Cea mai mare plantă cunoscută de pe Pământ – o iarbă de mare de aproximativ trei ori mai mare decât Manhattan – a fost descoperită în largul coastelor Australiei.

Cu ajutorul testelor genetice, oamenii de știință au stabilit că o mare pajiște subacvatică din vestul Australiei este, de fapt, o singură plantă.

• 1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar
• Unde au dispărut grădinițele de stat din România?

Se crede că aceasta s-a răspândit dintr-o singură sămânță de-a lungul a cel puțin 4.500 de ani, relatează BBC.

Iarba de mare acoperă aproximativ 200 de kilometri pătrați, au declarat cercetătorii de la Universitatea din Australia de Vest.

Doar o singură plantă s-a extins pe 180 km

Echipa a dat întâmplător peste această descoperire în Shark Bay, la aproximativ 800 km nord de Perth.

Ei își propuseseră să înțeleagă diversitatea genetică a speciei care se găsește în mod obișnuit de-a lungul unor părți ale coastei Australiei.

Cercetătorii au colectat lăstari din tot golful și au examinat 18.000 de markeri genetici pentru a crea o „amprentă” din fiecare eșantion. Ei au urmărit să descopere din câte plante era compusă pajiștea.

„Răspunsul ne-a uimit – era doar una singură!”, a declarat Jane Edgeloe, autorul principal al studiului. „Asta este, doar o singură plantă s-a extins pe 180 km în Shark Bay, ceea ce o face cea mai mare plantă cunoscută de pe Pământ”.

Planta este remarcabilă prin rezistența sa

De asemenea, planta este remarcabilă prin rezistența sa, crescând în locații din tot golful cu condiții extrem de variabile.

„Se pare că este foarte rezistentă, experimentând o gamă largă de temperaturi și salinități, plus condiții de lumină extrem de ridicată, care, împreună, ar fi de obicei foarte stresante pentru majoritatea plantelor”, a declarat dr. Elizabeth Sinclair, unul dintre cercetători.

În general, specia crește ca un gazon cu o rată de până la 35 cm pe an. Astfel, cercetătorii au estimat că a avut nevoie de 4.500 de ani pentru a se extinde până la dimensiunea actuală.

Cercetarea a fost publicată în revista Proceedings of the Royal Society B.