Home » Știință » Cum a ajuns malaria să infecteze oamenii? A fost rezolvat un mister vechi de 100 de ani

Cum a ajuns malaria să infecteze oamenii? A fost rezolvat un mister vechi de 100 de ani

Credit: Shutterstock
Publicat: 14.04.2022

Descoperirea a doi paraziți, înrudiți cu malaria umană, care infectează maimuțele africane, a rezolvat misterul, vechi de un secol, cu privire la modul în care boala a ajuns să afecteze oamenii.

Plasmodium, parazitul malariei, nu este un virus și nici măcar o bacterie, fiind în schimb mai apropiat de plante. Șase specii infectează oamenii, în timp ce multe altele își petrec o etapă a ciclului de viață în sângele mamiferelor, reptilelor sau păsărilor, înainte de a fi transmise prin intermediul insectelor.

Deoarece majoritatea speciilor de parazit care infectează oamenii nu infectează alte vertebrate, oamenii de știință au fost nedumeriți în ceea ce privește originea lor.

Dintre speciile care infectează oamenii, P. falciparum este cea mai răspândită și cea mai susceptibilă de a ucide. Cu toate acestea, originile lui P. malariae s-au dovedit mai intrigante. Acum, după 100 de ani de întrebări, o lucrare din Nature Communications, susține că are în sfârșit un răspuns.

Câte specii infectează oamenii?

În anii 1920, în sângele cimpanzeilor au fost găsiți paraziți care arătau identic cu P. malariae. Însemna acest lucru că același parazit infecta oamenii și cimpanzeii? Se știe că P. knowlesi face acest lucru, așa că nu era prea greu de imaginat.

Ulterior, problema a devenit mai complicată, odată cu descoperirea lui P. brasilianum, o formă aparent similară de malarie care infectează maimuțele din America.

Astfel, Dr. Lindsey Plenderleith de la Universitatea din Edinburgh și colegii săi au comparat ADN-ul P. malariae cu cel al omologilor din maimuțe și au descoperit că există de fapt trei specii separate.

Cum a ajuns malaria să infecteze oamenii?

Una, pe care autorii o numesc P. celatum, este răspândită la cimpanzei și gorile, dar, în ciuda aparențelor, nu este atât de asemănătoare din punct de vedere genetic cu varietățile umane. Cu toate acestea, cealaltă este mult mai apropiată și, prin urmare, este denumită P. malariae-like.

Comparația dintre P. malariae-like și P. malariae le-a permis autorilor să exploreze istoria genetică a parazitului. Aceștia au ajuns la concluzia că P. malariae a evoluat de la un parazit care infecta maimuțele, la unul care infectează și oamenii.

Procesul este foarte asemănător cu cel prin care se crede că a trecut P. falciparum atunci când a evoluat de la un parazit exclusiv al gorilelor.

Istoria genetică a parazitului

Pe de altă parte, P. brasilianum pare a fi un fragment din P. malariae care a trecut de la oameni la maimuțe după ce a fost adus în America, probabil odată cu comerțul cu sclavi, raportează IFL Science. Acesta a ajuns rapid să infecteze peste 30 de specii de maimuțe.

„Descoperirile noastre ar putea oferi indicii vitale cu privire la modul în care parazitul a devenit capabil să infecteze oamenii și poate ajuta cercetătorii să evalueze dacă sunt probabile alte salturi ale paraziților existenți la maimuțe, la oameni”, a declarat Plenderleith într-o declarație.

În plus, înțelegerea altor paraziți ai malariei ar putea contribui la îmbunătățirea capacității noastre de a lupta împotriva P. falciparum, care rămâne una dintre cele mai mari cauze de deces care poate fi prevenită, în special la copii.

Vă recomandăm să mai citiți și:

Am putea scăpa de malarie dacă ucidem toți țânțarii de pe Pământ?

OMS aprobă utilizarea primului vaccin din lume împotriva malariei, la copii

Peste 8 miliarde de oameni, expuși riscului de malarie şi febra Dengue din cauza crizei climatice

Editarea genetică permite crearea şi studierea a trei tulpini de malarie simultan

Mihaela Horchidan
Mihaela Horchidan
Mihaela și-a finalizat studiile la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, având experiență în presa online și radio. Curiozitatea, dorința de a afla cât mai multe și pasiunea pentru istorie, ştiinţă şi natură au condus-o către Descopera.ro citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase