Home » Natură » Limitarea încălzirii globale la 1,5 grade Celsius ar reduce riscurile pentru omenire cu până la 85%

Limitarea încălzirii globale la 1,5 grade Celsius ar reduce riscurile pentru omenire cu până la 85%

Publicat: 02.07.2022

O nouă cercetare condusă de Universitatea East Anglia (UEA), din Marea Britanie, cuantifică beneficiile aduse de limitarea încălzirii globale la 1,5 grade Celsius și identifică regiunile cu cele mai mari potențiale riscuri aduse de schimbările climatice în viitor.

Studiul calculează reducerile expunerii umane la o serie de riscuri (cum ar fi deficitul de apă și stresul termic, boli și inundații) care ar rezulta din limitarea încălzirii globale la 1,5 grade Celsius și nu la 2 sau 3,66 grade Celsius. Sunt incluse și efectele asupra randamentelor agricole și asupra economiei.

Cercetătorii britanici de la UEA și de la Universitatea din Bristol și cei de la PBL Netherlands Environmental Assessment Agency constată că riscurile sunt reduse cu între 10% și 44% la nivel global dacă încălzirea este redusă la 1,5 grade Celsius în loc de 2 grade Celsius.

Limitarea încălzirii globale ne-ar putea scăpa de efecte dezastruoase

În prezent, la nivel global a fost implementată o politică climatică insuficientă pentru a limita încălzirea la 2 grade Celsius, așa că echipa a făcut și o comparație cu riscurile care ar apărea cu niveluri mai mari de încălzire globală, notează Phys.org.

Riscurile vor fi mai mari dacă încălzirea globală este mai mare. Riscurile date de încălzirea cu 3,66 grade Celsius sunt reduse cu 26-74% dacă în schimb încălzirea se menține la doar 2 grade Celsius. Acestea sunt reduse și mai mult, cu 32-85%, dacă încălzirea poate fi limitată la doar 1,5 grade Celsius. Intervalele sunt largi, deoarece procentul depinde de care dintre indicatori, de exemplu expunerea umană la secetă sau inundații, sunt luați în considerare.

Descoperirile, publicate în revista Climatic Change, sugerează că, în termeni procentuali, riscul evitat este cel mai mare în cazul inundațiilor, al secetei și al stresului termic, dar în termeni absoluți reducerea riscului este cea mai mare în cazul secetei.

Unde vor fi cele mai mari riscuri dacă limitarea încălzirii globale nu va reuși

Autorii identifică Africa de Vest, India și America de Nord drept regiunile în care se estimează că riscurile cauzate de schimbările climatice vor crește cel mai mult la o încălzire globală medie de 1,5 grade Celsius sau 2 grade Celsius  până în 2100.

Studiul vine după cel de-al șaselea raport de evaluare al Grupului Interguvernamental pentru Schimbări Climatice (IPCC), care constată că neutralitatea climatică trebuie atinsă până la începutul anilor 2050 pentru a limita încălzirea la 1,5 grade Celsius, fără depășiri sau cu depășiri limitate, și până la începutul anilor 2070 pentru a limita încălzirea la 2 grade Celsius.

„Descoperirile noastre sunt importante, deoarece obiectivul Acordului de la Paris este de a limita încălzirea globală la ‘cu mult sub’ 2 grade Celsius și ‘de a continua eforturile’ pentru limitarea la 1,5 grade Celsius. Asta înseamnă că factorii de decizie trebuie să înțeleagă beneficiile urmăririi cifrei mai mici”, a declarat prof. Rachel Warren, de la Centrul Tyndall pentru Cercetarea Schimbărilor Climatice al UEA.

„În plus, la COP26 de anul trecut, angajamentele asumate de țări în ceea ce privește reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră nu sunt suficiente pentru atingerea obiectivelor de la Paris. În prezent, politicile actuale ar avea ca rezultat o încălzire medie de 2,7 grade Celsius, în timp ce Nationally Determined Contributions pentru 2030 ar limita încălzirea la 2,1 grade Celsius”, spune ea.

„Deși există o serie de acțiuni suplimentare planificate pentru a reduce mai mult emisiile, limitând potențial încălzirea la 1,8 grade Celsius în cel mai optimist caz, acestea încă trebuie realizate și sunt necesare și mai multe măsuri suplimentare pentru a limita încălzirea la 1,5 grade Celsius”, adaugă prof. Warren.

Ce s-a constatat în cadrul studiului?

În general, expunerea populației globale la malarie și febra denga este cu 10% mai mică dacă încălzirea este restrânsă la 1,5 grade Celsius, mai degrabă decât la 2 grade Celsius;

Expunerea populației la deficit de apă este cea mai evidentă în vestul Indiei și în regiunea de nord a Africii de Vest;

Se estimează o creștere continuă a riscului de secetă globală odată cu încălzirea, afectând sute de milioane de oameni în plus cu fiecare creștere în nivelul de încălzire;

Până în 2100, dacă nu ne adaptăm, încălzirea globală de 1,5 grade Celsius ar expune 41-88 de milioane de oameni în plus pe an, la nivel global, la un pericol de inundații (asociate cu 0,24-0,56 metri de creștere a nivelului mării), în timp ce încă 45-95 de milioane de oameni ar fi expuși în fiecare an acestui tip de risc la o încălzire globală de 2 grade Celsius (corespunzătoare unei creșteri cu 0,27-0,64 metri a nivelului mării) în 2100.

