Un nou studiu a stabilit că există două subtipuri distincte de obezitate, fiecare cu propriile efecte asupra funcționării corpului uman.
Nu numai că această descoperire ar putea informa o abordare mai nuanțată asupra diagnosticării afecțiunilor de sănătate asociate cu greutatea, dar ar putea duce la modalități mai personalizate de tratament.
În prezent, obezitatea este diagnosticată folosind indicele de masă corporală (IMC), dar echipa din spatele noii cercetări spune că această abordare este prea simplistă și riscă să inducă în eroare prin ignorarea variațiilor biologice individuale.
Unul dintre tipurile de obezitate nou identificate se caracterizează doar prin grăsime, pe când celălalt se caracterizează atât prin grăsime, cât și masă musculară. Spre surprinderea lor, cercetătorii au descoperit că al doilea tip a fost asociat cu o inflamație crescută, care a fost asociată cu un risc mai crescut de cancer și alte boli.
„Folosind o abordare bazată exclusiv pe date, vedem pentru prima dată că există cel puțin două subtipuri metabolice diferite de obezitate, fiecare cu propriile caracteristici fiziologice și moleculare care influențează sănătatea”, spune J. Andrew Pospisilik de la Institutul Van Andel din Michigan, SUA.
Dacă două (sau mai multe) tipuri de obezitate pot fi confirmate în studiile viitoare de validare umană, atunci rezultă că diferite tratamente pentru obezitate – cum ar fi modificările dietei sau intervențiile chirurgicale pentru slăbire – ar putea avea efecte diferite în funcție de tipul de obezitate.
Acum, cercetătorii doresc să studieze cele două tipuri de obezitate pe care le-au identificat mai în detaliu.
„Aproape două miliarde de oameni din întreaga lume sunt considerați supraponderali și există mai mult de 600 de milioane de oameni cu obezitate”, spune Pospisilik , conform Science Alert.
Lipsa somnului la adolescenți poate cauza supraponderalitate sau obezitate
Microbii din intestine, sau microbiomul, ar putea fi responsabili pentru obezitate
ADHD la adulți, asociată cu un număr șocant de boli printre care epilepsie, obezitate și demență
Un consum ridicat de zahăr duce la mai multe probleme de sănătate, nu doar la obezitate