Două mumii scoțiene vechi de 3.000 de ani găsite îngropate în poziție fetală în Hebridele Exterioare ale Scoției s-au dovedit, la o inspecție mai atentă, a fi formate din șase persoane unite în mod intenționat.
În timpul săpăturilor la un sit din epoca bronzului din Cladh Hallan, pe insula South Uist, în 2001, arheologii au descoperit ceea ce păreau a fi două schelete bine conservate. Cadavrele prezentau semne că au fost păstrate într-o turbărie pentru ceva timp, înainte de a fi mutate pentru înmormântare.
Turba este creată prin descompunerea materiei organice, în mare parte materiale vegetale precum mușchii. În special, când mușchiul sphagnum se acumulează suficient în zonele umede pentru a forma o mlaștină, straturile de turbă formează acizi care sunt incredibil de buni la conservarea corpurilor.
„Aceste plante acidifică solul în timp ce eliberează un compus care se leagă de azot, privând zona de nutrienți”, a explicat Carolyn Marshall într-un Ted Talk despre corpul de mlaștină cunoscut sub numele de Lindow Man.
„Pe lângă temperaturile reci din nordul Europei, aceste condiții fac imposibilă funcționarea majorității microbilor”, a spus ea, potrivit IFL Science.
„Fără nimic care să îi distrugă, mușchii morți se îngrămădesc, împiedicând oxigenul să pătrundă în mlaștină. Rezultatul este un sistem etanșat natural. Orice materie organică care intră într-o turbărie stă acolo, exact ca Lindow Man”, a continuat ea.
În timp ce unii oameni au căzut în mlaștini și s-au păstrat în mod natural, cele două mumii scoțiene au indicat că locuitorii din epoca bronzului din Cladh Hallan au plasat în mod deliberat cadavre în mlaștini pentru a le conserva, lucru despre care nu se știa că a avut loc în Britania din epoca bronzului.
Corpurile au fost mutate suficient de repede încât oasele să nu se descompună, ceea ce sugerează că oamenii aveau cunoștințe despre procesul de conservare. În corpurile de turbă, cum ar fi Lindow Man, aciditatea mlaștinii poate descompune oasele bogate în calciu, păstrând pielea flexibilă în lipsa scheletului.
Pentru a adăuga un element și mai ciudat misterului, arheologii au observat detalii ciudate despre schelete. În scheletul masculin, maxilarul inferior avea toți dinții, în timp ce maxilarul superior nu avea niciunul. Dinții inferiori au prezentat semne de uzură în concordanță cu un set complet de dinți superiori în timpul vieții, sugerând că ceva nu era în regulă.
În scheletul feminin, potrivit lui Terry Brown, profesor de arheologie biomedicală la Universitatea din Manchester, din Anglia, atunci când au fost analizate oasele în 2015, „maxilarul nu se potrivea în restul craniului”.
Cele două mumii scoțiene au fost analizate folosind teste ADN și s-au dovedit a fi de la 6 persoane diferite, dintre care niciuna nu avea aceeași mamă. În timp ce datarea izotopică a arătat că părțile pentru scheletul feminin datează din aproximativ aceeași perioadă de timp, scheletul masculin conținea părți de la oameni care au murit la câteva secole distanță unul de celălalt.
Unul dintre schelete a fost asamblat între 1260 î.Hr. și 1440 î.Hr., în timp ce celălalt a fost asamblat între 1130 î.Hr. și 1310 î.Hr. Deși există o suprapunere, arheologul Mike Parker-Pearson, de la Universitatea Sheffield, din Anglia, a spus că „probabilitatea statistică este ca acestea să fi fost asamblate în momente diferite”, adăugând că deși părțile corpului ar fi putut fi puse la un loc dintr-un fel de confuzie, faptul că acest lucru s-a întâmplat de două ori „face acest lucru puțin probabil”.
Așadar, de ce oamenii, cu mii de ani în trecut, au păstrat corpurile mai multor indivizi în două cadavre mai mari? Probabil nu vom ști niciodată cu siguranță, dar există câteva teorii.
„Poate că a căzut capul și au avut un alt cap cu care să îl înlocuiască”, a sugerat Brown ca fiind o posibilitate. Totuși, privind la momentul mumificărilor, s-ar putea ca mumiile să fi fost folosite ca un fel de contract.
„Într-o perioadă în care proprietatea asupra terenurilor, mai degrabă comunală decât privată, cel mai probabil, era marcată de construcția de sisteme de câmp la scară largă, drepturile la pământ ar fi depins de pretențiile ancestrale, așa că poate că deținerea strămoșilor ‘în carne și oase’ (chiar dacă nu erau vii) ar fi fost echivalentul preistoric al unui document legal”, a declarat Parker-Pearson.
„Îmbinarea diferitelor părți ale corpurilor strămoșilor într-o singură persoană ar putea reprezenta fuziunea diferitelor familii și a liniilor lor de descendență”, a mai adăugat el.
Capetele mai multor zei greci au fost descoperite într-un oraș antic din Turcia
Mai multe oase pictate, găsite în Peru, dezvăluie o legătură profundă cu morții
Vechea comoară de aur care rescrie istoria daneză
Crocodilul care a trăit în același timp cu dinozaurii, descoperit de cercetători