Home » Știință » Cercetătorii au descoperit semnale ciudate emanate din miezul Pământului

Cercetătorii au descoperit semnale ciudate emanate din miezul Pământului

Publicat: 27.03.2022

Câmpul magnetic al Pământului este rezultatul blocării particulelor încărcate într-un „dans” al curenților de convecție, adânc în miezul Pământului.

Conform unui studiu recent însă, publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences, ar mai putea să existe o metodă.

O echipă condusă de Nicolas Gillet, din cadrul Universității Grenoble-Alpes, Franța a descoperit că, acest câmp magnetic al Pământului fluctuează la fiecare șapte ani, îndreptându-se spre vest cu aproximativ 1450 kilometri în jurul Ecuatorului – demonstrând faptul că încă mai sunt multe de învățat despre interiorul planetei noastre.

Bolovani peste bolovani

„Ceea ce este important de știut este că acest câmp magnetic din miezul Pământului evoluează pe niște perioade lungi de timp”, spune Gillet. „Iar ceea ce am observat noi reprezintă doar o mică parte”.

Până acum, cercetătorii au prezis că un strat subțire de pietre stratificate ar putea genera schimbările de câmp magnetic dintre miezul exterior și manta. Dar Gillet sugerează că aceste schimbări se pot petrece și fără aceste straturi de roci, indică Futurism.

Echipa sa a analizat datele câmpului geomagnetic adunate între 1999 și 2021 – colectate de sateliți și observatoarele terestre. Iar descoperirile, spune echipa de cercetători, pot avea implicații majore asupra modului de înțelegere a formării planetei noastre.

Fizica din spatele câmpului magnetic

„Încercăm să înțelegem fizica responsabilă pentru evoluția observabilă a câmpului magnetic al planetei noastre”, mai spune Gillet. „Evoluează pe toate scalele de timp, iar perioadele mai lungi comportă cele mai puternice schimbări.”

„Aceste schimbări inter-anuale rămân în continuare un mister, încă de la descoperirea acestora din anii 1970”, a mai adăugat cercetătorul. „Înțelegerea lor ar putea oferi noi înțelegeri despre miezul Pământului, loc din care nu pot fi luate direct mostre sau făcute observații directe”.

Vă mai recomandăm și:

Originile surprinzătoare ale diamantului Hope. Acesta s-a format aproape de miezul planetei

Ceasul Apocalipsei rămâne în 2022 la 100 de secunde de miezul nopții

Ghețarii se topesc tot mai repede. Cercetătorii se luptă să adune miezuri de gheață

Originile surprinzătoare ale diamantului Hope. Acesta s-a format aproape de miezul planetei

Vlad Constantin Voinea
Vlad Constantin Voinea
Vlad a făcut parte din echipa site-ului Descoperă.ro între februarie și august 2022, fiind pasionat de subiecte asociate cu știința, tehnologia, istoria și geopolitica. Vlad este specializat în managementul crizelor si prevenirea conflictelor, fiind absolvent al Universității Naționale ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
SUA anunță una dintre cele mai mari investiții în producția internă de cipuri
SUA anunță una dintre cele mai mari investiții în producția internă de cipuri
Satul lui Moș Crăciun „tânjește” după zăpadă! „Vedem că schimbările climatice sunt reale”
Satul lui Moș Crăciun „tânjește” după zăpadă! „Vedem că schimbările climatice sunt reale”
Cel mai bătrân bărbat din lume, veteran al celui de-Al Doilea Război Mondial, a murit
Cel mai bătrân bărbat din lume, veteran al celui de-Al Doilea Război Mondial, a murit
Elton John nu mai vede „cu ochiul drept de patru luni” și nici stângul nu este prea „grozav”
Elton John nu mai vede „cu ochiul drept de patru luni” și nici stângul nu este prea „grozav”
O explozie misterioasă de culoare la animale a durat 100 de milioane de ani
O explozie misterioasă de culoare la animale a durat 100 de milioane de ani
Anul în care Londra a fost terorizată de „un tsunami de bere”
Anul în care Londra a fost terorizată de „un tsunami de bere”
Mostrele extrase de pe asteroidul Ryugu, contaminate la scurt timp după ce au ajuns pe Pământ
Mostrele extrase de pe asteroidul Ryugu, contaminate la scurt timp după ce au ajuns pe Pământ
Cum depășim singurătatea în era mediului online?
Cum depășim singurătatea în era mediului online?
Mit sau adevăr: De ce nu este bine să pupăm bebelușii?
Mit sau adevăr: De ce nu este bine să pupăm bebelușii?
Test de cultură generală. Care insecte pot detecta explozibili?
Test de cultură generală. Care insecte pot detecta explozibili?
(P) Care sunt tipurile de dureri de cap și cum scăpăm de ele
(P) Care sunt tipurile de dureri de cap și cum scăpăm de ele
Japonia a lansat proiectul de fuziune FAST pentru energie fără limite până în 2030
Japonia a lansat proiectul de fuziune FAST pentru energie fără limite până în 2030
Zeci de balene eșuate pe o plajă din Noua Zeelandă, salvate de localnici și autorități
Zeci de balene eșuate pe o plajă din Noua Zeelandă, salvate de localnici și autorități
Zeci de milioane de dispozitive ajung la gunoi în fiecare an, iar Inteligența Artificială doar accelerează procesul
Zeci de milioane de dispozitive ajung la gunoi în fiecare an, iar Inteligența Artificială doar accelerează procesul
Câți dintre utilizatorii de smartphone-uri ar renunța la sex mai degrabă decât la dispozitivele lor?
Câți dintre utilizatorii de smartphone-uri ar renunța la sex mai degrabă decât la dispozitivele lor?
Masacrul legionar de la Jilava, cele mai odioase crime din istoria României
Masacrul legionar de la Jilava, cele mai odioase crime din istoria României
TikTok „s-a trezit” după alegerile din România și lansează o campanie împotriva dezinformării
TikTok „s-a trezit” după alegerile din România și lansează o campanie împotriva dezinformării
Aproape jumătate dintre bărbații din Coreea de Sud sunt virgini, arată statisticile
Aproape jumătate dintre bărbații din Coreea de Sud sunt virgini, arată statisticile