Impactul economic

Impactul economic global al schimbărilor climatice este cu 20% mai mic cu limitarea încălzirii globale la 1,5 grade Celsius, mai degrabă decât la 2 grade Celsius. Valoarea netă a daunelor este redusă în mod corespunzător de la 61 de trilioane de dolari, la 39 de trilioane de dolari.

Studiul a folosit 21 de modele climatice alternative pentru a simula modelele regionale ale schimbărilor climatice corespunzătoare încălzirii de 2 grade Celsius și, respectiv, celei de 1,5 grade Celsius. Cercetările anterioare au folosit modele mai simple, o gamă mai limitată de modele climatice sau au acoperit diferiți indicatori de risc.

Vă recomandăm să citiți și:

Nivelurile de dioxid de carbon din atmosferă, cele mai ridicate din istoria omenirii

Alpii se „înverzesc“. Stratul de zăpadă care dispare, vizibil din spațiu

Recifele de corali generează un sunet ascuns sub apă care ne-ar putea ajuta să le salvăm

Ce beneficii pot aduce algele verzi pentru mediu? Iată cele mai noi descoperiri

Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș este blogger începând cu anul 2009, având experiență și în domeniile publicitate și jurnalism. Este pasionat de marketing și de tehnologie, dar cel mai mult îi place să știe lucruri, motiv pentru care a fost atras de Descopera.ro. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Ce este „a treia stare” a vieții și ce se întâmplă cu celulele după moartea organismului?
Ce este „a treia stare” a vieții și ce se întâmplă cu celulele după moartea organismului?
Bucureștiul, sub bombele zeppelinelor germane
Bucureștiul, sub bombele zeppelinelor germane
Kurt Cobain, viața unui om prins între sensibilitate, faimă și autodistrugere. „Vreau să cred în Dumnezeu. Vreau să mă iubesc. Dar sunt blocat în acest paradox nenorocit”
Kurt Cobain, viața unui om prins între sensibilitate, faimă și autodistrugere. „Vreau să cred în Dumnezeu. Vreau ...
Somnul insuficient ar putea declanșa un cerc vicios în creier nostru
Somnul insuficient ar putea declanșa un cerc vicios în creier nostru
Confirmat științific: care este efectul îmbrățișărilor asupra corpului uman?
Confirmat științific: care este efectul îmbrățișărilor asupra corpului uman?
De ce unii oamenii își lasă pilotele afară, în frig, iarna și ce spune știința despre asta?
De ce unii oamenii își lasă pilotele afară, în frig, iarna și ce spune știința despre asta?
(P) Un derivat al vitaminei descoperite în 1913 este astăzi cel mai studiat ingredient antirid
(P) Un derivat al vitaminei descoperite în 1913 este astăzi cel mai studiat ingredient antirid
(P) Ce indică popularitatea Bitcoin despre direcția economiei românești
(P) Ce indică popularitatea Bitcoin despre direcția economiei românești
(P) Călătorie de Neuitat prin România: București – Râmnicu Vâlcea
(P) Călătorie de Neuitat prin România: București – Râmnicu Vâlcea
Prima fotografie a Telescopului Hubble cu Nebuloasa Crabului din ultimii 24 de ani a dezvăluit mai multe structuri misterioase
Prima fotografie a Telescopului Hubble cu Nebuloasa Crabului din ultimii 24 de ani a dezvăluit mai multe structuri misterioase
Un nou record istoric pentru prețul aurului. A fost depășit pragul de 4.400 de dolari pe uncie
Un nou record istoric pentru prețul aurului. A fost depășit pragul de 4.400 de dolari pe uncie
Cum facem față sărbătorilor fără excese alimentare?
Cum facem față sărbătorilor fără excese alimentare?
Care sunt cele trei culori prin care devenim instant mai atractivi în ochii celorlalți?
Care sunt cele trei culori prin care devenim instant mai atractivi în ochii celorlalți?
Viaţa zbuciumată a celei mai frumoase Prinţese a României. A fost prima femeie căpitan de cursă lungă, s-a căsătorit de două ori şi a sfârşit la mănăstire
Viaţa zbuciumată a celei mai frumoase Prinţese a României. A fost prima femeie căpitan de cursă lungă, s-a căsătorit ...
Poșta daneză oprește distribuirea scrisorilor după 400 de ani
Poșta daneză oprește distribuirea scrisorilor după 400 de ani
„Cel mai sângeros an”: Record de execuții în Arabia Saudită
„Cel mai sângeros an”: Record de execuții în Arabia Saudită
Averea lui Elon Musk a trecut de 700 de miliarde de dolari
Averea lui Elon Musk a trecut de 700 de miliarde de dolari
Zonele din România unde va ninge de Crăciun
Zonele din România unde va ninge de Crăciun