Home » Știință » Oamenii dorm cel mai puțin între vârstele de 30 și 50 de ani

Oamenii dorm cel mai puțin între vârstele de 30 și 50 de ani

Oamenii dorm cel mai puțin între vârstele de 30 și 50 de ani
Foto: @Abbie Bernet/Unsplash
Publicat: 29.12.2022

Oamenii dorm cel mai puțin la mijlocul vârstei adulte, spre deosebire de vârsta adultă timpurie și cea târzie, arată un nou studiu condus de cercetători de la UCL și University of East Anglia, ambele din Anglia, și Universitatea din Lyon, din Franța.

Durata somnului scade până la vârsta de 33 de ani, iar apoi revine la valorile inițiale la vârsta de 53 de ani, potrivit descoperirilor publicate în Nature Communications.

Studiul, care a implicat 730.187 de participanți răspândiți în 63 de țări, a dezvăluit modul în care tiparele de somn se modifică pe parcursul vieții și cum diferă între țări.

Datorită unui joc științific, s-a aflat că oamenii dorm cel mai puțin după vârsta de 30 de ani

Participanții la studiu jucau jocul mobil Sea Hero Quest, o întreprindere științifică cetățenească concepută pentru neurocercetare, creat de Deutsche Telekom în parteneriat cu Alzheimer’s Research UK, UCL, UEA și dezvoltatorii de jocuri Glitchers.

Conceput pentru a ajuta în cercetarea Alzheimer prin colectarea de informații asupra diferențelor în abilitățile de navigație spațială, jocul Sea Hero Quest a fost jucat de peste patru milioane de oameni, contribuind la numeroase studii de-a lungul întregului proiect, scrie Medical Xpress.

Pe lângă îndeplinirea sarcinilor de testare a capacității de navigare, oricine joacă jocul este rugat să răspundă la întrebări despre caracteristicile demografice, precum și la alte întrebări care le pot fi utile neurocercetătorilor, cum ar fi despre tiparele de somn.

Cercetătorii, conduși de profesorul Hugo Spiers (UCL Psychology & Language Sciences) și dr. Antoine Coutrot (CNRS, Universitatea din Lyon) au descoperit că, de-a lungul întregului eșantion de studiu, oamenii dorm în medie 7,01 ore pe noapte, femeile dormind cu 7,5 minute mai mult decât bărbații.

Cât dorm oamenii?

Ei au descoperit că cei mai tineri participanți din eșantion (vârsta minimă de 19 ani) au dormit cel mai mult, iar durata somnului a scăzut de-a lungul celui de-al doilea deceniu de viață și începutul celui de-al treilea, înainte de a se plafona până la începutul celui de-al cincilea deceniu și apoi de a crește din nou.

Tiparul, inclusiv punctele de timp cheie nou-identificate de 33 de ani, când scăderea duratei somnului se plafonează și 53 de ani, când durata somnului începe să crească din nou, a fost același pentru bărbați și femei, și în toate țările și la toate nivelurile de educație.

Cercetătorii spun că oamenii dorm cel mai puțin la mijlocul vieții probabil din cauza cerințelor de îngrijire a copiilor și a vieții profesionale.

„Studiile anterioare au găsit asocieri între vârstă și durata somnului, dar al nostru este primul studiu amplu care identifică aceste trei faze distincte de-a lungul cursului vieții. Am descoperit că pe tot globul, oamenii dorm mai puțin la mijlocul vârstei adulte, însă durata medie a somnului variază între regiuni și între țări”, a spus prof. Spiers.

Românii dorm mai mult decât media

Persoanele care raportează că dorm cel mai mult se află în țările din Europa de Est, cum ar fi Albania, Slovacia, România și Republica Cehă, raportând cu 20-40 de minute de somn în plus pe noapte; iar cei care dorm cel mai puțin se află în țările din Asia de Sud-Est, cum ar fi Filipine, Malaezia și Indonezia.

Oamenii din Regatul Unit au raportat că au dormit ceva mai puțin decât media. Oamenii aveau tendința de a dormi mai puțin în țările mai apropiate de ecuator.

Cercetătorii au descoperit că capacitatea de navigare nu a fost afectată de durata somnului pentru cea mai mare parte a eșantionului, cu excepția adulților în vârstă (cu vârsta cuprinsă între 54 și 70 de ani), a căror durată optimă de somn a fost de 7 ore. Oamenii de știință subliniază faptul că rezultatele în rândul adulților în vârstă ar putea fi afectate de condițiile de sănătate subiacente.

Vă recomandăm să citiți și:

Spațiile de lucru în comun limitează creativitatea

Notificările constante stresează creierul. Iată cum poți să-ți recapeți concentrarea!

Cum este afectat creierul uman de traume?

Consumul de alimente ultraprocesate duce la deteriorarea creierului

Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș este blogger începând cu anul 2009, având experiență și în domeniile publicitate și jurnalism. Este pasionat de marketing și de tehnologie, dar cel mai mult îi place să știe lucruri, motiv pentru care a fost atras de Descopera.ro. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii