Chatbotul ChatGPT al OpenAI a trecut în acest moment de stadiul de noutate amuzantă, mulți oameni gândindu-se deja la potențialele abuzuri mediate de această tehnologie.
Instrumentul poate fi deja folosit de către studenți și elevi pentru lucrări și teme.
Publicația Insider a pus chatbotul ChatGPT la treabă, scutind oamenii de sarcina plictisitoare de a scrie scrisori de intenție pentru cererile de angajare.
Pentru a-i testa capacitățile, Insider a antrenat botul cu fișe reale de post pentru un rol de asistent social media și un post de funcționar, plus câteva fraze de experiență personală inventată. După ce AI-ul a creat niște scrisori de intenție substitut, publicația le-a cerut unor recrutori adevărați să arunce o privire asupra rezultatului. Răspunsurile lor au fost revelatoare, dar mixte, scrie Futurism.
„Probabil am crede că acest lucru a fost scris de un candidat autentic și vom continua cu un apel de screening. Structura scrisorii este bună, dar îi lipsesc unele detalii despre compania la care se solicită angajarea”, a declarat expertul în recrutare Chris Willsher.
Un alt recrutor a spus că scrisoarea pentru poziția de funcționar este bună, dar a criticat scrisoarea pentru postul de asistent social media.
„Stilul de scris nu este cel la care m-aș aștepta de la o persoană care are acel rol. Tonul este prea formal și sărăcăcios și m-aș aștepta să dea dovadă de mai multă creativitate și caracter”, a declarat Stephanie Petry.
În cele din urmă, ambii recrutori au fost de acord că scrisorile ChatGPT au fost probabil suficient de bune pentru a obține un interviu cel puțin pentru poziția de funcționar, dar în general le lipsea o scânteie umană.
„Îi lipsește nota personală în care aflăm despre experiențele umane ale unui candidat, dovezi anecdotice care să îi susțină abilitățile și pasiunea pentru acest rol”, a spus Willsher.
Deși Insider nu a împărtășit exact ceea ce a scris chatbotul în niciuna dintre scrisorile de intenție, constatările publicației Futurism reflectă concluziile recrutorilor. Publicația i-a cerut lui ChatGPT să scrie o scrisoare de intenție pentru un post de asistent social media la echipa sportivă San Francisco Giants, introducând fișa postului furnizată pe site-ul echipei.
„Stimat (recrutor), sunt încântat să aplic pentru postul de asistent social media la San Francisco Giants. Ca fan de-o viață al Giants și profesionist cu experiență în rețelele sociale, cred că sunt calificat în mod unic pentru acest rol”, a scris chatbotul ChatGPT.
Publicația nu i-a spus botului să declare că este un fan Giants, dar se pare că acesta este la fel de înclinat să „înfrumusețeze” realitatea cum sunt și oamenii.
În continuarea scrisorii de intenție, chatbotul a inclus toate cuvintele și expresiile cheie pe care recrutorii vor să le vadă, cum ar fi „jucător de echipă”, „experiență vastă” într-un domeniu relevant și „abilitate în utilizarea diferitelor platforme de social media”.
Cu alte cuvinte, botul este competent, dar în multe privințe se simte ca și cum doar bifează niște puncte, ceea ce, pentru a fi corecți, poate fi o parte importantă a scrierii unei scrisori de intenție adevărate. Scrisoarea este și organizată logic, dar, în general, tot îi lipsește grav personalitatea.
Dar, după cum a spus și Willsher, scrisoarea de intenție generată de AI ar putea fi un bun punct de plecare.
„În timp ce AI poate fi un adevărat bonus pentru candidați, le recomandăm să folosească AI doar pentru a genera un șablon pe care să îl verifice și pe care să îl poată dezvolta pentru a picta cea mai bună imagine despre ei înșiși”, spune Willsher.
Deși nu este un lucru demn de a fi recomandat, aplicarea la joburi folosind un chatbot este cu siguranță o opțiune.
Ce notă ai primi dacă ți-ai scrie eseurile cu generatorul de text ChatGPT?
O nouă antenă ne aduce mai aproape de telecomunicațiile 6G
Un profesor olandez susține că Internetul va dispărea la un moment dat