Un melc micuț, despre care se credea că dispăruse ca specie, a fost descoperit accidental în zona Marelui Lac din Tasmania, după ce nu mai fusese văzut din anii 1900.
Beddomeia tumida, un melc de apă dulce de aproximativ patru milimetri, a fost descoperit în cadrul unei activități de monitorizare și cercetare. Andy Taylor, un cercetător de mediu al Hydro Tasmania, spune că melcul a fost descoperit din greșeală în timp ce o echipă căuta o altă specie crezută dispărută – limpetul uriaș de apă dulce, indică ABC News.
„A stat ascuns ceva vreme. Se știu destul de puține despre ecosistemul Marelui Lac, fiind fascinant și privat de atenția cuvenită. Ne-ar placea să aflăm mai multe despre acest melc”, spune Helen Shield pentru ABC Radio Hobart.
Melcul recent descoperit, catalogat drept „specie periclitată și posibil dispărută” și inclus pe Lista Roșie a Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii, poate fi găsit în zonă Marelui Lac din Tasmania.
Limpetul căutat de echipa de cercetători a fost descoperit în timpul unui studiu, atunci când lacul a înregistrat un minim istoric – 2015 și 2016 – fiind redescoperit din nou în 2021. Spre finalul anului, oamenii de știință au procurat țigle vechi de la magazinul de suveniruri, alături de frânghii și geamanduri pentru a le arunca în lac la adâncimi de 2 și 10 metri, pentru a vedea dacă atrag atenția limpetelor sau a altor creaturi ce s-ar fi putut afla acolo.
În zece zile au găsit atât limpetul, cât și melcul din specia Beddomeia tumida. Consultantul pentru calitatea apei Kevin Macfarlane a condus studiul și a afirmat că până acum au fost descoperiți 15 melci.
„De îndată ce ne facem o idee despre mărimea populației, aceasta ar putea fi catalogată drept neaflându-se în pericol și să sperăm că va prospera”, a precizat Macfarlane.
La început, Macfarlane nu și-a putut da seama ce specie de melc era, fiind identificat oficial de zoologul Karen Richards de la departamentul de mediu. Atunci când a primit mesajul care confirma că era vorba despre specia dispărută a fost foarte încântat.
Macfarlane a spus că a încercat să găsească acest melc vreme de mai bine de nouă ani. ”Speram să fi fost acolo și l-am tot căutat fără succes”. Acesta a mai spus că în anii 1900, experții au pierdut mult timp încercând să-l găsească, dar nu au reușit.
Marele Lac este al doilea cel mai mare lac natural din Australia fiind redus la o dimensiune de 176 de kilometri pătrați.
Macfarlane a legat cu sfoară 100 de țigle pentru a le scufunda în lac, dar știa că șansele de a găsi ceva erau minime. Date fiind minimele istorice din 2015 și 2016, Macfarlane a spus că locuitorii lacului trebuie să fi fost foarte rezilienți.
Studiile au mai descoperit și alte specii de melci necatalogați , bureți și plante acvatice, ierburi care seamănă cu un trifoi care nu a mai fost văzut de 200 de ani. Lacul a fost prima sursă de apă pentru Hydro Tasmania și a fost îndiguit în 1901, fapt ce a dus la o creștere a nivelului apei.
Izvoarele termale indică locul în care plăcile continentale se ciocnesc sub Platoul Tibet
Test de cultură generală. În câți ani a fost construit Titanicul?
Următoarea pandemie ar putea fi cauzată de schimbările climatice