Soprana Mariana Nicolescu a murit la 73 de ani. Nu se cunosc cauzele, dar nici nu mai contează care sunt acestea… S-a dus o viață de om, o personalitate marcantă a românilor, s-a dus „un suflet omenos și un prieten fără egal”, așa cum a descris-o un prieten al familiei Nicolesco – Varia.
Mariana Nicolesco a fost o perlă în cultura și arta românească, dar și în cea a culturii muzicii clasice internaționale. A fost Regina del Belcanto, Primadonna Assoluta, Diva Divina pe cele mai renumite scene și în principalele săli de concert ale lumii.
Mariana Nicolesco a fost o doamnă de poveste, o divă adevărată, un talent, un om determinat, un om dedicat, un om pentru care primau valori precum dragostea, încrederea, loialitatea, pasiunea. Un om care timp de peste 25 de ani s-a ocupat de tinerele talente, de tinerii artiști, de tinerii ei prieteni, așa cum îi numea pe elevii pe care îi pregătea în cadrul Concursului Internațional de Canto „Hariclea Darclee”.
Mariana Nicolesco avea o eleganță în orice. În atitudine, în voce, în gândire, în discurs, în exprimări, în maniera cu care transmitea mesaje, în vestimentație, în cântec. Avea un zâmbet fermecător, optimist, un ton pozitiv, o ardere interioară care-i molipsea și pe alții.
Eleganța era o etichetă cu care probabil s-a născut. Punea frumosul înaintea urâtului. Punea calitățile înaintea defectelor. Despre defecte a făcut o analiză interesantă, în 2001, într-un interviu acordat Eugeniei Vodă, prezentatoarea și realizatoarea celebrei emisiuni de la TVR1, „Profesioniștii”.
„Eram la New York, iar renumita publicație New York Post scria după triumful unei spectacol al meu, La Traviata – Mariana Nicolesco este exact tipul de soprană care declanșează pasiuni și adevărate bătălii între fani și eventualele ei defecte vor fi întotdeauna mult mai interesante decât calitățile altor persoane”.
„Niciodată nu am putut face lucrurile altfel decât intens”, îi dezvăluia soprana Eugeniei Vodă. „Altfel decât cu o ardere maximă, cu sentimentul că nu există niciun obstacol pe care eu nu-l pot trece. Si chiar dacă lecția vieții m-a învățat că nu este chiar așa, am rămas cu acest spirit. Nu mă tem de nimic”. „Nu mă tem de nimic”, spunea fără ezitare, doamna Nicolesco. Sau poate nu voia să considere că există vreun lucru de care să-I fie teamă. Poate nega. Poate ascundea această teamă.
În același interviu acordat emisiunii Profesioniștii, întrebată cum și-ar dori să moară, Mariana Nicolesco a răspuns imediat că nu i-ar plăcea să moară, că nu se gândește la moarte și nici nu vrea să se gândească la așa ceva. Și de ce s-ar fi gândit? Mariana Nicolesco avea un spirit jovial, rezona la glume, îi plăceau glumele, avea un râs molipsitor și autentic.
Era realistă, dar uneori și idealistă. Învățase de la marii oameni că în viață trebuie să rămâi umil, disponibil, gentil. Ura aroganța. Detesta obrăznicia. O deranja insolența. Era un om al emoțiilor fără de care spunea că nu se poate trăi. Le dorea tuturor, și ei însăși, sănătate, amor și glorie.
„Sănătate pentru că fără ea nu am putea face nimic și nu ar fi nici amorul, nici gloria, Amorul – consider ca dragostea este experiența cea mai importantă a vieții noastre, iar Gloria de la un punct înainte nu mai are nimic in comun cu succesele și triumfurile, funcționează în sine ca un mit”.
Relația Divei Divina cu muzica a început încă din copilăria Marianei Nicolescu (așa cum se numea înainte să părăsească România, la 18 ani, atunci când s-a stabilit la Roma). Era fascinată de acea cutie ciudată, interesantă care emitea sunete minunate, din care se auzeau voci și muzică – radioul.
Interesul Marianei Nicolesco pentru arta cântecului a fost imediat observat de mama ei care a și înscris-o la școala de muzică din Brașov. A urmat Liceul de Muzică, acolo unde i-a fost validat, cu adevărat, talentul vocii. În timpul liceului fiind, zi de zi obișnuia să cânte și să se studieze în fața oglinzii.
„Profesorul de muzică, domnul Mărgineanu, care fusese bariton la Opera din Cluj, iar acum era profesorul lui Ludovic Spiess, starul Brașovului, m-a rugat să facem vocalizele de la nota cea mai joasă, sol, până unde va putea urca vocea mea. Încep să cânt. Nu voi uita niciodată uimirea din ochii lui (…) Întotdeauna am știut că am voce, dar atunci a fost revelată”. Mariana Nicolesco relatează această întâmplare petrecută la vârsta de 14 ani, în emisiunea Profesioniștii.
După terminarea studiilor de vioară din cadrul Școlii de Muzică din Braşov, Mariana Nicolesco s-a înscris la Secţia Canto a Conservatorului din Cluj-Napoca, ca mezzosoprană, acolo unde a câştigat o bursă la Conservatorul Santa Cecilia din Roma și de unde s-au deschis porțile ei către succesul internațional. Repertoriul sopranei Mariana Nicolesco a fost vast.
De la stilul baroc la cel contemporan, admirând în special stilul belcanto şi compozițiile lui Mozart şi ale lui Verdi. În 1982, a debutat la Teatrul Scala din Milano, în premiera mondială a operei „La Vera Storia” de Luciano Berio, fiind protagonistă apoi în numeroase noi puneri în scenă, recitaluri şi concerte.
A cucerit publicul care o admirase pe scenele operelor din New York (la Metropolitan Opera), din Munchen, Viena, Paris, Hamburg, Roma, Chicago, Barcelona, Dresda, Tokyo, Salzburg, Rio de Janeiro, Pretoria, Caracas, Toronto, San Francisco, Moscova, București, Viena, Amsterdam, Londra, Monte Carlo, Salzburg, Bruxelles, Puerto Rico, Boston etc.
Pe scurt despre Mariana Nicolesco:
Bibliografie:
https://acad.ro/acad_membri/membri/Nicolesco_Mariana.html
Aretha Franklin, regina muzicii soul
ASCULTĂ AICI! Primele imagini color ale Telescopului Webb, transformate în muzică
Muzica poate îmbunătăți memoria. Ce spun cercetătorii despre asta?
Test de cultură generală. Cine a scris muzica pentru imnul României?