Un turist australian a mers în Bali pentru a se distra, dar era cât pe ce să-şi piardă viaţa. A vrut să facă o poză haioasă, dar a ajuns la spital.
Isaac Power a fost internat după ce a băut apă contaminată din piscină, nu de sete, ci pentru o fotografie.
Nu se ştie exact cauza bolii, însă turiştii o numesc „burta de Bali”. Norocul tânărului a fost că în zonă era un grup de medici, care i-au oferit asistenţă medicală de urgenţă.
Turistul a distribuit o fotografie cu el în piscină şi bând apă de la o statuie pentru o farsă destinată unei pagini pe o rețea de socializare online, numită Bali Bogans.
Cu toate acestea, într-o altă fotografie, el apare întins pe un pat, cu termometru la subraţ şi primind tratament medical.
„Mesaj [către] doctorul Ari, sunt încă în viaţă”, a scris australianul la postarea sa. Sute de turişti din Bali au comentat, unii simpatizând, iar alţii ironizându-l pentru ”eroarea sa de începător”, de a bea din piscina aflată la hotelul unde s-a cazat.
„Burta de Bali” este o afecţiune ce apare în urma ingerării de mâncare sau lichide care conţin anumite virusuri şi bacterii şi are simptome precum diaree, crampe, ameţeală şi dureri stomacale.
Dacă starea de rău persistă mai multe zile, specialiştii recomandă vizita la urgenţă, mai ales dacă persoana vomează cu sânge sau flegmă, are febră şi dureri de stomac.
Prin urmare, fie că este Bali sau altă destinaţie exotică, sfaturile clasice rămân în vigoare: turiştii trebuie să consume doar alimente ambalate şi apă deionizată.