Fiu de rege, Alexandru cel Mare a fost un lider militar strălucit care a cucerit cea mai mare parte a lumii cunoscute, cu toate că nu a fost un prea mare diplomat.
Vastul imperiu eurasiatic pe care Alexandru cel Mare (356–323 î.Hr.) l-a creat nu a fost de lungă durată, dar faptele sale eroice au fost legendare. Alexandru era fiul regelui Filip al II-lea al Macedoniei, un tărâm la nord de Grecia. Atunci când Atena a fost lăsată instabilă de războiul interminabil al Peloponesului, Filip a văzut o oportunitate pe care a speculat-o. A supus Grecia în jurul anului 339 î.Hr.
În timp ce Filip era în război, Alexandru a studiat matematica, tirul cu arcul și alte materii cu profesori, inclusiv cu renumitul filozof Aristotel. Potrivit autorului grec Plutarh, Alexandru a păstrat o copie a Iliadei lui Homer, adnotată de Aristotel, „cu pumnalul sub pernă, declarând că o considera o comoară portabilă perfectă a tuturor virtuților și cunoștințelor militare”, indică National Geographic.
Alexandru era deja un comandant experimentat în armata macedoneană când a devenit rege la vârsta de 20 de ani, în 336 î.Hr., după asasinarea tatălui său. Într-una dintre mișcările sale cele mai decisive, tânărul monarh și-a dovedit cu forță autoritatea asupra grecilor răzvrătiți, luând cu asalt orașul sfidător Teba, măcelând mii de locuitori și înrobindu-i pe ceilalți.
În 334 î.Hr., Alexandru cel Mare a pornit să cucerească Imperiul Persan, a cărui putere se diminuase, cu toate că încă era un gigant. Armata lui Alexandru număra mai puțin de 40.000 de oameni, majoritatea macedoneni și extrem de loiali.
Forța versatilă includea cavalerie și soldații de de sol puternic înarmați, care mânuiau sulițe și formau o falangă, înaintând necruțător în spatele scuturilor ridicate. Alexandru și-a desfășurat trupele cu mare pricepere și și-a câștigat devotamentul conducându-i în luptă, suferind mai multe răni.
Alexandru a vizitat orașul legendar Troia în timp ce a traversat Bosforul în Asia Mică și a direcționat forțele persane acolo. Orașele grecești din Asia Mică, care fuseseră sub controlul persan, au salutat domnia sa. În Golful Issus, în 333 î.Hr., Alexandru l-a învins pe împăratul persan Darius al III-lea, care s-a retras atât de grăbit, încât a lăsat în urmă membrii familiei pentru a fi luați ostatici.
Refuzând să cadă la pace dacă Darius nu l-ar fi acceptat ca împărat, Alexandru a mers spre sud de-a lungul mării, spre Egipt. A pus mâna pe porturi strategice, inclusiv portul fenician sfidător Tir. S-a întâlnit cu mai multă ospitalitate în Egipt, unde a fost onorat ca un zeu-rege ca faraonii din vechime, venerație pe care o considera cuvenită.
Din Marea Mediterană, Alexandru a înaintat spre est în Mesopotamia și a angajat trupele lui Darius în câmpia Gaugamela în 331 î.Hr. Încă o dată, Alexandru a demonstrat că o mică armată care acționează concertat era superioară uneia întinse, dezorganizate.
Când s-a creat o breșă în rândurile persane, el și cavalerii lui de elită s-au repezit, împărțind armata adversă în două. Îi cucerise în cele din urmă pe perși.
Adăugând vastul tărâm persan în regatul său balcanic, Alexandru a creat un imperiu eurasiatic de o amploare fără precedent. Totuși, asta nu a fost suficient. Nu a ținut cont de lecția de greacă despre pericolul orgoliului, luptă cu aroganță pentru mai mult decât ar putea realiza orice om în mod realist. El a supus Bactria (în Afganistanul de astăzi) și s-a căsătorit cu Roxana, fiica unui șef bactrian. Apoi a invadat India în 327 î.Hr. și a traversat râul Indus, cea mai îndepărtată graniță a vechiului Imperiu Persan. Dar musonul au făcut trupele sale febrile și să se revolte astfel că în 325 î.Hr., acestea s-au întors.
Alexandru era un geniu militar, nu politic sau diplomatic. A făcut eforturi neîntrerupte pentru a-și organiza imensul imperiu în stilul perșilor; a angajat oficiali persani și a căsătorit prințese persane (la fel ca zeci de comandanți ai săi). Mulți macedoneni au simțit că pune prea multă încredere în oamenii pe care îi considerau încă dușmani, iar grecii au consimțit doar cu reticență cererea lui de a fi recunoscut ca divin, ca unii monarhi din Orientul Apropiat. „Dacă Alexandru dorește să fie un zeu”, au observat spartanii cu scepticism, „să fie un zeu”.
Muritorul Alexandru a murit brusc (poate din cauza febrei tifoide) în Babilon în 323 î.Hr. Imperiul său s-a fracturat după moartea sa, dar acele pământuri au fost schimbate pentru totdeauna, infuzate cu cultura și spiritul cosmopolit al unei lumi grecești mai mari pe care Alexandru le-a creat.
Cine sunt asirienii și de ce sunt importanți pentru istorie?
Palatul Facultății de Drept din București, o istorie zbuciumată (DOCUMENTAR)
Ziua în care se publica una dintre cele mai celebre cărţi din istorie