Exploratorii polinezieni au descoperit un adevărat tezaur de plante și animale unice atunci când au ajuns în Insulele Marchize din Polinezia Franceză, potrivit unor noi cercetători.
În cadrul unui studiu transdisciplinar al istoriei Insulelor Marchize, arheologul și profesorul Melinda Allen de la Universitatea din Auckland, Noua Zeelandă, alături de dr. Nick Porch și Tara Lewis, a investigat rămășițele de plante și artropode (insecte, păianjeni, acarieni), precum și indicatori ai activității timpurii în Polinezia, potrivit Phys.org.
Cercetătorii sperau să contureze o imagine mai clară a polinezienilor indigeni, care au ajuns pe Insulele Marchize în secolul XII e.n. dinspre vest. Echipa a recuperat peste 100 de tipuri de organisme diferite, inclusiv cel puțin nouă grupuri majore și peste 39 de familii, dintr-un depozit organic bogat situat pe coasta de est a insulei Nuku Hiva.
Allen a explicat că datarea cu radiocarbon a dezvăluit că depozitul s-a format cândva la mijlocul secolului XII e.n., iar descoperirea de cărbune fin și lemn fasonat indică o prezență umană.
Studiul echipei a fost publicat în jurnalul open-access PLOS ONE.
„Varietatea este de-a dreptul impresionantă, fiind vorba despre o gamă remarcabilă de cărăbuși, furnici, păianjeni, mai multe tipuri de acarieni, o viespe de smochin, precum și alte artropode”, a precizat Allen.
Analiza echipei sugerează o posibilitate că există specii dispărute printre descoperiri, precum și specii native vulnerabile care au dispărut rapid pe alte insule din Polinezia de Est la scurt timp după sosirea oamenilor.
Deși nu au aflat încă toată povestea, oamenii de știință cred că au obținut o perspectivă mult mai cuprinzătoare asupra florei și faunei insulei înainte de sosirea oamenilor. De asemenea, cercetătorii cred că au stabilit un punct de referință pentru eforturile de conservare moderne.
„Îmbinând toate aceste dovezi am reușit să îmbunătățim cronologia sosirii polinezienilor indigeni pe insula Nuku Hiva. De asemenea, descoperirile ne-au oferit o perspectivă bogată asupra mediilor unice pe care aceștia le-au descoperit în acest lanț insular izolat”, a adăugat Allen.
Celebra hartă a lumii creată de Fra Mauro poate fi explorată acum online
Epava unei baleniere din secolul al XIX-lea, descoperită în adâncurile Golfului Mexic
Epava navei Endurance a legendarului explorator Sir Ernest Shackleton a fost găsită