De la apariția primilor oameni în Africa, în urmă cu peste două milioane de ani, populația Pământului a crescut vertiginos, cu pauze doar trecătoare în ceea ce privește numărul tot mai mare de oameni care împart planeta Pământ.
În timp ce populația globală se apropie de opt miliarde de locuitori – o bornă care se așteaptă să fie atinsă la jumătatea lunii noiembrie – AFP face o trecere în revistă a principalelor capitole ale creșterii umanității, potrivit Science Alert.
Cele mai vechi fosile ale primilor oameni cunoscuți datează de acum 2,8 milioane de ani și au fost găsite în estul Africii.
Dar estimările privind numărul de oameni care au populat Pământul au rămas foarte puțin fiabile până în secolul al XIX-lea.
Ceea ce știm este că strămoșii noștri erau vânători-culegători, care aveau puțini copii în comparație cu populațiile sedentare de mai târziu, pentru a-și putea menține stilul de viață nomadic.
Populația planetei era rară și pentru că vânătorii-culegători aveau nevoie de mult pământ pentru a se hrăni – aproximativ zece kilometri pătrați pe persoană, potrivit lui Herve Le Bras, cercetător la Institutul francez pentru studii demografice (INED).
Populația globului a crescut în timp, dar foarte, foarte încet.
Introducerea agriculturii în epoca neolitică, în jurul anului 10.000 î.Hr., a adus primul salt demografic major cunoscut.
Odată cu agricultura a apărut sedentarizarea și capacitatea de a stoca alimente, ceea ce a dus la creșterea bruscă a natalității.
„Mamele au putut hrăni copiii cu terci, ceea ce a accelerat procesul de înțărcare și a redus perioada de timp dintre nașteri, ceea ce înseamnă mai mulți copii pe femeie”, a explicat Le Bras.
Dezvoltarea așezărilor permanente a adus însă și pericole, domesticirea animalelor făcându-i pe oameni să contracteze noi boli mortale.
Ratele de mortalitate infantilă erau deosebit de ridicate, o treime dintre copii murind înainte de a împlini un an, iar o altă treime înainte de a împlini 18 ani.
„A existat o mortalitate uriașă, dar și un baby boom permanent”, a explicat Eric Crubezy, antropolog la Universitatea din Toulouse, Franța.
De la aproximativ șase milioane de locuitori în anul 10.000 î.Hr., populația globală a sărit la 100 de milioane în anul 2000 î.Hr. și apoi la 250 de milioane în primul secol al erei noastre, potrivit estimărilor INED.
Moartea Neagră a dus la o oprire bruscă a populației în Evul Mediu.
Pandemia, care a apărut în Asia Centrală, în ceea ce astăzi este Kârgâzstanul, a ajuns în Europa în 1346 pe navele care transportau bunuri din Marea Neagră.
În doar opt ani, a exterminat până la 60% din populațiile din Europa, Orientul Mijlociu și Africa de Nord.
Ca urmare a Morții Negre, populația umană a scăzut între 1300 și 1400, de la 429 la 374 de milioane de oameni.
Alte evenimente, cum ar fi Ciuma lui Iustinian, care a afectat Mediterana timp de două secole, între 541 și 767, și războaiele din Evul Mediu timpuriu din Europa de Vest, au cauzat, de asemenea, scăderi temporare ale numărului de oameni de pe Pământ.
Începând cu secolul al XIX-lea, populația a început să explodeze, în mare parte datorită dezvoltării medicinei moderne și industrializării agriculturii, care a sporit aprovizionarea cu alimente la nivel mondial.
Începând cu 1800, populația lumii a crescut de opt ori, de la un miliard la 8 miliarde de oameni, conform estimărilor.
Pentru Crubezy, dezvoltarea vaccinurilor a fost esențială, în special vaccinul împotriva variolei, care a contribuit la eliminarea unuia dintre cei mai mari ucigași din istorie.
Anii 1970 și 1980 au adus o altă mică revoluție, sub forma tratamentului pentru bolile de inimă, care a contribuit la reducerea mortalității în rândul persoanelor de peste 60 de ani.
Dispariția Omului de Neanderthal, explicată prin tendința acestuia de a se reproduce cu Homo Sapiens