Home » Știință » Formarea planetelor în Sistemul Solar ar fi început mult mai devreme decât se credea

Formarea planetelor în Sistemul Solar ar fi început mult mai devreme decât se credea

Formarea planetelor în Sistemul Solar ar fi început mult mai devreme decât se credea
Credit: Amanda Smith/ EurekAlert
Publicat: 18.11.2022

O echipă de astronomi a descoperit că formarea planetelor în tânărul nostru Sistem Solar a început mult mai devreme decât se credea anterior, iar elementele constitutive ale planetelor s-au dezvoltat în același timp cu steaua lor mamă.

Un studiu al unora dintre cele mai vechi stele din Univers sugerează că elementele constitutive ale unor planete precum Jupiter și Saturn încep să se formeze în timp ce o stea tânără crește.

Se credea că planetele se formează doar după ce o stea a atins dimensiunea finală, însă noile rezultate, publicate în revista Nature Astronomy, sugerează că stelele și planetele „cresc” împreună.

Cercetarea, condusă de Universitatea din Cambridge, schimbă modul în care înțelegem cum s-au format sistemele planetare, inclusiv Sistemul nostru Solar, putând rezolva o enigmă majoră în astronomie.

„Avem o idee destul de bună despre cum se formează planetele, dar o întrebare nerezolvată pe care o aveam este când se formează acestea. Formarea planetelor începe devreme, când steaua mamă este încă în creștere, sau milioane de ani mai târziu?”, a declarat dr. Amy Bonsor de la Institutul de Astronomie din Cambridge, primul autor al studiului.

Un studiu a descoperit că stelele și planetele cresc împreună

Pentru a încerca să răspundă la această întrebare, Bonsor și colegii săi au studiat atmosferele stelelor pitice albe – rămășițele vechi și slabe ale unor stele precum Soarele nostru – pentru a investiga elementele constitutive ale formării planetelor.

„Unele pitice albe sunt laboratoare uimitoare, deoarece atmosferele lor subțiri sunt aproape ca niște cimitire celeste”, a declarat Bonsor.

În mod normal, interioarele planetelor sunt în afara razei de acțiune a telescoapelor. Dar o clasă specială de pitice albe – cunoscute sub numele de sisteme ,,poluate” – au elemente grele precum magneziu, fier și calciu în atmosferele lor în mod normal curate.

Aceste elemente trebuie să fi provenit de la corpuri mici, cum ar fi asteroizii, rămase de la formarea planetelor, care s-au ciocnit de piticele albe și au ars în atmosferele lor. Prin urmare, observațiile spectroscopice ale piticelor albe poluate pot cerceta interiorul acestor asteroizi sfâșiați, oferind astronomilor o perspectivă directă asupra condițiilor în care s-au format.

Cum poate fi explicat amestecul de elemente din atmosferele acestor pitice?

Se crede că formarea planetelor începe într-un disc protoplanetar – alcătuit în principal din hidrogen, heliu și mici particule de gheață și praf – care orbitează în jurul unei stele tinere.

Conform teoriei actuale privind modul de formare a planetelor, particulele de praf se lipesc unele de altele, formând în cele din urmă corpuri solide din ce în ce mai mari. Unele dintre aceste corpuri mai mari vor continua să se acumuleze, devenind planete, iar altele vor rămâne asteroizi, precum cei care s-au ciocnit de piticele albe din studiul actual.

Cercetătorii au analizat observațiile spectroscopice din atmosferele a 200 de pitice albe poluate din galaxiile apropiate.

Potrivit analizei lor, amestecul de elemente observat în atmosferele acestor pitice albe poate fi explicat doar dacă mulți dintre asteroizii originali s-au topit cândva, ceea ce a făcut ca fierul greu să se scufunde în miez, în timp ce elementele mai ușoare au plutit la suprafață. Acest proces, cunoscut sub numele de diferențiere, este cel care a făcut ca Pământul să aibă un nucleu bogat în fier.

„Acesta este doar începutul”

Studiul sugerează că imaginea formării timpurii este probabil corectă, ceea ce înseamnă că Jupiter și Saturn au avut destul timp să crească până la dimensiunile lor actuale.

„Studiul nostru completează un consens din ce în ce mai mare în domeniu, conform căruia formarea planetelor a început devreme, primele corpuri formându-se concomitent cu steaua”, a declarat Bonsor, potrivit EurekAlert.

„Analizele piticelor albe poluate ne spun că acest proces de topire radioactivă este un mecanism potențial omniprezent care afectează formarea tuturor planetelor extrasolare.”

„Acesta este doar începutul – de fiecare dată când găsim o nouă pitică albă, putem aduna mai multe dovezi și putem afla mai multe despre modul în care se formează planetele. Putem urmări elemente precum nichelul și cromul și putem spune cât de mare trebuie să fi fost un asteroid atunci când și-a format miezul de fier. Este uimitor faptul că suntem capabili să sondăm astfel de procese în sistemele exoplanetare.”

Vă recomandăm să mai citiți și:

Migrația planetară timpurie poate explica planetele lipsă din Univers

Astronomii au descoperit cele mai vechi resturi planetare din galaxia noastră

Test de cultură generală. Care este cea mai fierbinte planetă din Sistemul Solar?

Marte, o planetă surprinzător de dinamică. NASA a înregistrat peste 1.000 de cutremure pe Planeta Roșie

Mihaela Horchidan
Mihaela Horchidan
Mihaela și-a finalizat studiile la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, având experiență în presa online și radio. Curiozitatea, dorința de a afla cât mai multe și pasiunea pentru istorie, ştiinţă şi natură au condus-o către Descopera.ro citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii
O singură genă ar putea fi „vinovată” pentru 30 de afecțiuni medicale misterioase
O singură genă ar putea fi „vinovată” pentru 30 de afecțiuni medicale misterioase