Home » Știință » Cometele se estompează rapid dincolo de Saturn. Care este cauza?

Cometele se estompează rapid dincolo de Saturn. Care este cauza?

Publicat: 15.04.2022

Pe măsură ce cometele se apropie de Soare, acestea eliberează gaz și praf. În cazul cometelor care trec pe lângă sau în interiorul orbitei Pământului, această activitate încetinește pe orbite succesive. Astronomul Nathan Kaib, de la Universitatea din Oklahoma, a descoperit că același fenomen de estompare are loc și atunci când cometele fac treceri repetate prin regiunea îndepărtată, de dincolo de Saturn.

„Cometele cu perioadă lungă, cele care au nevoie de cel puțin câteva sute de ani pentru a se învârti o dată în jurul Soarelui, își petrec cea mai mare parte a vieții lor la o distanță de mii de ori mai mare de Soare decât este Pământul”, a declarat Kaib.

„Cu toate acestea, uneori, ele dezvoltă orbite foarte eliptice și, la rândul lor, fac incursiuni regulate spre Soare și planetele din apropiere. Pe măsură ce aceste comete se apropie de Soare, căldura intensă a acestuia transformă suprafețele lor înghețate în gaz.”

„Activitatea cometelor care trec pe lângă Pământ se estompează în timp”

„Această activitate este cea care conferă cometelor aspectul lor izbitor pe cer și le face relativ ușor de găsit de către astronomi. Pe măsură ce încălzirea extremă de la Soare epuizează în mod constant rezervele de gheață de la suprafața lor, activitatea cometelor care trec pe lângă Pământ se diminuează, sau se estompează, în timp”, a explicat Kaib.

În acest studiu, el a descoperit că acest fenomen de estompare apare și în cazul cometelor care trec prin Sistemul Solar exterior, în apropierea sau dincolo de orbita lui Saturn.

Ceea ce face ca descoperirile sale să fie surprinzătoare este faptul că astfel de comete se confruntă cu o încălzire mult mai slabă din partea Soarelui în comparație cu cele mai apropiate de Pământ. De fapt, spre deosebire de cometele mai apropiate, încălzirea Soarelui este atât de slabă încât gheața pe bază de apă nu se poate evapora pe aceste comete.

Efectuând simulări computerizate ale cometelor care călătoresc în apropierea planetelor gigantice din Sistemul Solar exterior, Kaib a arătat că gravitația planetelor gigantice micșorează rapid orbitele cometelor îndepărtate, astfel încât acestea fac excursii mai mici, departe de Soare, între trecerile prin Sistemul Solar exterior, raportează Phys.org.

„Cometele mai vechi, invizibile pentru astronomi”

„Prin urmare, ar trebui să ne așteptăm ca Sistemul Solar exterior să aibă mult mai multe comete pe aceste orbite micșorate, în comparație cu cele de pe orbite mai mari”, a spus el.

„În schimb, astronomii observă opusul. Cometele îndepărtate cu orbite micșorate sunt aproape în întregime absente din observațiile astronomilor, iar cometele cu orbite mai mari domină în Sistemul Solar exterior. Dispariția rapidă a cometelor care are loc în timpul acestei micșorări va face cometele mai vechi invizibile pentru căutările astronomilor.”

Înțelegerea cometelor de către astronomi se bazează în principal pe studierea celor aflate pe orbite în apropierea Pământului. Descoperirea lui Kaib sugerează că trecerile prin Sistemul Solar exterior pot modifica proprietățile fizice ale multor comete apropiate de Pământ, înainte ca acestea să fie descoperite.

„Aceste comete îndepărtate sunt slabe și extrem de greu de detectat. Dispariția cometelor, caracterizată în lucrare, va fi esențială pentru a înțelege și interpreta corect cometele nou descoperite”, a spus Kaib, autorul studiului, publicat în Science Advances.

Vă recomandăm să mai citiți și:

Cometa Leonard s-a stins. Povestea unui vizitator luminos într-o perioadă întunecată

Cea mai mare cometă observată vreodată este de mărimea unei planete mici

Cea mai mare cometă descoperită vreodată se întoarce la Pământ după o absență de 3,5 milioane de ani

O „cometă uriașă” se apropie pe o orbită foarte excentrică

Mihaela Horchidan
Mihaela Horchidan
Mihaela și-a finalizat studiile la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, având experiență în presa online și radio. Curiozitatea, dorința de a afla cât mai multe și pasiunea pentru istorie, ştiinţă şi natură au condus-o către Descopera.ro citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship