Născut în Columbia, Pablo Escobar (1949 – 1993) a fost cel mai mare traficant de droguri din lume, în 18 ani, cât timp a condus imperiul drogurilor, făcând o avere de peste 30 de miliarde de dolari.
Numele său este asociat cu uciderea a peste 200 de politiști și 600 de civili. În 1989, cartelul condus de el a fost acuzat de detonarea unei bombe într-un avion care transporta un presupus informator. Aproximativ 100 de oameni au murit atunci.
La aproape trei decenii de la moartea sa, Pablo Escobar rămâne la fel de cunoscut ca și în perioada lui de glorie, atunci când era marele șef al cartelului de droguri din Medellin. S-au scris zeci de cărți și s-au realizat 8 filme inspirate din viața lui.
Fiu de fermier și învățătoare, Pablo Escobar a fost implicat în activități ilegale încă din adolescență, când profana morminte pentru a fura pietrele funerare pe care le șlefuia și le revindea contrabandiștilor, falsifica diplome, făcea contrabandă cu aparatură electronică, fura mașini, ultima infracțiune trimițându-l la pușcărie, în 1974.
La scurt timp după aceea, și-a început activitatea de traficant de droguri, iar pe la mijlocul anilor 70 a ajutat la înființarea organizației criminale ce avea să devină mai apoi Cartelul de droguri Medellin care ajunsese, de la un moment dat, să domine comerțul cu cocaină, producând săptămânal în jur de 420 de milioane de dolari.
Dezvoltându-și afacerile ilicite, Escobar s-a extins și pe plan internațional, în țări precum Mexic, SUA, Puerto Rico și Republica Dominicană. Avea 15 avioane și 6 elicoptere, de multe ori pilotând chiar el avionul în care transporta drogurile spre Statele Unite. Deținea numeroase case de lux și obișnuia să organizeze petreceri opulente.
La sfârșitul anilor ‘80, Escobar s-a oferit să plătească datoria Columbiei de 10 miliarde de dolari, în schimbul exonerării oricărui tratat de extrădare.
Cartelul lui Escobar ajunsese să dețină 80% din piața mondială de cocaină. Își făcuse și un fel de renume de Robin Hood, ajutând mulți săraci, donând sume mari de bani bisericilor, construind spitale și stadioane, sponsorizând cluburile de fotbal columbiene.
Banii pe care-i deținea Escobar erau imposibil de administrat și depozitat. Potrivit unor declarații făcute de fratele lui, aproximativ 2,1 miliarde de dolari erau anulate anual, mâncate de șobolani sau distruse din cu totul alte motive. Se spune că, la un moment dat, criminalul ar fi ars 2 milioane de dolari pentru a face focul și a o încălzi pe fiica lui.
Cu toate că a deținut foarte multe palate, case de lux, cea mai faimoasă proprietate a fost Hacienda Napoles, numită după orașul italian.
Aflată între Bogota și Medellin, Hacienda Napoles se întindea pe o suprafață de aproape 2850 de hectare și era estimată la 63 de milioane de dolari. Includea un teren de fotbal, statui în formă de dinozauri, parcuri artificiale, arenă de lupte cu tauri, un parc cu mașini de colecție, un teren de tenis, grădină zoologică și o pistă de aterizare.
Proprietatea, care după moartea lui Escobar a fost devastată și jefuită de localnici, este, în momentul de față, unul dintre popularele puncte de atracție pentru turiști.
Grădina zoologică a lui Escobar adăpostea peste 200 de animale exotice, printre care elefanți, zebra, girafe, cămile, struți, multe dintre acestea fiind aduse la oamenii lui din străinătate.
În 1993, odată cu moartea traficantului, animalele au fost transferate către mai multe grădini zoologice din Columbia, cu excepția a patru hipopotami care, la scurt timp, s-au reprodus ajungând ca în 2016 să fie peste 40 de exemplare. În ideea de a controla înmulțirea lor în zonă, autoritățile au început să castreze masculii.
În 1991, Escobar s-a oferit să se predea autorităților, cu o singură condiție: să i se permită să-și construiască propria închisoare. În mod surprinzător, oficialii columbieni au fost de acord, iar rezulatul a fost luxosul penitenciar numit La Catedral. Pușcăria deținea un club de noapte, o saună, o cascadă și un teren de fotbal. Era dotată cu telefoane, computere și faxuri. Cu toate acestea, după ce Escobar a săvârșit tot felul de infracțiuni în închisoare, torturând și ucigând membri ai cartelului, oficialii au decis transferarea lui într-o închisoare mai…clasică și mai puțin confortabilă. Însă, cu puțin timp înainte de a fi mutat, Escobar a reușit să evadeze, în iulie 1992.
Imediat după evadarea criminalului, guvernul columbian a cerut ajutorul oficialilor americani și al rivalilor lui Escobar lansând o masivă campanie de prindere a fugarului.
Pe 2 decembrie 1993, Escobar își sărbătorea ziua de naștere, cu ocazia celor 44 de ani. Pe 3 decembrie este localizat într-o casă din sudul Medelinului. În timp ce forțele speciale încercuiesc clădirea, Escobar și garda sa de corp se refugiază pe acoperiș, iar după o urmărire intensă cu focuri de arme trase, Escobar este ucis, până la urmă. S-au făcut speculații pe această temă, fratele lui spunând că traficantul, cel mai probabil, s-a sinucis înainte de a fi prins. „Mai degrabă să zac într-un mormânt din Columbia, decât într-o închisoare din SUA”, ar fi spus, la un moment dat, regele drogurilor, care era pasibil cu extradarea în SUA.
S-a estimat că aproximativ 25.000 de oameni au participat la înmormântarea lui Pablo Escobar.
Pe 28 octombrie 2006, la cererea unora dintre rudele lui, corpul lui Pablo Escobar a fost exhumat în scopul de a preleva o mostră de ADN pentru a confirma presupusa paternitate a unui copil nelegitim. Contrariat, fiul lui Escobar i-a acuzat pe cei care au inițiat această acțiune că nu au dorit decât își facă publicitate, folosindu-se de moartea tatălui său.
Atunci când avea 26 de ani, baronul drogurilor s-a căsătorit cu Maria Victoria Hena care, în acel moment, avea 15 ani. Au avut împreună doi copii – Juan Pablo și Manuela.
Bibliografie:
https://www.britannica.com/biography/Pablo-Escobar
https://www.britannica.com/list/7-amazing-historical-sites-in-africa
De ce este Columbia nevoită să sterilizeze hipopotamii lui Pablo Escobar
Pablo Escobar a ars 2 milioane de dolari cash pentru a se incalzi
Drogurile, nelipsite din ritualurile mayașilor. Ce substanțe foloseau?