu mai putea fi convins  că intențiile celor două puteri democratice erau de această dată reale.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Motivul neașteptat pentru care un post TV a cumpărat un tablou al lui Hitler

Rudolf Hess, confidentul loial care l-a trădat pe Adolf Hitler

Eva Braun, amanta pe care Adolf Hitler a ținut-o mult timp ascunsă

Hilde Krüger, cel mai carismatic agent al lui Hitler