Atunci când părinții participă împreună cu cei mici la mesele festive, iar la eveniment se află și rudele trecute de prima tinerețe, este de așteptat ca aceștia să dorească să alinte prichindelul. Iar cel din urmă ar putea simți automat că vrea să evadeze din încăpere.
„Hai, vino să mă iei în brațe, vreau să te pup”, ar spune o mătușă afectivă. Iar drept răspuns, copilul tace mâlc și îngheață pe loc, dar ajunge în final (împins de la spate de mama sau tata) în fața doamnei care îl așteaptă cu brațele deschise.
E drept, intențiile părinților sunt bune, pentru că nu vor să supere o rudă apropiată și nici nu doresc ca cel mic să fie primească eticheta de „prost crescut”.
Însă psihologii subliniază că presiunea pusă pe copil să dea dovadă de afecțiune atunci când nu simte acest lucru poate transmite semnale greșite cu privire la cel responsabil cu adevărat de acțiunile și de corpul lui, potrivit HuffPost.
„Ca părinți, dacă vrem să ne învățăm copiii să își asculte instinctele, să își dorească de la ceilalți să le respecte propriile limite și să spună „nu” atunci când nu se simt în nesiguranță, ar trebui să respectăm acest context – indiferent de situație”, a explicat Aliza Pressman, cofondator al centrului Mount Sinai Parenting și autoarea unui podcast dedicat părinților.
Este adevărat, mulți părinți încearcă, în zilele noastre, să îi învețe pe copiii lor că este important conceptul de „autonomie a corpului” (dreptul unei persoane de a decide sigur ce se întâmplă cu propriul corp fără influențe externe) și conceptul de consimțământ (permisiunea ca o acțiune să se petreacă – în acest caz, contactul fizic).
În acest context, atunci când copilul este împins de la spate să își îmbrățișeze unul dintre bunici, părintele îi transmite în mod direct să-și ignore disconfortul cu privire la această situație.
„Copiii nu ar trebui niciodată forțați să accepte ca o altă persoană să le atingă corpul împotriva voinței lor. (…) Deja este un mare dezechilibru de putere în raportul părinte-copil, așa că cei mici sunt de multe ori speriați când nu se conformează cererilor adulților. Acest lucru poate conduce la și mai multă vulnerabilitate sau chiar la abuz”, a atras atenția Laura Markham, psiholog și autorul unor lucrări de profi.
Așa că ce trebuie făcut în astfel de situații? Mai ales pentru că atunci când un bunic vrea să fie îmbrățișat de copil, părintele se aprinde rapid pentru a gestiona cumva întreaga situație emoțională.
„De multe ori, ne simțim inconfortabil atunci când dezamăgim rudele. De multe ori ne simțim chiar rușinați când copiii noștri nu sunt prietenoși cu oamenii despre care știm că îi iubesc”, a mai adăugat Aliza Pressman.
Specialiștii recomandă adulților să nu se pripească, să inspire adânc și să își înțeleagă că sarcina lor este aceea de a ajuta copiii să aibă încredere în ei înșiși. Mai ales pentru că misiunea unui părinte nu este aceea de a avea grijă de emoțiile celorlalte rude.
Iar pentru a evita episoade neplăcute pentru copil, acestuia i-ar prinde bine o discuție pregătitoare înainte de reuniunea familială. Aici, el va fi sfătuit să interacționeze așa cum simte: fie face cu mâna, fie zâmbește sau bate palma. Dar dacă totuși rudele vor să-l ia în brațe, părintele poate folosi replici ajutătoare pentru copil, precum: „Nu ești pregătit acum pentru o îmbrățișare? Înțeleg, poate mai târziu”.
De ce copiii învață mai repede decât adulții?
Utilizarea dispozitivelor digitale pentru calmarea copiilor le poate afecta emoțiile
Risc crescut de depresie pentru copiii cu părinți severi. Ce se întâmplă cu ADN-ul celor mici?
Unii copii pot suferi atacuri de cord din cauza jocurilor video, arată un studiu