Ce s-a întâmplat în „croaziera morții” care a recuperat cadavrele de pe epava Titanicului?

În 1912, vasul CS Mackay-Bennett a pornit din Halifax, Noua Scoție, cu misiunea de a recupera cadavrele din epava Titanicului.

Nava fusese transformată rapid într-o „navă morgă” în urma dezastrului, fiind dotată cu 100 de sicrie, cu tot lichidul de îmbălsămare din orașul Halifax și cu 100 de tone de gheață pentru a conserva cadavrele în timpul transportului. Cu toate acestea, nu a fost suficient.

• Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
• „Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman

Echipajul a găsit mult mai multe cadavre decât se aștepta, majoritatea ținute pe jumătate deasupra apei de vestele de salvare, plutind în apa înghețată. La întoarcerea vasului, care transporta 190 de morți din dezastrul Titanicului, căpitanul Lardner a declarat presei că nu au reușit să aducă toți morții la țărm și că mulți dintre ei au fost îngropați pe mare.

„Cei mai mulți dintre ei erau membri ai echipajului”, a explicat Lardner pentru Washington Times, „și nu am putut avea grijă de ei”.

Echipajul a găsit mult mai multe cadavre decât se aștepta

„Când am plecat din Halifax, am luat la bord tot lichidul de îmbălsămare din oraș. A fost suficient doar pentru a îngriji șaptezeci de cadavre. Nu ne așteptam să găsim cadavre în cantități atât de mari. Firma de pompe funebre nu credea că aceste cadavre se vor păstra mai mult de trei zile pe mare și, cum ne așteptam să stăm mai mult de două săptămâni, a trebuit să le îngropăm”.

Aproximativ o treime din totalul de 337 de cadavre recuperate de pe epavă de către CS Mackay-Bennett și alte trei nave de recuperare au primit o înmormântare pe mare, cu toate obiectele pe care le aveau asupra lor luate ca modalitate de identificare. Cine a fost adus acasă pentru înmormântare și cine a fost aruncat peste bord – deși cu o slujbă în prealabil – nu a fost făcut la întâmplare.

„Deciziile cu privire la cadavrele care urmau să fie îngropate pe mare au fost luate în funcție de clasa economică percepută a victimelor recuperate”, a scris sociologul Jess Bier într-un studiu despre procesul de identificare medico-legală după dezastru.

„Niciun om proeminent nu a fost lăsat în adâncuri”

Cadavrele despre care se presupunea că erau pasageri de clasa întâi – după îmbrăcăminte, înfățișare și afecte – au fost îmbălsămate și așezate în sicrie. Pasagerii de la clasa a doua au fost îmbălsămați, dar înveliți în pânză. Cei de la clasa a treia nu au fost îmbălsămați, dar au fost depozitați în pânze pregătite pentru înmormântarea pe mare.

„Pe măsură ce lucrătorii separau cadavrele în funcție de clasa economică percepută, ei decideau efectiv care cadavre erau suficient de valoroase pentru a fi conservate și care ar fi fost lăsate să se descompună rapid sub apă”, a adăugat Bier, potrivit IFL Science.

Unul dintre motivele deciziei a fost de ordin monetar. Asigurarea de viață, un domeniu relativ nou, nu ar fi plătit fără prezența unui cadavru, iar el a considerat că pasagerii mai bogați aveau mai multe șanse de a avea asigurare sau de a avea moșteniri care ar fi trebuit să fie plătite.

„Niciun om proeminent nu a fost lăsat în adâncuri”, a explicat la vremea respectivă căpitanul Lardner. „Se părea că cel mai bine era să fim siguri că aducem înapoi pe uscat morții acolo unde moartea ar putea da naștere la probleme precum asigurări mari și moșteniri și toate litigiile.”

Cadavrele descoperite de „croazierele morții”

Pentru Bier, deciziile au venit din noțiuni înrădăcinate de clasă, mult prea evidente la bordul Titanicului înainte și după ce acesta s-a lovit de aisberg.

„De la acuzațiile potrivit cărora unii pasageri de la clasa întâi au fost închiși sub punți, până la șansele covârșitor de mari de supraviețuire pentru pasagerii de la clasa întâi”, a scris Bier, „distincțiile de clasă au fost considerate ca fiind o parte naturală a societății”.

Căpitanul și echipajul său căutau semne fizice care să permită identificarea unui cadavru, ceea ce, de asemenea, se baza pe liniile de clasă.

Dintre cadavrele descoperite de „croazierele morții”, așa cum au fost numite de presă la acea vreme, echipajul avea cu 36% mai multe șanse de a fi îngropat pe mare decât ceilalți pasageri. Dintre toți morții recuperați, doar un singur cadavru din clasa superioară a fost îngropat în mare.

Vă recomandăm să mai citiți și:

Test de cultură generală. În câți ani a fost construit Titanicul?

Titanic, dincolo de mit. 10 lucruri neştiute despre cea mai cunoscută tragedie maritimă din istorie

„Titanicul din munți”. Cea mai ghinionistă gară din Europa va deveni un hotel de 5 stele

Povestea Titanicului în cifre, de la construcție la impactul cu aisbergul